Ramayana. O ilustrare a concepției despre viață în universul indian
https://www.ziarulmetropolis.ro/ramayana-o-ilustrare-a-conceptiei-despre-viata-in-universul-indian/

CĂRȚI DE NEOCOLIT O matrice spirituală deosebită de a europenilor face ca lumea indiană, acel conglomerat unde se vorbesc 15 grupe de limbi, cu literatură şi tradiţii culturale proprii, să surprindă în permanenţă, să intereseze prin uimitoarea diversitate şi în acelaşi timp prin coeziunea extraordinară.

Un articol de Georgeta Filitti|5 iunie 2018

Ramayana ilustrează o societate ideală, guvernată de dharma, legea morală, acel concept care păstrează universul pe calea virtuții pentru dobândirea meritului și a salvării. Elementele constitutive ale dharmei sunt: non-violența, sinceritatea, cinstea, curățenia, dominarea simțurilor, mila, atotstăpânirea, dragostea și iertarea.

Pe acest fundal moral se țese epopeea Ramayana. Primele forme de exprimare, caligrafiate pe foi de palmier, datează din secolul VI î.e.n. Înțelegerea ei plenară se poate face după lectura epopeii ce i-a urmat, Mahabharata. Alăturarea e odată în plus necesară pentru europeni căci permite oarecare asemănări cu situațiile din Iliada și Odiseea.

Cât privește dimensiunile, creația indiană este considerabil mai extinsă (50.000 de versuri față de cele 15.000 ale producției grecești). Cele 500 de capitole ale Ramayanei sunt împărțite în 7 secții (kandas), consacrate vieții și faptelor lui Rama și ale soției sale Sita. Iată-le: povestea copilăriei și adolescenței lui Rama; cele întâmplate în orașul Ayodhya, care au dus la surghiunirea lui Rama de către tatăl său; viața lui Rama în codru, însoțit de Sita și de fratele său și răpirea soției de către Ravana; întâmplări în capitala regelui Sugriva, prietenul lui Rama; misiunea lui Hanuman în Lanka (Ceylon), cu traversarea Oceanului din India până acolo; eliberarea Sitei, întoarcerea în orașul Ayodhya și încoronarea lui Rama; izgonirea Sitei, sacrificiul lui Rama, revenirea ei, dispariția amândurora.

Epopeea s-a întemeiat pe o puzderie de imnuri vedice (sub formă dialogată și în proză), de care am avut ocazia să ne ocupăm într-o prezentare anterioară, balade, povestiri, transmise oral. Este un amestec uimitor de realitate istorică și ficțiune colportată de poeți și cântăreți rătăcitori. A rezultat astfel, după expresia folosită de exegeții indieni, „un mare poem istoric”, cu valoare pedagogică, de instruire explicită a ascultătorilor. El preamărește spiritul de sacrificiu, autoexigența, respectul adevărului cu orice preț, îndrăzneala și stăruința. De observat că tonul poemului nu este în întregime optimist; sunt evocate slăbiciuni, deficiențe de organizare, acceptarea pasivă a superstițiilor, instituții perimate sau chiar dăunătoare (poligamia, castele).

Rama apare în poem ca produs al unui autocontrol neîntrerupt. E fiu de rege, e adorat, unii îl socotesc întruparea zeului Vishnu, dar în primul rând este om. Iar calitățile le obține lucrând asupra sa. Ajunge astfel nobil, cinstit și bun. La rându-i, Sita este femeia soție și desăvârșită. „Nicăieri în literatura universală nu se află zugrăvit un ideal mai înalt de dragoste feminină, cinste și credință de soție”, declara un cercetător. Exemplul cel mai grăitor de purtare în cadrul normelor morale indiene rămâne, fără îndoială, proba focului pe care i-o cere soțul. O trece fără să-l urască pe Rama; la fel, când e surghiunită de același soț iubitor, domn și stăpân al ei.

Perechea Rama-Sita este emblematică pentru mentalitatea indiană. Ei i se pare firesc să mărturisească: „Deseori învățătură tatăl datu-mi-a și mama/ Legea cununiei spune: doamna lângă domnu-i șade/ Căci soția ca și umbra după trup, de soț se ține/ Și de el nu se desparte decât numai viața dându-și”.

Poemul, în forma cunoscută astăzi, i se datorează poetului Valmiki. Există versiuni în principalele limbi de circulație ale Indiei și deopotrivă traduceri în limba engleză.

Setea de cunoaștere a românilor s-a dovedit odată în plus când a fost vorba de această producție populară indiană atât de bogată în semnificații. Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, George Coșbuc a făcut prima traducere, fragmentară, în limba română, după o versiune în limba germană. A publicat-o în Antologia sanscrită, în 1897, la Craiova.



07
/09
/16

România participă și în acest an la Târgul de Carte Bok&Bibliotek de la Goteborg, avându-i ca invitați pe scriitorii Herta Muller, Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean și Bogdan Ghiu.

