RAMBUKU (premiat de UNITER pentru Cel mai bun spectacol), pe scena Teatrului Național din Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/rambuku-premiat-de-uniter-pentru-cel-mai-bun-spectacol-pe-scena-teatrului-national-din-cluj/

Spectacolul Rambuku îşi continuă periplul festivalier. Ca urmare, Teatrul Naţional din Timişoara prezintă în această seară, de la ora 21.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Cluj, spectacolul Rambuku, în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj.

Un articol de Petre Ivan|12 octombrie 2018

Mai mult decât un spectacol intens, fascinant, mai mult decât un spectacol despre Om ca efect și cauză, ca depozitar și receptor al emoției, mult mai mult decât un alt spectacol de succes al Teatrului Național din Timișoara, Rambuku reprezintă un spectacol necesar, o întoarcere la valorile umane fundamentale.

Întâlnirile Internaționale de la Cluj se construiesc, în fiecare an, în jurul unei teme. Ediția 2018 stă sub semnul unui topic generos: Viziuni. La fel ca în fiecare an, festivalul organizat de Teatrul Național din Cluj, reunește în sălile de spectacol regizori, actori, scenografi, muzicieni, dramaturgi sau critici de teatru din România și din străinătate, dar și un număr foarte mare de spectatori.

Rambuku de Jon Fosse este un spectacol complex, atât din punct de vedere interpretativ, cât și din punct de vedere scenografic și logistic. Claudia Ieremia și Ion Rizea transpun în cuvânt noțiuni aproape imposibil de descris, senzații, spații, sentimente.

În egală măsură, Andrea Gavriliu creează un întreg univers din propriul trup și, în calitate de coregraf, din trupurile tinerilor actori Ada Dumitru, Adrian Loghin, Alexandru Ioan Pântea, Ana Negrescu, Andreea Giurgiu, Ciprian Valea, Eugen Curelici, Eva Maria Danciu, Ioana Repciuc, Ionuț Iova, Mario Valdelvira Garcia, Raul Lăzărescu, Roxana Fânață, Sebastian Vâlcea, Ștefania Misăilă și Vlad Cireșan.

Scenariul semnat de Anca Măniuțiu oferă scenografului Adrian Damian ocazia să construiască un univers vizual fascinant, obsedant, repetitiv, dezvoltat într-o arhitectură bizară, imposibilă, suprarealistă care își schimbă mereu geometria și în care ființa trebuie să lupte pentru a nu-și pierde identitatea.

Acestui spațiu al non-culorii i se alătură, consonant, costumele semnate de Luiza Enescu, coloana sonoră compusă de Mihai Dobre și light-designul creat de Lucian Moga.

 Rambuku

Foto: RAMBUKU – Adrian Pîclișan / TNTm

10
/11
/13

Gaudeamus - Carte de învăţătură va avea loc în perioada 20 - 24 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, şi se va desfăşura sub semnul a două numere ,,rotunde": 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România şi 20 de ediţii ale Târgului.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

09
/11
/13

„Amazoanele. O poveste“, noul volum semnat de Adriana Babeţi, critic literar şi unul dintre cei mai importanţi eseişti români contemporani, a apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom şi se află în librăriile din toată ţara.