Razvan Suma şi „Visul unei nopţi de vară”, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/razvan-suma-si-visul-unei-nopti-de-vara-la-sala-radio-2/

În această seară, de la ora 18.00, la Sala Radio, sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, va avea loc un concertul special. Repertoriul inedit va cuprinde ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA. Accesul pentru elevi şi studenţi la acest eveniment este gratuit.

Un articol de Petre Ivan|29 iunie 2015

Concertul debutează cu  Uvertura cubană a compozitorului american GEORGE GERSHWIN, iniţial intitulată Rumba şi inspirată de o vacanţă a compozitorului la Havana.

În interpretarea solistică a violoncelistul RĂZVAN SUMA, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iubitorii muzicii vor putea asculta în programul serii o lucrare rar cântată pe scenele din România.

Este vorba despre Concertul pentru violoncel şi orchestră de suflători semnat de FRIEDRICH GULDA (1930 – 2000), pianist şi compozitor austriac apreciat atât pentru muzica simfonică, cât şi pentru creaţiile sale de jazz.

Seara se va încheia cu o lucrare extrem de potrivită pentru acest moment al anului: Visul unei nopţi de vară, partitura lui

Dirijorul GABRIEL BEBEŞELEA

Dirijorul GABRIEL BEBEŞELEA

MENDELSSOHN – supranumit „Mozart al sec. XIX” – inspirată de piesa de teatru a lui Shakespeare şi care cuprinde celebrul Marş nupţial.

La doar 17 ani, compozitorul romantic Felix Mendelssohn  a conceput uvertura lucrării, urmată apoi de o suită pe care a definitivat-o cu puţini ani înainte de dispariţia sa.

Mulţi specialişti au considerat că nici un alt compozitor, nici măcar Mozart, nu a compus la o vârstă atât de timpurie o lucrare aşa de valoroasă.

Momentul de “start” pentru popularitatea Marşului Nupţial  se datorează căsătoriei Prinţesei „Vicky” (fiica reginei Victoria) cu Prinţul Friedrich al Prusiei, în 1858, eveniment la care a fost interpretată partitura lui Mendelssohn.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet.

Foto: Razvan Suma, Gabriel Bebeselea –  razvansuma.com

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.