Majoritatea criticilor spun despre el că este „(pur şi simplu) cel mai bun scriitor de proză scurtă din România”. Răzvan Petrescu, autorul volumelor: „Foxtrot XX”, „Rubato” sau „Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini”, împlineşte, astăzi, 58 de ani.
Un articol de Petre Ivan|20 septembrie 2014
Razvan Petrescu, dramaturg şi prozator român, s-a născut pe 20 septembrie 1956 la Galaţi. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, pe care le absolvă în 1982. În studenţie frecventează cenaclul „Universitas”, condus de criticul şi profesorul Mircea Martin. După terminarea studiilor profesează în domeniu timp de opt ani, ocupând un post de medic la ţară, perioadă pe care scriitorul o trăieşte ca “un exil forţat, un fel de pedeapsă”.
Dar să-l lăsăm chiar pe Razvan Petrescu să se autocaracterizeze, cu riscul de a vă injecta o doză sănătoasă de bună dispoziţie:
“Născut la 20 septembrie 1956, într-un sat spectral. În acelaşi an, Marilyn Monroe se căsătoreşte cu Arthur Miller, iar Congresul al XX-lea al PCUS înfierează cultul personalităţii. Învaţă să cânte la chitară şi să bată la maşină în acelaşi timp, şi absolvă terifiat, cu brio, Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti, în ’82.
Ca recompensă, va lucra cinci ani în judeţul Dâmboviţa – la două dispensare cu un definitiv aer bucolic, datorită căruia va prezenta în faţa pacienţilor o cădere nervoasă urmată de internare. La spital se simte bine. Îi plac medicamentele, susţine că-l ajută să deosebească binele de rău, de copaci etc.
Regret că nu am rămas medic. Aş fi putut pleca acum din ţară. În Papua, Noua Guinee. În Arizona Dream, în care m-aş fi împuşcat eu, nu acordeonista. Pentru că nimic nu mi se pare mai sordid decât să mori şi să fii îngropat în România. Ce să mai vorbesc de coborârea în sicriu, pe trepte, şase etaje. – Razvan Petrescu
Renunţă la medicină. Între 1990 şi 1994 va fi redactor. Trece şi prin Ministerul Culturii pe vremea lui Spiess, ca referent de specialitate. În 1994 se angajează la Editura Alfa, amplasată în incinta fostului Frigocom, la care se ajunge pe strada animalelor moarte (pisicuţe, şobolani, răţuşte). Se mai internează de câteva ori, se împrieteneşte cu cîteva paciente plus asistenta care-i face injecţii la Institutul Aslan unde, între înţepături, se plimbă îngândurat prin jurul morgii ascunse de tufe.
Intră în şomaj pentru un timp, nu se bucură de libertatea neaşteptată, şi, din 2004, ajunge la Editura Curtea Veche. Atmosfera destinsă îl predispune să scrie poezii de dragoste pe care nu le va tipări niciodată. Deprimarea îl ajută să înţeleagă sufletul femeilor care, la rândul lor, îi apreciază diferite calităţi, cum ar fi: blândeţea, nervozitatea, omenia. Are multe aventuri pe care le va descrie cifrat în cartea de preziceri ce urmează să-i apară peste mulţi ani.
Îmi place să fac plimbări interioare. Ultima dată am călătorit în mintea unei femei. Cum spuneam, n-am găsit nimic. Dar era foarte frumos. – Razvan Petrescu
Aventurile îl obosesc şi, prin urmare, pierde câţiva dinţi. Debutează la Cartea Românească într-un volum excesiv de colectiv (Debut ’86) şi-i apar volumele de proză scurtă Grădina de vară (1989), Eclipsa (1993), Într-o după-amiază de vineri, 1997) şi volumul de texte muzicale numit Foxtrot (2008). Volumul Rubato (Curtea Veche, 2011), este o selecţie din toate povestirile publicate. Scrie şi două piese de teatru: Farsa (1994) şi Primăvara la bufet (1995).
În total, primeşte pentru ele şase milioane de lei, cât costa pe-atunci o bibliotecă din placaj. O cumpără. Inclus în patru antologii de proză scurtă şi în manualele de limba şi literatura română pentru clasa a X-a. A fost tradus în Israel, Spania şi Anglia. Îi plac murele.”
Foto: Razvan Petrescu -curteaveche.ro
