Răzvan Petrescu. Amintiri livrești, cenzură și maculatură
https://www.ziarulmetropolis.ro/razvan-petrescu-amintiri-livresti-cenzura-si-maculatura/

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroşi scriitori contemporani români, şi-a amintit de “colosala” echipă redacţională care popula editura Cartea Românească în anii 80 şi, prin ricoşeu, de rolul… purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor reţelelor de socializare.

Un articol de Petre Ivan|16 februarie 2018

Postarea de către Paul Cernat a unui mic şi perfect rotund studiu despre Florin Mugur a coincis cu nostalgia mea din seara precedentă – cînd mi-am adus aminte de echipa colosală pe care am găsit-o la Cartea Românească în a doua parte a anilor ‘80. Florin Mugur, Mircea Ciobanu, Gabriela Adameşteanu, Magdalena Bedrosian, Cornel Popescu, Maria Graciov, Sorin Mărculescu, Liviu Călin, George Bălăiţă, Florin Iaru, Angela Martin. Mircea Nedelciu lucra la librărie. Acolo l-am întîlnit şi pe Ştefan Agopian, nu ştiu dacă lucra la editură sau doar era prieten cu ei.

Vă imaginaţi ceva mai strălucitor decît acea mică lume? N-aveţi cum.

Şi nu întîmplător mi-am amintit de ei, fiindcă citeam o oribilă ofertă pentru publicare. Ei bine, oricare redactor de la CR ar fi desfiinţat aproape toate manuscrisele care se publică şi se vînd azi în draci, mai mult, vreo trei dintre ei ar fi chemat autorii la o mică discuţie, ăia s-ar fi dus încrezători (încrederea lor e stupefiantă) şi s-ar fi trezit făcuţi tocăniţă, pe paragrafe. Ideea fiind ca oamenii lipsiţi de limba română şi de talent să nu mai publice niciodată absolut nimic – iar Cartea Românească reuşea să-i stopeze: vorbim despre cenzura de valoare, de care se ocupa editura.

După ce trecea – cu mari dificultăţi şi multe observaţii – de redactorul responsabil, cartea ajungea la cenzorul politic, iar aici cunoaşteţi sau aţi aflat cum se petreceau lucrurile. Uneori cenzorul era tembel – probabil că de-asta au scăpat vii “Calpuzanii”, formidabilul roman al lui Silviu Angelescu –, alteori îi plăcea cartea şi se făcea că nu vede evidenţa, din păcate erau cazuri rarisime.

Dacă opreşti azi publicarea unei maculaturi, creatura lovită de grafomanie ar ţipa isteric ca muşcată de (completaţi) că-i cenzură, eşti comunist, ai herpes. Bineînţeles că a existat o cenzură de valoare şi cu mult timp înainte de comunism, însă nechemaţii contemporani în ţărînă nici nu vor s-audă. Şi sigur că judecata valorică ar trebui neapărat reinventată, ca să dărîme rafturile librăriilor de tonele de delir narcisist-agresiv, însă mă tem că nu se mai poate întîmpla vreodată, prin urmare vor fi tipăriţi în continuare puşcăriaşii, temnicerii, poliţia călare, muzele, generalii, memestocii, freneticele, disperatele, retardaţii, pompierii cu tulumba mică etc.

Cărţile pe care le văd – zdrobitoarea majoritate – sînt indescriptibil de bune să înfunde chiuveta, ca să mă expr

im elegant, totuşi n-ar fi mare lucru, problema e cu publicul. Devorează porcăriile. Dacă nu este educat (poate fi educat doar prin cărţi foarte bune sau, mai eficient, prin bătaie) va digera fericit pînă la capătul vieţii numai mizerii şi va muri prost, cu lumînare la cap. De-aia de nuntă.” (Răzvan Petrescu, pe pagina sa de facebook)

Despre Răzvan Petrescu

Născut în 1956, absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, profesează opt ani ca medic. Este descoperit în 1986 de criticul literar Mircea Martin şi frecventează cenaclul Universitas timp de patru ani. Renunţă la medicină în 1990 şi lucrează la revistele Cuvîntul şi Amfiteatru , apoi la editurile Litera, All şi Curtea Veche Publishing.

La Cartea Românească îi vor apărea volumele de proză scurtă Grădina de vară (1989, premiul Fundaţiei Liviu Rebreanu), Eclipsa (1993, premiul oraşului Tîrgovişte), Într-o după-amiază de vineri (1997, premiul Cartea Anului la Salonul Naţional de Carte de la Cluj, premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de proză a anului şi Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), un jurnal – Foxtrot (2008, Premiul Radio România Cultural). Urmează Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini – interviuri în proză (Curtea Veche Publishing, 2013).

A scris două piese de teatru: Farsa (1994, Editura Unitext, premiul UNITER) şi Primăvara la bufet (1995, Editura Expansion, Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie „Camil Petrescu” ediţia I, şi premiul Uniunii Scriitorilor). Pentru că a făcut un copil în mod legal, a fost tradus în Israel (Editura Nymrod, 2007), Spania (Editura El Nadir, 2010) şi Anglia (University of Plymouth Press, 2012). Îi plac murele.

Foto: Răzvan Petrescu – facebook

 

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.