Răzvan Suma cântă la inaugurarea noului sediu al ICR Lisabona
https://www.ziarulmetropolis.ro/razvan-suma-canta-la-inaugurarea-noului-sediu-al-icr-lisabona/

RĂZVAN SUMA, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti români, cunoscut publicului din Bucureşti mai ales prin concertele şi recitalurile de la Sala Radio şi celui din întreaga ţară graţie turneelor naţionale “Vă place Bach ?”, “Vă place Brahms?” şi “Vă place tango?”, va susţine pe 9 aprilie 2015 un recital extraordinar la LISABONA, cu prilejul inaugurării noului sediu al Institutului Cultural Român (ICR).

Un articol de Liliana Matei|4 aprilie 2015

Invitaţia adresată artistului român este o frumoasă continuare: pe 1 decembrie 2014 Răzvan Suma a concertat la Lisabona, la invitaţia aceleiaşi instituţii, în cadrul manifestărilor ce au marcat Ziua Naţională a României.

După ce ICR Lisabona a funcţionat neîntrerupt din 2007 în moderna clădire a Institutului Francez din capitala portugheză, începând din 1 aprilie 2015, reprezentanţa noastră culturală va beneficia de un spaţiu propriu, cu un profil stilistic rafinat, situat în Alfama, cel mai vizitat cartier al Lisabonei.

AFIS LisabonaAşadar noul sediu – aflat în vecinătatea Marii Catedrale Patriarhale a Lisabonei (Sé de Lisboa), pe Rua do Barão, nr. 8-10 – va fi inaugurat pe 9 aprilie 2015, începând cu orele 18:00. Momentul va fi marcat prin alocuţiuni ale unor oficialităţi din România şi Portugalia: Lilian Zamfiroiu, preşedintele ICR, Ana Paula Laborinho, preşedintele Institutului Camões, Jorge Barreto Xavier, secretar de stat pentru cultură în guvernul Portugaliei şi Vasile Popovici, ambasadorul României la Lisabona.

În continuarea momentului festiv, Catedrala Lisabonei, simbol al regalităţii lusitane, unul dintre cele mai vechi monumente de artă religioasă din Portugalia, va găzdui, începând cu orele 19:30, un recital susţinut de RĂZVAN SUMA. Publicul va avea ocazia de a asculta celebrele partituri ale lui BACH (Suitele 1, 3 şi 5 pentru violoncel), asocierea lui Răzvan Suma cu lucrările menţionate fiind una specială.

Sub titlul “Vă place BACH?”, în 2012, Răzvan Suma a suţinut primul său turneu naţional solo, evenimentul reprezentând o premieră absolută în România în domeniul muzicii clasice: prima interpretare a unui artist român, într-un singur concert, a integralei de suite pentru violoncel semnate de Bach.

Intrarea la concert va fi liberă, în măsura locurilor disponibile.

10
/09
/20

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist și teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori și experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenționale a instrumentelor muzicale precum și al muzicii electroacustice, Cage este și astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil și un deschizător de orizonturi în muzica, dansul și arta secolului XX.

08
/09
/20

În perioada 14-20 septembrie, la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia din Focşani, va avea loc un nou proiect dedicat tinerilor interpreţi de muzică clasică, realizat cu cofinanțarea AFCN – #classicforteens #cofinantatdeAFCN –, un proiect pe care, după douăzeci de ani și după o bogată și intensă activitate culturală în Italia, organizatorii îl propun orașului natal.

07
/09
/20

TAMTAM Festival, eveniment aflat la a doua ediție are loc în Brașov, între 11 și 12 septembrie 2020. Festivalul își propune vitalizarea spațiului urban prin artă, transformând orașul, cu spațiile sale publice, într-o amplă scenă culturală. Fiecare oraș trăiește prin oamenii săi. Desi există o serie de limitări, în acest context diferit, ele devin oportunități de reîntâlnire în spațiul urban.

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.

Pagina 1 din 15112345...102030...Ultima »