RAMBUKU (premiat de UNITER pentru Cel mai bun spectacol), pe scena Teatrului Național din Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/rambuku-premiat-de-uniter-pentru-cel-mai-bun-spectacol-pe-scena-teatrului-national-din-cluj/

Spectacolul Rambuku îşi continuă periplul festivalier. Ca urmare, Teatrul Naţional din Timişoara prezintă în această seară, de la ora 21.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Cluj, spectacolul Rambuku, în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj.

Un articol de Petre Ivan|12 octombrie 2018

Mai mult decât un spectacol intens, fascinant, mai mult decât un spectacol despre Om ca efect și cauză, ca depozitar și receptor al emoției, mult mai mult decât un alt spectacol de succes al Teatrului Național din Timișoara, Rambuku reprezintă un spectacol necesar, o întoarcere la valorile umane fundamentale.

Întâlnirile Internaționale de la Cluj se construiesc, în fiecare an, în jurul unei teme. Ediția 2018 stă sub semnul unui topic generos: Viziuni. La fel ca în fiecare an, festivalul organizat de Teatrul Național din Cluj, reunește în sălile de spectacol regizori, actori, scenografi, muzicieni, dramaturgi sau critici de teatru din România și din străinătate, dar și un număr foarte mare de spectatori.

Rambuku de Jon Fosse este un spectacol complex, atât din punct de vedere interpretativ, cât și din punct de vedere scenografic și logistic. Claudia Ieremia și Ion Rizea transpun în cuvânt noțiuni aproape imposibil de descris, senzații, spații, sentimente.

În egală măsură, Andrea Gavriliu creează un întreg univers din propriul trup și, în calitate de coregraf, din trupurile tinerilor actori Ada Dumitru, Adrian Loghin, Alexandru Ioan Pântea, Ana Negrescu, Andreea Giurgiu, Ciprian Valea, Eugen Curelici, Eva Maria Danciu, Ioana Repciuc, Ionuț Iova, Mario Valdelvira Garcia, Raul Lăzărescu, Roxana Fânață, Sebastian Vâlcea, Ștefania Misăilă și Vlad Cireșan.

Scenariul semnat de Anca Măniuțiu oferă scenografului Adrian Damian ocazia să construiască un univers vizual fascinant, obsedant, repetitiv, dezvoltat într-o arhitectură bizară, imposibilă, suprarealistă care își schimbă mereu geometria și în care ființa trebuie să lupte pentru a nu-și pierde identitatea.

Acestui spațiu al non-culorii i se alătură, consonant, costumele semnate de Luiza Enescu, coloana sonoră compusă de Mihai Dobre și light-designul creat de Lucian Moga.

 Rambuku

Foto: RAMBUKU – Adrian Pîclișan / TNTm

04
/07
/22

Modelul și actrița franceză Laetitia Casta a fost prezentă, în 1 iulie, la Sibiu, pe scena Filarmonicii de Stat, în cadrul unei conferințe speciale FITS găzduite de profesorul și teatrologul Octavian Saiu. Aceasta a fost a doua sa apariție pe scena de la Sala Thalia, după prima reprezentația a spectacolului „Clara Haskil, Preludiu și Fugă”, joi, 30 iunie.

04
/07
/22

Prima ediție a Bucharest Opera Festival ce s-a desfășurat pe scena Operei Naționale București între 24 iunie și 2 iulie a adus în sală mii de spectatori. Evenimentul de referință în lumea operei și a baletului a reprezentat primul festival ce a invit în capitală toate instituţiile cu rang de operă naţională din România din subordinea Ministerului Culturii.

03
/07
/22

Ceea ce am văzut la Art Safari, la ediția din acest an, cea cu numărul 9, nu poate fi uitat niciodată. Îți rămân întipărite în minte nu doar arta expusă, extraordinar reprezentată prin lucrările lui Theodor Aman, ale inegalabililor Pablo Picasso și Salvador Dali, Marcel Iancu, dar și parfumul de ulei și acuarelă, întinse cu măiestrie pe pânza veche, ce păstrează patina timpului.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

30
/06
/22

Soprana Rodica Vică revine vineri, 1 iulie 2022, ora 19:00, pe scena Operei Naționale din București pentru opera barocă Indiile Galante, un spectacol unic a cărui regie este semnată de către Andrei Șerban. Promotoare a repertoriului baroc și inițiatoarea a multor proiecte baroce inedite, soprana Rodica Vică va interpreta rolul prințesei Zima din al patrulea […]