05
/09
/16

Pentru a înţelege mai bine cinematografia, este întotdeauna util să revenim la filmul mut, a cărui diversitate a fost remarcabilă. Acolo s-au pus bazele gramaticii vizuale, prin căutările marilor cineaşti-pioneri, aşa cum reaminteşte volumul nou apărut „Limbajul cinematografic în era filmului mut”, de Silviu Şerban.

01
/09
/16

"Cred că, dintre toate minunile lumii, cea mai mare minune este Iubirea!" - George Șovu. Apreciatul romancier și scenarist a murit, luni, la vârsta de 85 de ani. Slujba de înmormântare va avea loc, astăzi, de la ora 13.00, la Cimitirul Mănăstirii Cernica. George Şovu este autorul scenariilor pentru celebra serie de filme 'Liceenii'.

31
/08
/16

Într-un volum colectiv, „Cum (să) îmbătrânim”, publicat în acest an de editura Baroque Books & Arts, mai mulți scriitori (dar nu numai) întorc pe toate fețele vârstele senectuții.

31
/08
/16

Peste 28 de milioane de oameni din toată lumea vorbesc româneşte. Limba română se predă în şcoli din 43 de ţări şi este vorbită oficial în 20 de state în care există comunităţi mari de români. Este, de asemenea, limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină şi în Uniunea Europeană. Româna este şi una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase pe Muntele Athos.

29
/08
/16

"Să nu vedem în generaţia tinerilor de astăzi decât o umanitate decăzută de la standardele noastre mi se pare un lucru urât şi trist. Şansa lor e acum, şi ei nu vor trăi şi nu vor gândi ca noi, deşi poate ne vor duce viaţa şi gândurile mai departe", spune Mircea Cărtărescu. Scriitorul îi dă replică, astfel, rectorului de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, cel care acuzase “generaţia de studenţi Facebook şi Google” că “nu are destulă cultură generală şi s-a obişnuit să îşi rezolve temele cu informaţii găsite pe Internet”.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

24
/08
/16

Pe 9 septembrie, între orele 9.00 şi 23.00, va avea loc cea de a V-a ediţie a Nopţii Literaturii Europene la Bucureşti, un eveniment al Reţelei Institutelor Culturale Naţionale din Europa (EUNIC), care se desfăşoară anual în mai mult de 70 de oraşe din toată lumea.

23
/08
/16

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor și nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinația una de relaxare (Brașov), deci bănuiesc că publicul era puțin diferit de cel obișnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparație cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta București – Găești.

23
/08
/16

“Ritmul în care trăim, configuraţia fiecărei zile (din care răgazurile, perioadele de otium fertil sunt, practic, evacuate) reduc până la o limită îngrijorătoare timpul rezervat altădată lecturii.” – Andrei Pleşu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu - reper al vieţii publice şi academice româneşti - împlineşte, astăzi, 68 de ani.

19
/08
/16

INTERVIU La 25 de ani, Editura Nemira are casă cu grădină; trei câini, trei pisici; peste 1500 de autori publicați. Entuziasm, limonadă rece. Și un director general doar oleacă mai bătrân decât ea: Ana Nicolau.

18
/08
/16

„M-am născut la trei zile după intrarea României în război. Am avut, până am plecat în Franţa, la vârsta de doisprezece ani, extrase de naştere pe care scria «născut la 18/31 august». Se dădeau ambele date.“ Viaţa lui Neagu Djuvara începe aşadar în 1916, la Bucureşti, sub semnul aventurii şi al peregrinărilor.

18
/08
/16

“Anii de comunism au creat acest fenomen: să ajungi să îţi fie scârbă de ţara ta.” - Neagu Djuvara. Istoricul, scriitorul şi diplomatul Neagu Djuvara împlineşte, astăzi, 100 de ani.

17
/08
/16

Pentru pasionații de istorie sau pur și simplu cei care vor romane pline de personaje memorabile și întorsături de situație, seria Războiul celor Două Roze spune povestea tulbure și fascinantă a celor 30 de ani de război civil între cele mai mari familii nobiliare din Marea Britanie: Casa York și Casa Lancaster, una dintre ce mai brutale și sângeroase perioade din istoria Regatului. Este totodată perioada istorică și politică poate cea mai controversată și renumită, cu numeroase reprezentări în cărțile de istorie, romane, filme și seriale.

16
/08
/16

Scriitorul francez Pascal Bruckner își lansează în premieră mondială prima sa piesă de teatru, scrisă anul acesta și intitulată "Crăciun la palat", în cadrul celei de-a noua ediții a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD. Piesa de teatru, o comedie politică de situație, care face aluzie la Franța contemporană, va fi transpusă de regizoarea Chris Simion într-un spectacol-lectură. Din distribuție fac parte Pascal Bruckner, Marian Râlea, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, George Ivașcu și Vlad Logigan.

16
/08
/16

Într-o epocă în care televiziunea transmite totul şi nu comunică nimic, Adelin Petrişor a ales să realizeze un incitant periplu fotografic în cea mai închisă ţară a lumii – Coreea de Nord. Albumul Coreea de Nord, un lagăr cît o ţară, de Adelin Petrişor, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti de război din România, va apărea astăzi la Seul, Coreea de Sud, cu titlul A Weekend in Pyongyang, North Korea.