Război, migrație și prietenii
https://www.ziarulmetropolis.ro/razboi-migratie-si-prietenii/

CRONICĂ DE FILM Despre două filme europene din cinematografe, „La revedere acolo sus”, al francezului Albert Dupontel, şi „Luna lui Jupiter”, al ungurului Kornél Mundruczó. Despre două din crizele care au marcat lumea la distanţă de un secol: acum o sută de ani, războiul; în prezent, migraţia masivă.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 iunie 2018

Regizat de Albert Dupontel, care interpretează și rolul principal, „La revedere acolo sus” („Au revoir là-haut”), bazat pe romanul cu același titlu de Pierre Lemaitre, începe promițător.

Într-un flashback, militarul francez Albert Maillard (jucat de Dupontel însuși) povestește cum l-a întâlnit pe front, chiar când se încheia Primul Război Mondial, pe un mai tânăr camarad, Edouard Péricourt (Nahuel Pérez Biscayart, unul din tinerele talente ale cinematografiei franceze), care i-a salvat viața cu prețul unei desfigurări faciale, după ce un superior cinic a dispus o acțiune aberantă și gratuită asupra nemților.

Lunga scenă a confruntării fură privirea: reconstituirea detaliată și naturalistă a perioadei este dublată de redarea spectaculoasă a ciocnirii între cele două trupe, cu travelinguri și cadre impresionante și un montaj dinamic.

Însă aceeași scenă dezvăluie destul de repede și tratarea lui Albert Dupontel: o abordare mai curând convențională, apropiată de un film mainstream de epocă și de război.

Senzația de familiar se accentuează tot mai mult pe măsură ce povestea avansează (cei doi camarazi se împrietenesc și pun la cale o schemă pentru a face bani profitând de febrilitatea post-război de a-i omagia mai mult sau mai puțin sincer pe cei morți).

Astfel că devine evident că filmul este o nouă încercare, dintr-o tradiție lungă, de a denunța absurditatea și oroarea războiului, dar și urmările lui, cu accent pe dezechilibrul dintre profitori și adevărații eroi.

Pe un ton când satiric, când de farsă, însă fără nimic incisiv sau răscolitor, Dupontel își ține filmul mai curând într-o zonă lejeră, de burlesc adresat unui public cât mai larg. Stilistic, încearcă să redea ceva din presupusa frenezie a epocii, împrumutând pe alocuri gaguri sau efecte din filmul mut. Rezultatul este un film agreabil, însă absolut deloc memorabil.

Un început puternic are și „Luna lui Jupiter” („Jupiter holdja”), filmul cu care cunoscutul regizor maghiar Kornél Mundruczó s-a aflat anul trecut în cursa pentru Palme d`Or la Festivalul de la Cannes.

Goana unor imigranți printr-o pădure de la frontieră urmăriți de poliția din Ungaria este filmată printr-un traveling fascinant. La fel de fascinantă – și complet neașteptată – este și ruptura pe care Mundruczó o introduce destul de rapid în filmul său: după ce este împușcat, un tânăr imigrant sirian (jucat de un actor ungur, Zsombor Jéger) pare a avea o putere specială de a se ridica de la sol și apoi de a levita.

Desprins de familia care îl însoțea, el este luat în grijă un doctor hârșit, decăzut din drepturi (Merab Ninidze), care la început se folosește de talentul extraordinar al tânărului, în timp ce pe urmele lor se află un comisar.

Tot un cinism vrea să denunțe și filmul, mai original și mai nonconfirmist, al lui Mundruczó: cel al societății occidentale, în acest caz ungare, față de imigranți (se știe că în momentul de vârf al valului migrator, în 2015, Ungaria a fost una dintre țările prin care au trecut cei mulți refugiați în drumul lor spre Europa de Vest, dar și dintre țările care au luat cele mai dure măsuri).

La fel ca alte filme ale lui Mundruczó (de pildă precedentul, „White God”), și „Luna lui Jupiter” se dorește o parabolă despre dezumanizare. Cineastul maghiar redă abil această lume plasată undeva la o graniță imaginară între realitate și distopie. Aparatul de filmat în permanentă mișcare reconfigurează, din frânturi, un univers aproape SF – sentimentul e că suntem martorii unei societăți post-apocaliptice. Iar surprizele pe care Mundruczó le scoate mereu în calea spectatorului au un anume farmec.

Cu toate acestea, la fel cum medicul se folosește la început de imigrant, și cineastul pare că instrumentalizează, că profită de unul din subiectele fierbinți ale momentului pentru a încerca să spună ceva serios, dar ușor demonstrativ, despre lipsa compasiunii și pierderea spiritualității într-o perioadă când până și miracolele ar putea deveni obiect de schimb. Însă din acest demers regizoral par să lipsească empatia și compasiunea reale: imigrantul este doar un simbol, un chip (debusalat).

„La revedere acolo sus” a intrat în cinematografe la 29 iunie, fiind distruit de Independența Film.

„Luna lui Jupiter” a intrat în cinematografe la 15 iunie, fiind distribuit de Voodoo Films.

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.