„Rața sălbatică”. Ibsen la București, la începutul unui secol nou
https://www.ziarulmetropolis.ro/rata-salbatica-ibsen-la-bucuresti-la-inceputul-unui-secol-nou/

Comit de la bun început infamia, o scriu cât se poate de clar, ca să cunoaşteţi premisele: nu-mi place dramaturgia lui Henrik Ibsen.

Un articol de Andrei Crăciun|11 octombrie 2015

Îl găsesc pe Henrik Ibsen – în parabolele sale, în disperata căutare a subtilității, chiar și în chestiunea umorului, în ocolirea brutalității adevărurilor elementare – excesiv. Nu îl extrag din realitatea secolului al XIX-lea, în care s-a întâmplat să trăiască. Nu îi neg ideile, nu le neg termenul de valabilitate. Găsesc, însă, această metodă ibseniană de a întârzia deconspirarea esențialului profund inadecvată secolului XXI, în care s-a întâmplat să trăiesc, deși m-am născut în precedentul. La Ibsen, curgerea timpului e cu totul alta decât în realitatea imediată. Îmi e greu să accept acest tempo.

“Rața sălbatică” este o piesă din 1884. Are, așadar, venerabila vârstă de 131 de ani. Încă se joacă, nu fără succes. Am fost la “Bulandra” la un sfârșit de săptămână, pentru a vedea un Ibsen în acest București bezmetic, așa cum e întotdeauna Bucureștiul toamna. Este mileniul al III-lea, și, cum tocmai ați citit, mie nu îmi place Ibsen.

Image-97

Șerban Pavlu și Victor Rebengiuc în „Rața sălbatică“

 

Am văzut spectacolul regizat de Peter Kerek (care propune o distribuție impresionantă: Victor Rebengiuc în rolul lui Werle, Șerban Pavlu în rolul lui Gregers, Constantin Cojocaru în rolul bătrânului Ekdal, Gheorghe Ifrim în rolul lui Hialmar Ekdal, Manuela Ciucur în rolul Ginei Ekdal, Ioana Anton în rolul lui Hevdig și Adrian Titieni în cel al lui Relling), spectacol care beneficiază de scenografia lui Octavian Neculai, curajul lui Alexandru Darie de a se juca, până în cel mai adânc întuneric ibsenian, cu luminile. Aurelian Stoleriu îi completează cu o arhitectură a sunetelor mai degrabă improprie teatrului românesc contemporan.

Cunoașteți, probabil, subiectul acestei piese în care nu puțini au văzut desăvârșirea dramaturgiei clasicului norvegian. Echilibrul fragil al unei familii modeste (familia Ekdal) este spulberat de un adevăr, de care Gregers se agață cu orice preț. De aici izbucnește – violent – tragedia, căreia – în bună tradiție a timpului trecut – i se adaugă o tușă groasă moralizatoare.

Ibsen are două în jurul cărora pivotează textual “Rața sălbatică”. Prima: adevărul aduce – și nu o dată – mai multe deservicii decât minciuna comodă, de rutină, minciuna vieții, ceea care pe atâția îi ajută să-și îndure zilele pe pământ. Nu prezint obiecții. A doua:  justiția e arareori dreaptă. Nu prezint – nici în acest caz – obiecții.

Pentru a da aceste două fundamentale, vechi mostre de înțelepciune, Ibsen ne introduce în lumea a două familii, în care cea puternică o zdrobește pe cea slabă, chiar și atunci când aparent îi caută binele.

Ibsen știe și o arată (iar spectacolul lui Kerek nu se abate de la această demonstrație, fiind ceea ce se poate numi un spectacol corect, dar nu strălucitor, corect, dar nu inubliabil): fericirea călâie este singura fericire care le este dată pe pământ oamenilor care doar mimează idealul. Totodată, fanatismul idealiștilor fără discernământ, fără înțelegere pentru nuanțe, este doar o bombă care își așteaptă explozia. Gregers, în căutarea nebună a unui adevăr integral, prăbușește o lume. Ibsen arată ceva și mai îngrozitor: cum un sacrificiu major nu reușește, uneori, nici măcar să abată drumul  mediocrității anumitor existențe.

Performanțele actorilor sunt în nota obișnuită de la Bulandra: aceștia sunt actori mari care știu să joace un spectacol de complexitatea unui Ibsen. Aș remarca ludicul lui Titieni, singurul care – cu adevărat – umple scena. Ifrim iese din comic pentru a intra în tragic pe un drum aflat totuși la primele borne însemnate. Rebengiuc rămâne, onest, între granițele ticăloșiei personajului său, Pavlu reușește să te convingă că într-adevăr Gregers ar vrea să fie un câine care să scoată la suprafață rațele sălbatice lovite de alicele vânătorilor, Cojocaru secondează generos, iar prezențele feminine (Manuela Ciucur și Ioana Anton) aduc un plus de entuziasm care echilibrează o balanță înclinată totuși spre negru.

“Rața sălbatică” este un spectacol  care reușește să spună lucruri importante despre sacrificiu. Pentru un spectactor din secolul XXI, sacrificiul e un concept tot mai îndepărtat, tot mai vag. Mai aproape sunt iluziile spulberate de adevăr. Aici, Ibsen rămâne – iată –  etern. O scriu în clar, concluzia e justă, chiar dacă nu-mi place demonstrația.



11
/03
/20

Gala Premiilor Gopo, eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, va fi amânat, în contextul măsurilor de prevenție și restricțiilor impuse de evoluția epidemiei COVID-19, interesul pentru siguranța și sănătatea participanților - invitați din industrie, parteneri, sponsori, presă acreditată - și a echipelor implicate fundamentând această decizie.

09
/03
/20

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat suspendarea activității celor 14 teatre aflate în administrarea Primăriei Generale, până la data de 31 martie 2020. Anunțul a fost făcut luni dimineață, în contextul măsurilor legate de noul coronavirus, scrie DC News.

08
/03
/20

Sub motto-ul „Mai mult teatru, mai multă viață!”, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu propune pentru această primăvară nu mai puțin de cincizeci și șase de spectacole, dintre care patru premiere.

08
/03
/20

Conferința dialog „Radu Stanca – 100” va avea loc marți, 10 martie 2020, de la ora 13.00, la Muzeul Național al Literaturii Române, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8.

07
/03
/20

Marți, 10 martie, ora 19.00, la Librăria Cărtureşti Verona Demisol (Str. Pictor Arthur Verona 13-15, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului „Academia politică de la Aiud. Deținuți politici în România anilor ’80”, de Borbély Ernő, apărut la Editura Polirom, ediţie îngrijită de Dalia Báthory și Andreea Cârstea, cuvînt‑înainte de Szőcs Géza.

07
/03
/20

Bogdan Cotîrță, solistul trupei românești Melting Dice, vorbește, într-un interviu în formă de alfabet, despre: granița dintre vină și zâmbet, dribling și Timișoara, răbdare și oftat, dar, mai ales, despre un cuvânt căruia îi găsiți explicația chiar aici: „smanes“.

Page 10 of 873« First...89101112...203040...Last »