Rapsodiile Române vs. folclorul urban – Concert Imago Mundi la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/rapsodiile-romane-vs-folclorul-urban-concert-imago-mundi-la-sala-radio/

Ansamblul IMAGO MUNDI, unul dintre cele mai creative şi admirate grupuri din România, prezintă pe 22 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio, un concert-eveniment: „ISVOR. George Enescu: Rapsodiile Române vs. muzică tradiţională şi folclor urban”. Proiectul – primit cu entuziasm la New York, Salzburg, Tunis sau Granada – sondează sursele de inspiraţie folosite de Enescu şi face o paralelă între acestea şi contextul mai larg al creaţiilor populare / urbane munteneşti ale secolului al XIX-lea.

Un articol de Petre Ivan|18 martie 2016

„Isvor” reprezintă viziunea ansamblului Imago Mundi asupra muzicii vechi și tradiţionale românești, un repertoriu foarte rar abordat de către muzicienii de factură clasică. Seria „Isvor” a debutat cu un proiect dedicat lui Dimitrie Cantemir, proiect finalizat prin editarea unui CD produs de Editura Casa Radio și Pilgrim Project în 2011 (re-editat în 2015) și care este primit în continuare cu entuziasm.

Piesele ce alcătuiesc proiectul „Isvor. George Enescu” sunt puse în valoare prin dialogul instrumentelor vechi specifice spaţiului românesc (cobză, drâmbă, tobă) împreună cu instrumente clasice moderne (flaut, oboi, vioară, chitară, violoncel).

Prelucrările muzicale îi aparţin lui Cătălin Ștefănescu, doctor în Muzică, licenţiat în Muzică Instrumentală și Compoziţie, lector universitar la catedra de chitară a Universităţii Naţionale de Muzică București.

Printre lucrările pe care le veți asculta la Sala Radio se numără: Când și-a pierdut ciobanul oile (după o temă tradițională), Am un leu și vreau să-l beu (după o temă tradițională), Lăutarul (George Enescu), Văleu, lupu mă mănâncă (după o temă tradițională), Mori, badeo, să-ți moară dorul (după o temă tradițională) ș.a.

Sonoritatea inedită și proiectele speciale pe care le prezintă Imago Mundi au fost sugestiv descrise de compozitorul Dan Dediu, rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti:

Ansamblul Imago Mundi a fost înființat în anul 2001 de Oana Ivașcu și Daniel Ivașcu și a devenit cunoscut și apreciat datorită proiectelor de prezentare a muzicii vechi și tradiționale românești într-o manieră inovatoare, adaptată publicului contemporan.

Foto: Imago Mundi – florin ghenade, orchestreradio.com

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești