Raluca Rădulescu: „În Belarus, artiștii sunt amendați, arestați, concediați“
https://www.ziarulmetropolis.ro/raluca-radulescu-in-belarus-artistii-sunt-amendati-arestati-concediati/

Jurnalista şi traducătoarea Raluca Rădulescu trage un semnal de alarmă asupra situaţiei critice în care se află sectorul cultural din Belarus, printr-un proiect de solidarizare, o serie de spectacole lectură sub titlul: „Insultaţi. Belarus(ia)“.

Un articol de Dan Boicea|2 februarie 2021

Ce se întâmplă în Belarus, cu artiștii, acum?

Sunt amendați, arestați sau chiar concediați din teatrele, muzeele, galeriile de artă sau universitățile unde lucrează, de multe ori fără nicio explicație. Luptă pentru supraviețuire, dar și pentru libertate și continuă să creeze. Cel mai vizibil este cazul Teatrului Național din Minsk, ai cărui actori demisionari au fost numiți „oamenii anului” în Belarus.

Povestea a început când directorul a fost demis pentru poziția lui împotriva regimului opresiv al lui Aleksandr Lukașenko. În semn de solidaritate, trupa și-a dat demisia. Teatrul a fost închis. După câteva luni, a fost numit politic, un nou director. A fost anunțată o nouă premieră și un concurs pentru angajarea unei noi trupe. Jumătate de an mai târziu, nimeni nu mai vorbește despre premiera anunțată, iar concursul rămâne deschis, pentru că nimeni nu pare interesat să participe, nici măcar studenții care abia au absolvit facultatea de teatru.

În schimb, trupa demisionară continuă să lucreze într-un subsol și să-și difuzeze spectacolele online, fiind susținută de public și de mișcarea teatrală care consideră că dă tonul unor schimbări necesare în teatrul bielorus. Un alt caz, mai puțin cunoscut este al unui teatru independent, care s-a trezit la începutul lui ianuarie dat afară din spațiul în care funcționa. Fără nicio explicație. Sau cazul celui mai mare festival de film din Belarus, care a fost interzis cu câteva zile înainte să înceapă, după ce directoarea lui fusese arestată la proteste. Exact cum spuneam, artiștii, oamenii de teatru din Belarus, în acest moment luptă pentru supraviețuire, dar și pentru dreptul de a se exprima liber.

Ai inițiat acest proiect de solidarizare cu artiștii din Belarus – „Insultați. Belarus(ia)“. Cum se va desfășura?

E foarte simplu: în perioada 7-22 februarie 2021, în 15 teatre din România și unul din Republica Moldova, vor avea loc spectacole lectură cu piesa INSULTAȚI. BELARUS(IA) de Andrei Kureicik. Unde situația epidemiologică permite, spectacolele vor fi în sală, cu public, unde nu, vor fi difuzate online.

Povestea proiectului este mai interesantă dacă o privim din perspectivă internațională. Dramaturgul și scenaristul bielorus Andrei Kureicik e cunoscut pentru comediile sale blânde. Însă, participând la protestele de masă din 2020 din Belarus, a scris o piesă despre realitatea în care trăia chiar atunci. A trimis-o traducătorului John Freedman, cu speranța că tradusă în engleză, piesa ar putea face cunoscută situația din Belarus unui public mai larg. John Freedman a tradus piesa în trei zile și a  inițiat proiectul mondial de spectacole lectură Belarus(sia) Worldwide Reading Project.

Nimeni nu s-a gândit ce amploare va lua această acțiune de solidaritate artistică, socială, civică, umană sau oricum altfel vrem să o numim. Andrei a trimis piesa și românilor pe care îi cunoștea. Radu Ghilaș, de la Teatrul Național din Iași, mi-a propus să o traduc în română. Am tradus-o tot contra-cronometru și pentru că am tradus deja multă dramaturgie contemporană bielorusă de foarte bună calitate, și pentru că am o mulțime de prieteni la Minsk, și pentru că am urmărit evoluția evenimentelor de acolo și am scris despre ele, dar și pe un principiul învățat de la mama: „Pe om îl ajuți când are nevoie, nu când îți place ție.”

