RAMBUKU (premiat de UNITER pentru Cel mai bun spectacol), pe scena Teatrului Național din Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/rambuku-premiat-de-uniter-pentru-cel-mai-bun-spectacol-pe-scena-teatrului-national-din-cluj/

Spectacolul Rambuku îşi continuă periplul festivalier. Ca urmare, Teatrul Naţional din Timişoara prezintă în această seară, de la ora 21.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Cluj, spectacolul Rambuku, în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj.

Un articol de Petre Ivan|12 octombrie 2018

Mai mult decât un spectacol intens, fascinant, mai mult decât un spectacol despre Om ca efect și cauză, ca depozitar și receptor al emoției, mult mai mult decât un alt spectacol de succes al Teatrului Național din Timișoara, Rambuku reprezintă un spectacol necesar, o întoarcere la valorile umane fundamentale.

Întâlnirile Internaționale de la Cluj se construiesc, în fiecare an, în jurul unei teme. Ediția 2018 stă sub semnul unui topic generos: Viziuni. La fel ca în fiecare an, festivalul organizat de Teatrul Național din Cluj, reunește în sălile de spectacol regizori, actori, scenografi, muzicieni, dramaturgi sau critici de teatru din România și din străinătate, dar și un număr foarte mare de spectatori.

Rambuku de Jon Fosse este un spectacol complex, atât din punct de vedere interpretativ, cât și din punct de vedere scenografic și logistic. Claudia Ieremia și Ion Rizea transpun în cuvânt noțiuni aproape imposibil de descris, senzații, spații, sentimente.

În egală măsură, Andrea Gavriliu creează un întreg univers din propriul trup și, în calitate de coregraf, din trupurile tinerilor actori Ada Dumitru, Adrian Loghin, Alexandru Ioan Pântea, Ana Negrescu, Andreea Giurgiu, Ciprian Valea, Eugen Curelici, Eva Maria Danciu, Ioana Repciuc, Ionuț Iova, Mario Valdelvira Garcia, Raul Lăzărescu, Roxana Fânață, Sebastian Vâlcea, Ștefania Misăilă și Vlad Cireșan.

Scenariul semnat de Anca Măniuțiu oferă scenografului Adrian Damian ocazia să construiască un univers vizual fascinant, obsedant, repetitiv, dezvoltat într-o arhitectură bizară, imposibilă, suprarealistă care își schimbă mereu geometria și în care ființa trebuie să lupte pentru a nu-și pierde identitatea.

Acestui spațiu al non-culorii i se alătură, consonant, costumele semnate de Luiza Enescu, coloana sonoră compusă de Mihai Dobre și light-designul creat de Lucian Moga.

 Rambuku

Foto: RAMBUKU – Adrian Pîclișan / TNTm

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

18
/01
/24

Prima expoziția a anului 2024 din programul curatorial al galeriei Arsmonitor este totodată și un prim solo-show dedicat artistului vizual Răzvan Neagoe, unul din artiștii reprezentați de galerie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.