RAMBUKU (premiat de UNITER pentru Cel mai bun spectacol), pe scena Teatrului Național din Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/rambuku-premiat-de-uniter-pentru-cel-mai-bun-spectacol-pe-scena-teatrului-national-din-cluj/

Spectacolul Rambuku îşi continuă periplul festivalier. Ca urmare, Teatrul Naţional din Timişoara prezintă în această seară, de la ora 21.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Cluj, spectacolul Rambuku, în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj.

Un articol de Petre Ivan|12 octombrie 2018

Mai mult decât un spectacol intens, fascinant, mai mult decât un spectacol despre Om ca efect și cauză, ca depozitar și receptor al emoției, mult mai mult decât un alt spectacol de succes al Teatrului Național din Timișoara, Rambuku reprezintă un spectacol necesar, o întoarcere la valorile umane fundamentale.

Întâlnirile Internaționale de la Cluj se construiesc, în fiecare an, în jurul unei teme. Ediția 2018 stă sub semnul unui topic generos: Viziuni. La fel ca în fiecare an, festivalul organizat de Teatrul Național din Cluj, reunește în sălile de spectacol regizori, actori, scenografi, muzicieni, dramaturgi sau critici de teatru din România și din străinătate, dar și un număr foarte mare de spectatori.

Rambuku de Jon Fosse este un spectacol complex, atât din punct de vedere interpretativ, cât și din punct de vedere scenografic și logistic. Claudia Ieremia și Ion Rizea transpun în cuvânt noțiuni aproape imposibil de descris, senzații, spații, sentimente.

În egală măsură, Andrea Gavriliu creează un întreg univers din propriul trup și, în calitate de coregraf, din trupurile tinerilor actori Ada Dumitru, Adrian Loghin, Alexandru Ioan Pântea, Ana Negrescu, Andreea Giurgiu, Ciprian Valea, Eugen Curelici, Eva Maria Danciu, Ioana Repciuc, Ionuț Iova, Mario Valdelvira Garcia, Raul Lăzărescu, Roxana Fânață, Sebastian Vâlcea, Ștefania Misăilă și Vlad Cireșan.

Scenariul semnat de Anca Măniuțiu oferă scenografului Adrian Damian ocazia să construiască un univers vizual fascinant, obsedant, repetitiv, dezvoltat într-o arhitectură bizară, imposibilă, suprarealistă care își schimbă mereu geometria și în care ființa trebuie să lupte pentru a nu-și pierde identitatea.

Acestui spațiu al non-culorii i se alătură, consonant, costumele semnate de Luiza Enescu, coloana sonoră compusă de Mihai Dobre și light-designul creat de Lucian Moga.

 Rambuku

Foto: RAMBUKU – Adrian Pîclișan / TNTm

28
/07
/22

Regizat de regretatul Mantas Kvedaravičius, „Mariupolis 2”, care a fost prezentat în premieră mondială în luna mai la Cannes, va deschide cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, care va avea loc în perioada 8 - 14 august la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

28
/07
/22

„Obiecte rănite” de George Banu, „Fiicele războiului” de Dinah Jefferies și „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” de Cătălin Ceaușoglu sunt trei dintre titlurile noi propuse de Editura Nemira, care ne atrag atenția în această vară.

27
/07
/22

Aşa cum ne-a obişnuit, Festivalul de Film de la Veneţia a adunat şi în acest an, în competiţie sau în afara ei, multe nume mari ale cinematografiei mondiale: de la Darren Aronofsky, Alejandro G. Inarritu şi Jafar Panahi, la Paul Schrader, Sergei Loznitsa, Oliver Stone şi Lars von Trier.

26
/07
/22

Celebrul Festival de la Veneţia şi-a anunţat marţi selecţia pentru ediţia din acest an. Până vom comenta principalele secţiuni, să notăm prezenţa debutului în lungmetrajul de ficţiune al lui Mihai Mincan, "Spre Nord", în competiţia Orizzonti.

26
/07
/22

Cinci lungmetraje de ficțiune și documentare vor concura anul acesta pentru marele trofeu al celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 8 - 14 august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

26
/07
/22

„Delta Bucureștiului”, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut în cinematografe din 23 septembrie. Filmul documentar, al doilea al regizoarei cunoscută deja publicului pentru „Marussia” (2013), spune, prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, povestea unui teren viran.