Razvan Suma va concerta la Palas Mall Iaşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/razvan-suma-va-concerta-la-palas-mall-iasi/

Astăzi, de la ora 19.00, muzica clasică va răsuna live la Palas Mall din Iaşi, unde Răzvan Suma, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, va interpreta Brahms alături de pianistul Josu Okinena.

Un articol de Andrada Văsii|6 octombrie 2013

Astăzi, de la ora 19.00, muzica clasică va răsuna live la Palas Mall din Iaşi, unde Razvan Suma, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, va interpreta Brahms alături de pianistul Josu Okinena.

Radio România Muzical aduce, din nou, muzica clasică mai aproape de publicul zilelor noastre: între 1 şi 31 octombrie, 5 minute de muzică clasică pot fi ascultate în spaţii neconvenţionale din întreaga Românie: hipermarketuri, mall-uri,  librării, şcoli, muzee, graţie campaniei „Ascultă 5 minute de muzică clasică”.

Este o modalitate inedită de a familiariza publicul larg cu muzica clasică şi totodată, o avanpremieră pentru recitalul pe care cei doi muzicieni îl vor susţine la Sala Caudella din Iaşi în 8 octombrie, la ora 19.00.

Tur de forţă pentru Razvan Suma

Între 8 şi 29 octombrie, violoncelistul Razvan Suma desfăşoară turneul „Vă place Brahms?”, interpretând în 13 oraşe din România, alături de pianistul spaniol Josu Okinena, cele două sonate pentru violoncel şi pian de Johannes Brahms.

Citiți și: Va place Brahms? Violoncelistul Răzvan Suma revine pe 13 scene

În perioada următoare, şi alte recitaluri-surpriză susţinute de Razvan Suma şi Josu Okinena vor avea loc în spaţii neconvenţionale, însă cu public numeros: în 9 octombrie, la Iulius Mall din Suceava, în 14 octombrie, la Iulius Mall din Timişoara şi în 16 octombrie, la Iulius Mall din Cluj-Napoca.

Razvan Suma

Razva Suma va concerta la Iulius Mall, în Iaşi

Pentru ca povestea turneelor lui Razvan Suma să fie cu adevărat una interesantă, Sonata nr. 1 în mi minor este puternic influenţată de Bach, tema principală a primei mişcări şi fuga fiind inspirate din lucrarea „Arta fugii”, semnată de înaintaşul lui Brahms.

„Ascultă 5 minute de muzică clasică” este o campanie iniţiată de Radio România Muzical cu scopul de a aduce muzica clasică cât mai aproape de publicul larg. Campania a ajuns la a şaptea ediţie, fiind primită cu succes şi mult interes de public la ediţiile precedente, desfăşurate de două ori pe an, începând din 2010.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Vă place Brahms? – turneu naţional susţinut de Razvan Suma

Marţi, 8 octombrie, ora 19.00,   IAŞI – Sala Caudella

Joi, 10 octombrie, ora 18.30, SUCEAVA – Colegiul de Artă « Ciprian Porumbescu »

Duminică, 13 octombrie, ora 19.00,  DEVA – Palatul Magna Curia

Marţi, 15 octombrie, ora 19.00, TIMIŞOARA – Sala Capitol

Joi, 17 octombrie, ora 19.00,  CLUJ-NAPOCA – Colegiul Academic

Vineri, 18 octombrie, ora 18.00,  BAIA MARE – Sala Rotary a Liceului de Arte

Duminică, 20 octombrie, ora 19.00, CAREI – Castelul din Carei

Luni, 21 octombrie, ora 19.00,   BISTRIŢA – Sala Sinagogii

Marţi, 22 octombrie, ora 19.00,  ORADEA – Sala de concerte „Enescu-Bartók”

Joi, 24 octombrie, ora 19.00,   PITEŞTI – Casa de Cultură a Sindicatelor

Vineri, 25 octombrie, ora 19.00,  BRAŞOV – Centrul Cultural “Patria”

Sâmbătă, 26 octombrie, ora 18.00,  ARCUŞ – Centrul de cultură

Marţi, 29 octombrie, ora 19.00,  BUCUREŞTI – Sala Radio

Info:

Biletele pentru „Vă place Brahms?“ se pot achiziţiona de la sălile de concerte din ţară, iar în Bucureşti de la casa de bilete a Sălii Radio, la oficiile Poştei Române, Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, Magazinele Germanos.

Foto credit: Mihai Stetcu, Adi Stoicoviciu, foto Razvan Suma

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.