După lectura de la Iași, au urmat două lecturi la Chișinău, chiar în perioada alegerilor din Republica Moldova, când situația era foarte asemănătoare cu cea din Belarus. Prin noiembrie se adunaseră deja vreo 40 de lecturi în toată lumea. Între timp piesa a fost tradusă în 20 de limbi și s-a ajuns la 130 de spectacole-lectură de la Hong Kong la Londra, la Haga sau Stokholm, Praga, Tel Aviv, Tbilissi sau Tașkent. Cele mai multe sunt în SUA. Iar cu această serie de lecturi, România va fi pe locul al doilea. De altfel, mai mulți artiști mi-au spus că revoluția noastră din 1989 e o sursă de inspirație pentru ei.

România a făcut oficial demersuri serioase de susținere a societății civile și presei independente din Belarus. Ministerul Afacerilor Externe al României a transferat, din bugetul pentru dezvoltare și asistență umanitară, o contribuție financiară voluntară în valoare de 100.000 de euro. Ambasadorul României la Minsk, Viorel Moșanu, a participat la o acțiune a mai multor diplomați, de protejare a scriitoarei Svetlana Alexievici, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, contestatară a regimului de la Minsk, care se temea pentru siguranța ei.

Președintele Klaus Iohannis a semnat alături de omologii săi din Lituania și Polonia un apel ca Uniunea Europeană să sprijine „poporul Belarusului în construirea unui parcurs democratic, printr-o conducere de stat aleasă democratic, o societate civilă liberă, prin economie de piață și prin statul de drept”. Cu toate acestea, tot ce se întâmplă în Belarus a rămas un subiect de nișă pentru publicul din România. În acest context mi-a venit ideea să organizez această acțiune de solidaritate culturală și civică. Și cum știam că teatrul are mult de suferit în această perioadă și în Belarus, dar și în România, m-am gândit că e momentul să fim solidari cu ei, dar și noi între noi.

Cum poate sprijini spectatorul acest demers fără precedent?

În primul rând urmărind unul (sau mai multe) dintre spectacolele lectură pentru a afla câte ceva despre ce se întâmplă în Belarus. Este același text, dar chiar dacă sunt doar lecturi, ele vor fi foarte diferite. Majoritatea vor fi transmise și online. Iar toată informația despre ce se întâmplă concret în luna februarie poate fi găsită pe pagina: https://www.facebook.com/insultati.belarusia.

Apoi, liderul opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace, alături de tot poporul bielorus, a declarat 7 februarie – „Ziua internațională de solidaritate cu Belarusul” și îi invită, de exemplu, pe toți cei care doresc să trimită mesaje de solidaritate pe rețelele sociale sub semnul  #StandWithBelarus. Dar orice formă de sprijin și solidaritate este valabilă și la fel de importantă.

Afiș: Levente Benedek, grafician Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Care este tema piesei scrise de Andrei Kureicik, de la care a pornit această avalanșă a solidarității?

Este o piesă despre despre societatea bielorusă de astăzi, despre mentalități, oameni celebri și oameni obișnuiți, despre cea mai mare represiune politică din Europa ultimei jumătăți de secol.  Este o imagine a ceea ce se întâmplă acum în Belarus, dar se poate întâmpla oriunde, oricând. De fapt, într-o formă sau alta deja se întâmplă și în Rusia sau Polonia, dar și în Uganda sau Myanmar, despre care știm încă și mai puține. Este un strigăt de ajutor, dar și un semnal de alarmă pentru a rămâne vigilenți și a nu uita la ce poate duce orice formă de dictatură.

