Răzvan Suma şi „Visul unei nopţi de vară” la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/razvan-suma-si-visul-unei-nopti-de-vara-la-sala-radio/

Sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, concertul programat luni, 29 iunie (ora 18.00), la Sala Radio, vă propune un repertoriu inedit, ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA.

Un articol de Liliana Matei|22 iunie 2015

Accesul pentru elevi şi studenţi la acest eveniment este gratuit.

Concertul debutează cu Uvertura cubană a compozitorului american GEORGE GERSHWIN, iniţial intitulată Rumba şi inspirată de o vacanţă a compozitorului la Havana.

În interpretarea solistică a violoncelistul RĂZVAN SUMA, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio aplaudat în numeroase evenimente pe scena Sălii Radio, dar şi în turneele sale naţionale, veţi asculta în programul serii o lucrare rar cântată pe scenele din România. Este vorba despre Concertul pentru violoncel şi orchestră de suflători semnat de FRIEDRICH GULDA (1930 – 2000), pianist şi compozitor austriac apreciat atât pentru muzica simfonică, cât şi pentru creaţiile sale de jazz.

Seara se va încheia cu o lucrare extrem de potrivită pentru acest moment al anului: Visul unei nopţi de vară, partitura lui MENDELSSOHN – supranumit „Mozart al sec. XIX” – inspirată de piesa de teatru a lui Shakespeare şi care cuprinde celebrul Marş nupţial. La doar 17 ani, compozitorul romantic Felix Mendelssohn  a conceput uvertura lucrării, urmată apoi de o suită pe care a definitivat-o cu puţini ani înainte de dispariţia sa. Mulţi specialişti au considerat că nici un alt compozitor, nici măcar Mozart, nu a compus la o vârstă atât de timpurie o lucrare aşa de valoroasă. Momentul de “start” pentru popularitatea Marşului Nupţial se datorează căsătoriei Prinţesei „Vicky” (fiica reginei Victoria) cu Prinţul Friedrich al Prusiei, în 1858, eveniment la care a fost interpretată partitura lui Mendelssohn.

Dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi (din stagiunea 2011-2012), GABRIEL BEBEŞELEA este cel mai tânăr muzician care ocupă o astfel de funcţie. Artistul este şi dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu şi asigură conducerea muzicală a ansamblurilor Sibiu Youth Orchestra şi Icon Arts Ensemble.

A fost distins cu titlul de cel mai bun dirijor al stagiunii 2013-2014 la Gala Premiilor Operelor Naţionale. Prezenţa dirijorului Gabriel Bebeşelea a fost remarcată atât pe podiumul de concert cu Orchestra Română de Tineret, Filarmonica „George Enescu”, Orchestra de Camera Radio, Szekelyfoldi Filarmonia, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” – Satu-Mare, Camerata I Sedici, Camerata Harmonia Cordis, Camerata Liutaria, Ansamblul Stradivarius, cât şi în spectacolele lirice de la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj-Napoca.

RĂZVAN SUMA este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. În august 2014, Răzvan Suma a fost invitat pentru a doua oară la Festivalul Murten Classics (Elveţia). În noiembrie a susţinut un amplu turneu de succes în Argentina, iar pe 1 decembrie 2014 a concertat la Lisabona, la invitaţia Institutului Cultural Român. Pe 9 aprilie 2015, Răzvan Suma a fost aplaudat din nou la Lisabona, în Marea Catedrală Patriarhală a oraşului, într-un concert susţinut cu ocazia inaugurării noului sediu al Institutului Cultural Român.

Sub titlul “Vă place BACH?”, în 2012 Răzvan Suma a suţinut primul său turneu naţional solo, evenimentul reprezentând o premieră absolută în România în domeniul muzicii clasice: prima interpretare a unui artist român, într-un singur concert, a integralei de suite pentru violoncel semnate de Bach. Ca o continuare firească a acestei frumoase iniţiative, între 8-29 octombrie 2013, Răzvan Suma a propus melomanilor din 13 oraşe turneul naţional „Vă place BRAHMS?”, susţinut alături de pianistul spaniol Josu Okiñena. În toamna anului 2014 a prezentat alături de Analia Selis şi de chitaristul şi compozitorul argentinian Julio Santillan turneul naţional „Vă place tango?”, urmat de o a doua ediţie în mai-iunie 2015.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.

11
/05
/23

Asociația Castel Salbek continuă până pe 31 mai înscrierile pentru International Salbek Opera Masterclass (23-27 august), o serie de cursuri premium susţinute de soliști lirici de anvergură internațională - mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramon Vargas și soprana Leontina Văduva -, primul masterclass de acest gen din România care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.