Răzvan Ilinca, editorul celui mai bun documentar la Fresh Film Fest, Praga
https://www.ziarulmetropolis.ro/razvan-ilinca-editorul-celui-mai-bun-documentar-la-fresh-film-fest-praga/

RIO 2016 (regia Bianca Rotaru) este m0ntajul lui Răzvan Ilinca, student la Aristoteles Workshop 2013, premiat zilele trecute la ediţia a zecea a Fresh Film Fest, secţiunea ,,Confrontations”.

Un articol de Andrada Văsii|6 septembrie 2013

RIO 2016 (regia Bianca Rotaru) este montajul lui Răzvan Ilinca, student la Aristoteles Workshop 2013, premiat zilele trecute la ediţia a zecea a Fresh Film Fest, secţiunea ,,Confrontations”.

Evenimentul s-a desfăşurat la Praga în perioada 28 august – 1 septembrie.

Rio 2016 are 30 de minute şi prezintă o altfel de copilărie. Două gimnaste, Teodora şi Andreea – de 13, respectiv 11 ani – se antrenează pentru a intra în lotul naţional de gimnastică, din care ulterior vor fi selectionate participantele la Olimpiada de la Rio de Janeiro, din 2016.

Este o poveste despre ambiţie, vise şi voinţă. Câţiva ani de muncă intensă, pentru o vara în care se vor vedea rezultatele. Întrebarea este: cine va merge la Rio?

RIO 2016- un film documentar studențesc

Competiţia internaţională a festivalului a inclus filme studenţeşti şi documentare produse de şcolile europene, australiene, asiatice şi din America latină, în perioada 2012 – 2013. Filmele selecţionate au fost alese din peste 1.400 de propuneri.

Răzvan Ilinca este student în anul III la UNATC, Facultatea de film, departamentul Sunet şi montaj.

RIO 2016

Răzvan Ilinca – prezent la Aristoteles Workshop

Rio 2016 a constituit un film de examen şi a fost realizat de Bianca Rotaru, colega sa, care a semnat regia şi imaginea, şi de Răzvan – montajul şi editarea sunetului.

Aflat zilele acestea la atelierul de film documentar Aristoteles Workshop, Răzvan Ilinca a spus câteva cuvinte despre lucrul la Rio 2016:

Materialul m-a emoționat în timp ce îl montam. Mi s-a întâmplat pentru prima oară în viață: în timp ce editam, am reuşit să simt şi eu ceea ce voiam să transmit publicului.

Răzvan Ilinca,

editor RIO 2016

Aristoteles Workshop (AW) este un atelier anual de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală și de Est în crearea propriului documentar de 30 de minute.

Un atelier cu tradiție

Ajuns la ediţia a opta, Aristoteles Workshop 2013 are loc chiar zilele acestea (22 august – 22 septembrie), locaţia fiind aceeaşi cu cea din ultimele trei ediţii: satul Vama din Bucovina (județul Suceava).

La AW 2013 studenţii sunt ghidaţi de doi experţi (Jeroen Berkvens și Tania Rakhmanova) şi doi tutori (Rafi Pitts şi John Appel). Atelierul este iniţiat şi organizat de Dan Nuţu.

Foto credit: Aristoteles Workshop

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.