Razvan Suma cântă la Sala Radio, sub bagheta dirijorului britanic William Kunhardt
https://www.ziarulmetropolis.ro/razvan-suma-canta-la-sala-radio-sub-bagheta-dirijorului-britanic-william-kunhardt/

Miercuri, 30 aprilie (19.00), îl veţi asculta pe Razvan Suma la Sala Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului britanic William Kunhardt. Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, acesta cucerind publicul din cele mai multe oraşe ale ţării cu turneele sale naţionale „Vă place BACH?” şi „Vă place BRAHMS?”.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2014

Răzvan Suma va interpreta Concertul în do major pentru violoncel şi orchestrasemnat de HAYDN, un geniu al formelor perfecte în muzică. Violoncelul pe care cântă Suma a fost conceput de lutierul Charles Adolphe Maucotelunul dintre cei mai apreciaţi creatori de instrumente ai epocii sale – şi a fost realizat la Paris în anul 1849.

Concertul de la Sala Radio va fi completat de o inedită expoziţie de fotografie care îl are în prim-plan pe Răzvan Suma. Sub titlul „Patru anotimpuri cu Răzvan Suma în Cişmigiu”, fotografii Adi Stoicoviciu şi Cristian Preda l-au surprins pe artistul român şi violoncelul său de colecţie în diverse spaţii din parcul bucureştean, un adevărat maraton fotografic prin toate cele patru anotimpuri.

Cele aproape 100 de imagini, imprimate pe suport de pânză – asemenea rugăciunilor care sunt atârnate pe fire suspendate şi lăsate în bătaia vântului în lumea asiatică – vor fi expuse la Sala Radio, în faţa clădirii, în ziua concertului.

Programul concertului de la Sala Radio va cuprinde şi o frumoasă partitură mozartiană – Simfonia nr. 35 în re  major „Haffner”, a cărei denumire este determinată de numele unei familii nobiliare din Salzburg, care a comandat lucrarea.

Veţi asculta şi o creaţie a compozitorul american Aaron Copland – Quiet City (Oraş tăcut) şi una a muzicianului francez Francis Poulenc – Sinfonietta.

Foto cu Razvan Suma – wikipedia

 

26
/05
/14

Baletul e scump, spune povești siropoase și se adresează mai mult fetelor. Sunt câteva dintre miturile care ne țin departe de sala de spectacol. Corina Dumitrescu, de 20 de ani prim-solistă a Operei Naționale București, ne spune cum stau lucrurile în realitate.

26
/05
/14

După aproape 3 săptămâni de festival, EUROPAfest s-a încheiat pe 24 mai 2014 cu concertul de Gală aducându-i pe scena Teatrului Odeon pe cei mai buni muzicieni din cele două concursuri Bucharest International Jazz Competition şi Jeunesses International Flute Competition "Dinu Lipatti" desfăşurate în cadrul festivalului în perioada 17-24 mai 2014.

23
/05
/14

Marţi, 27 mai, ora 14.00 va avea loc lansarea CD-ului de autor „Actorii cântă” la Magazinul Muzica din Calea Victoriei nr. 41. Un dar al doamnei Margareta Pâslaru şi al unor actori sufletişti pentru Campania Naţională „Artiştii pentru Artişti” şi UNITER.

20
/05
/14

Ovidiu Chihaia compune muzică de la vârsta de 16 ani, de când s-a apucat să studieze chitara, instrumentul preferat al liceenilor din toate timpurile. A cântat în multe trupe de punk, iar din 2008 a început să compună muzică pentru spectacole de teatru multimedia: „C'est pas une chanson d'amour“, „Pescarul și sufletul său“ și „Pescărușul. Ultimul Act“.

19
/05
/14

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.

19
/05
/14

În prag de vacanţă, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la o incursiune în atmosfera plină de farmec a Italiei, graţie Simfoniei nr. 4 - „Italiana”, lucrare semnată de Felix Mendelssohn / vineri, 23 mai (19.00), la Sala Radio

15
/05
/14

Miercuri, 21 mai (19.00), la Sala Radio vă veţi întâlni cu Big Band-ul Radio, ansamblul creat în 1949, dirijat de-a lungul timpului de mari artişti ca Sile Dinicu, Cornel Popescu, Ion Cristinoiu şi Ionel Tudor. Amfitrionul serii va fi Florian Lungu.

14
/05
/14

În Univers, orice organism crește necontenit pînă apare anticorpul său. Totul apare dintr-o nevoie și cu un rost, nimic nu este întâmplător. E frumos să te poți considera muzician, artist, mai ales de jazz, de blues, de rock sau de world music… Da, prin așa ceva devii interesant pentru toți ceilalți. Ești diferit și te simți mai special. Așa și este, suntem diferiți, prin frazare, prin aspirații, talent, disponibilitate și asumarea pumnului primit tocmai de la cei pentru care ne dăruim și jucăm acest rol.

14
/05
/14

În ultima zi a acestei luni, sâmbătă 31 mai, pe scena Ateneului Român, maestrul Gheorghe Zamfir va fi sărbătorit în cadrul galei aniversare Zamfir – 50 de ani pe scenă. Spectacolul aniversar va aduce la Ateneul Român 150 de artişti, printre aceştia numărându-se actorul Dan Puric, violonistul Eugen Sârbu, interpretul Grigore Leşe, taragonsitul Dumitru Fărcaş, […]