Realizatorul de emisiuni radio Paul Grigoriu a murit la vârsta de 70 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/realizatorul-de-emisiuni-radio-paul-grigoriu-a-murit-la-varsta-de-70-de-ani/

Paul Grigoriu, unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori de emisiuni radiofonice, a murit, vineri seară, la vârsta de 70 ani, în locuinţa sa din Buciumeni, Dâmboviţa, au declarat reprezentanţi ai Radio România Actualităţi.

Un articol de Liliana Matei|4 aprilie 2015

Paul Grigoriu s-a născut pe 6 martie 1945, la Bacău. A absolvit Facultatea de limbi romanice, clasice şi orientale a Universităţii Bucureşti (secţia franceză-spaniolă), iar din 1969, acesta a lucrat la Radiodifuziunea Română, redacţia emisiunilor pentru străinătate (REPS), secţia franceză, potrivit site-ului Radio România Actualităţi, preluat de Mediafax.

A fost una dintre vocile „Radio Vacanţa”, iar după decembrie 1989, a fost unul dintre realizatorii „Matinalului”, la Radio România Actualităţi, şi, mai apoi, al „Sfertului Academic”.

De asemenea, Paul Grigoriu a fost redactor-şef al Programului III (Radio România Tineret) şi, din 1992, director general adjunct al Radiodifuziunii Române.

Între octombrie 1994 şi septembrie 1995, Grigoriu a fost director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), iar apoi director general adjunct (şef al canalelor naţionale) până în anul 2002, când a demisionat din această funcţie.

A debutat cu poezie în revista Amfiteatru, în 1967. Prima sa carte a fost „Anatomia unei străzi”, apărută în 1992 şi a fost urmată de „Vară franceză (Un romantic la Paris)” (1998), „Moştenirea tinichigiului” (2000) şi „Radiografii. 1969-1989”, volum apărut în anul 2000.

Totodată, în 2013, Paul Grigoriu a lansat volumul „G de la Gugiumeni. Falsă monografie”, apărut în seria de Ediţii sonore îngrijite de Editura Casa Radio.

Paul Grigoriu a primit Ordinul Meritul Cultural şi Ordinul Serviciului Credincios.

Foto: captura youtube

 

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.