Războiul Stelelor: Trezirea Forţei. Omagiu tradiţiei
https://www.ziarulmetropolis.ro/razboiul-stelelor-trezirea-fortei-omagiu-traditiei/

Trebuie spus din start şi fără ocolişuri: noul „Star Wars”, varianta 2015, adică inevitabil 3D şi IMAX, este un triumf al genului SF. Nu doar raportat la direcţia pe care a trasat-o întreaga serie (de altfel, uşor supraevaluată), începând din 1977, ci pentru tot ceea ce înseamnă blockbuster în prezent.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 decembrie 2015

Ar fi mai mult decât onorabil dacă filmele hollywoodiene de (foarte) mare buget şi pline de CGI şi efecte speciale ar arăta răbdarea şi grija pentru concepţie şi detalii, surprinzătoare în fiecare scenă, pe care regizorul J. J. Abrams şi echipa sa le dovedesc în „Star Wars: The Force Awakens” („Războiul Stelelor: Trezirea Forţei”).

Din păcate însă, majoritatea covârşitoare a blockbusterelor din ultimii (destui) ani sunt ca simple clone mecanice. Sau, aşa cum spunea cineastul canadian David Cronenberg într-un interviu, ca produsele foarte asemănătoare ale unor relaţii incestuoase (simbolic), care nu mai lasă loc pentru sânge proaspăt şi originalitate, aşa cum vedea el de altfel lumea hollywoodiană în cronica sa acidă „Maps to the Stars” (2014).

În acest peisaj deloc încurajator, în care se investec miliarde de dolari anual, cu atât mai mult ies în evidenţă încercările de desprindere de pluton şi de căutare a unor drumuri mai puţin bătătorite, ceea ce echivalează cu asumarea unor riscuri suplimentare, în limitele stricte stabilite de studiouri.

După revenirea impunătoare a lui George Miller cu „Mad Max: Fury Road”, o capodoperă cinetică greu de egalat şi unul din filmele lui 2015, anul se încheie cu acest al şaptelea opus din seria „Star Wars”. Este prima parte a unei noi trilogii preconizate, de fapt un sequel care preia, în roluri secundare, protagoniştii pozitivi din primele trei lungmetraje, cele din anii ’70-’80, capitalizând faima din trecut.

Reuşita de neatacat a noului film al seriei reluate după fix un deceniu este exact echilibrul între vechi şi nou, între personaje celebre, acum în vârstă şi jucate de aceiaşi actori, şi eroi necunoscuţi, proaspeţi (deopotrivă oameni şi roboţi), dar integraţi fără fisură aceluiaşi univers.

Un dozaj eficient între firele poveştilor de altădată, necesar a fi reamintite, şi nevoia de a merge mai departe (inclusiv prin injectarea unei doze de feminism), de a inventa noi situaţii pe baza aceleiaşi scheme unice de basm: confruntarea (galactică) între Bine şi Rău, prin diverşi reprezentanţi ai acestora.

J.J. Abrams aduce un omagiu evident tradiţiei, şi în special trilogiei originare, dar în acelaşi timp adaptează spectaculoasa imagerie creată la început de George Lucas la sensibilitatea unui public obişnuit cu tehnica 3D şi cu ecranele gigant, dar şi cu o altă dinamică a montajului şi a folosirii efectelor speciale. O imagerie care amestecă fără stridenţe elemente stilizate de SF (care merg până la „Metropolis”-ul din 1927 al lui Fritz Lang), de distopie politică, fantasy, horror, gotic, film de aventuri, film de răboi sau jocuri pe calculator.

În plus, spre deosebire de părţile seriei de la sfârşitul anilor ’90 şi începutul anilor 2000, există mai puţin sentimentalism în „Star Wars: The Force Awakens”, dar mult mai mult apel la nostalgie, pentru cei mai în vârstă, şi la reputaţie, pentru publicul tânăr.

Reverenţa în faţa trecutului, de altfel un simptom mai general al fricii studiourilor americane că ar putea pierde bani dacă nu fructifică reţete deja verificate, este regăsibilă şi în structura narativă, ce urmează patternul consacrat în care scenele de luptă sunt contrabalansate de descrierea laborioasă a unor lumi fantastice, care urmează calea deschisă de cinemaul imaginar propus încă de acum peste un secol de Melies.

INFO

Războiul Stelelor: Trezirea forței (SUA, 2015)

Regia: J.J. Abrams

Cu: Daisy Ridley, John Boyega, Oscar Isaac, Domhnall Gleeson, Harrison Ford

Rating: ●●●●○

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.