Realismul necesar al veteranilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/realismul-necesar-al-veteranilor/

CRONICĂ DE FILM La filmele unor regizori veterani ca Jean-Pierre & Luc Dardenne şi Ken Loach, încoronaţi de-a lungul carierei cu câte două trofee Palme d`Or, nu te duci pentru a vedea dacă şi-au schimbat stilul. Le cauţi fiecare nou titlu tocmai pentru stilul realist consacrat, altădată în avangardă.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 noiembrie 2019

Aşa cum au arătat selecţia şi mai ales palmaresul, just, de la ediţia din acest an a Festivalului de la Cannes, prezentul aparţine unor cineaşti care se mişcă lejer în diferite formate şi îmbină inteligent, inventiv, filmul de autor cu filmul de gen, filmul politic cu comedia neagră.

O dovedesc cel mai bine sud-coreeanul Bong Joo-ho, cu „Parasite”, încoronat cu Palme d`Or, şi brazilianul Kleber Mendonça Filho, care a co-regizat cu Juliano Dornelles „Bacurau”, film laureat ex-aequo cu Premiul Juriului.

În acest peisaj în schimbare al cinema-ului de artă internaţional, care mai e locul unor veterani ca fraţii belgieni Jean-Pierre & Luc Dardenne și britanicul Ken Loach, al căror realism era în avangardă altădată, mai exact în anii `90 şi 2000, dar care acum pare să nu mai fie la modă?

Thierry Frémaux, celebrul delegat general al Cannes-ului, îi include mereu în competiţie. Iar pentru a răspunde criticilor care susţin că prin selectarea lor, atunci când ei nu oferă cele mai reuşite filme, ocupă locul unor cineaşti tineri, el spune că e normal ca maeştrii să fie în competiţia celui mai important festival din lume, pentru că de aia sunt maeştri – fac filme bune.

În cazul unor autori de cinema ca fraţii Dardenne şi Loach, care nu mai au nimic de demonstrat şi care şi-au adjudecat locul în istoria cinema-ului, nu mai contează atât de mult dacă filmele noi sunt mai puţin reuşite decât vârfurile lor. În fond, niciun mare cineast nu este mereu la acelaşi nivel.

Nu pentru asta le căutăm (deşi nu se supără nimeni dacă descoperă un film revoluţionar, pentru că de fapt asta e speranţa care ne împinge mereu spre sala de cinema), ci tocmai pentru a le regăsi stilul, pentru a le înţelege mai bine traiectoria. Dar şi pentru a vedea felul în care ei reflectă asupra lumii de astăzi.

Iar fraţii Dardenne şi Ken Loach au fost mereu atenţi la problemele societăţilor din care fac parte, asta şi pentru că vin din vecha tradiţie a cinema-ului realist european. Însă într-un cinema mondial destul de puţin interesat de oamenii simpli şi de dificultăţile lor de zi cu zi, de destinele banale, filmele lor devin cu atât mai relevante.

Iar cele mai noi titluri, „Le jeune Ahmed”, cu care fraţii Dardenne au câştigat un premiu de regie la Cannes în acest an, acordat de un juriu format în majoritate covârşitoare din regizori, şi „Sorry We Missed You”, pentru care Loach, foarte probabil cel mai premiat cineast din istoria Cannes-ului, nu a mai obţinut niciun trofeu, sunt puternic ancorate la realităţile dureroase ale Europei.

De o parte, terorismul (Belgia a fost lovită de atacuri teroriste în 2016 şi tot de acolo au pornit şi unii dintre teroriştii care au atacat Franţa în 2015). De cealaltă parte, sărăcia şi lupta permanentă pentru găsirea sau păstrarea unui loc de muncă (temele sociale i-au fost mereu dragi cineastului militant de stânga Ken Loach).

„Le jeune Ahmed” are în centru un adolescent belgian musulman, dintr-o familie cu rădăcini arabe, care devine atras de interpretarea extremistă a Coranului, predicată de un imam din cartierul în care trăieşte. Acest lucru îi tulbură existenţa, până în punctul în care plănuieşte să îşi ucidă profesoara.

Ca premisă şi structură, scenariul pare o demonstraţie (cu personaje secundare revelatoare pentru diferite poziţii faţă de subiect), menită a explica indirect, simplificator, un fenomen complex – traseul spre radicalizare al unui tânăr musulman din inima Europei.

Însă regia deloc manieristă, fără artificii şi extrem de eficientă a cineaştilor belgieni transformă scenariul într-un nuanţat studiu de caz, într-o poveste universală despre rătăcire.

Prin mizanscenă şi prin abordarea realistă, cvasi-documentară – o cameră de filmat mereu alertă, aflată în permanenţă, de aproape, pe urmele protagonistului -, suntem absorbiţi de perspectiva tânărului, fără ca autorii să facă apel la o psihologizare facilă (nu au făcut-o, de altfel, niciodată).

Astfel, parcursul lui Ahmed se complică – radicalizarea nu este doar rezultatul influenţei imamului şi a diverselor filmuleţe de propagandă văzute pe internet, ci şi efectul unei nesiguranţe specifice vârstei, a unei fragilităţi în faţa lumii, pe care tânărul actor Idir Ben Addi, cu postura sa mereu încordată, o întruchipează remarcabil.

Pe fraţii Dardenne nu pare să îi intereseze atât de mult cum a ajuns protagonistul în starea îl care îl găsim încă de la început, cât mai ales redarea comportamentului său imprevizibi. De aici şi senzaţia de luptă interioară permanentă ca motor al filmului.

Nimeni nu mai pune atât de mult patos în apărarea cauzei oamenilor simpli, săraci, prinşi în mecanismul unei societăţi capitaliste dornice de profit, cum o face cineastul militant britanic Ken Loach.

O arată din plin şi cel mai nou film al său, „Sorry We Missed You”, povestea unei familii în care tatăl este curier (se presupune că are propria dubiţă de transport de colete și că ar fi autonom, doar că în realitate depinde de un șef solicitant), mama are grijă de diferite persoane cu probleme la domiciliul acestora, fiul adolescent nu prea dă pe la școală, iar fata, ceva mai mică, resimte lipsa părinților de acasă.

Bineînțeles, structura scenariului este maniheistă: societatea, cu lupta dură pentru existență pe care le-o impune oamenilor, este rea, alienantă, cinică, iar cei patru membri ai familiei sunt buni, victime, poate doar cu excepția momentelor când presiunea la care sunt supuși îi face să se mai certe între ei.

Însă acest schematism narativ este salvat prin autenticitatea și sinceritatea prin care celebra estetică realistă, frustă, a lui Ken Loach revelează adevăruri universale, probleme pe care oricine le poate avea, în ciuda unor exagerări dramaturgice (care pot fi, e drept, manipulatoare pe alocuri).

Sunt probleme cu care, de fapt, se confruntă cei mai mulți oameni din societățile occidentale, chiar și din cele mai dezvoltate, așa cum este cea britanică.

De aici și forța emoțională a acestui film umanist, la care contribuie un excelent joc actoricesc și o regie discretă, eficace, în care importante sunt personajele și povestea lor dramatică.

„Le jeune Ahmed” și „Sorry We Missed You” au fost proiectate în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest, iar în următoarele luni vor ajunge și în cinematografe, fiind distribuite de Independența Film.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.