Și ca să nu mai povestesc eu piesa, ci să tentez cât mai multă lume să urmărească spectacolele lectură, vă ofer un fragment din primul monolog al personajului inspirat de președintele Belarusului, Alksandr Lukașenko: „Mie nu-mi place teatrul. Nu m-a atras niciodată. E o prostie. O mizerie. Păi, judecați și singuri, la ce folosește? Ce e, distracție? Oameni în toată firea se scălămbăie, își arată dosul, râd de te miri ce. Hi-hi, ha-ha! Ce om cu cap ar face așa ceva? Și nu e nimic adevărat. Prostii. Trândăveală. Niște pierde-vară! Cu mâinile și picioarele alea ar putea munci la câmp. Pune pe unul de-ăsta pe-un tractor, și-o să-ți are zece hectare pe zi. Poate și mai mult. Sau femeile alea: nu vreau să fac copii. Fă borș! Te ajută statul. Asta ar fi util. Dar la ce folosește unul smăcuit tot care-și mișcă dosul pe scenă? Niște păduchi! Asta sunt! Păduchi. Niște gunoiaie. Trădători. Îți mănâncă din palmă, și-apoi mușcă mâna care i-a hrănit… I-am hrănit de la pieptul meu, iar ei… niște trădători!”

Ce mesaj ai găsit important pentru tine în această piesă pe care ai tradus-o?

Am găsit mai degrabă realități care ne macină și pe noi în România. Situații perfect identificabile cu ceea ce trăim noi aici și acum. Chiar în teatru. Nu am ales întâmplător fragmentul de mai sus. Mi-a adus aminte de situații concrete prin care au trecut anul trecut câteva teatre care acum sunt în acest proiect. Cred că dincolo dincolo de susținerea pentru artiștii și oamenii din Belarus, care au stat la baza acestui demers de solidaritate, mesajul piesei și al proiectului, este acesta al nevoii de solidaritate, de a fi împreună într-o epocă în care, ironic, suntem obligați să stăm departe.

Dar se știe că distanțarea ne ajută să relativizăm lucrurile și să fim ceva mai obiectivi, iar eu cred că această perioadă a tuturor incertitudinilor poate fi un bun punct de pornire pentru o schimbare de sistem absolut necesară în teatrul românesc și o miză pentru un posibil scenariu de viitor.

Iar solidaritatea acestor 15 teatre implicate într-un proiect bazat pe voluntariat, cred că poate fi un semnal. Sunt peste 120 de artiști implicați, plus personalul tehnic și organizatoric. Și pentru ca mesajul și acțiunea noastră să fie cât mai vizibile, le-am propus tuturor celor implicați, ca în perioada 7-22 februarie 2020, să își schimbe fotografia de copertă de pe Facebook cu afișul proiectului creat de graficianul Teatrului Tineretului Piatra Neamț, Levente Benedek. De fapt, iată încă o formă în care orice spectator poate sprijini și participa la acțiunea noastră teatrală de solidaritate civică și umană.

Foto sus: Florin Ghioca

27
/04
/20

Pictorii, sculptorii, criticii de artă sau scriitorii sunt cărți deschise ale creației lor, vizibile fiind operele și mai puțin bornele ce duc spre realizarea acestora. Uneori, o întâmplare sau destinul, alteori persoana ce a stat în dreptul lor, au fost sursele ce au dus la expresia formelor de valoare. Soția cunoscutului critic de artă Valentin Ciucă m-a introdus în povestea nescrisă a vieții sale.

07
/03
/20

Bogdan Cotîrță, solistul trupei românești Melting Dice, vorbește, într-un interviu în formă de alfabet, despre: granița dintre vină și zâmbet, dribling și Timișoara, răbdare și oftat, dar, mai ales, despre un cuvânt căruia îi găsiți explicația chiar aici: „smanes“.

04
/03
/20

Cătălin Rulea, solistul trupei românești Toulouse Lautrec, vorbește, într-un interviu în formă de alfabet, despre: melodia care îi definește adolescența, caseta cu Metallica, iarbă, joacă, iarăși muzică, vin (mult vin), bluesul care l-a ajutat să strângă în brațe o fată într-o tabără, și de fapt, despre tot ce ține de fericire.