Recital Alexandru Tomescu la mall. Ziua Radio Romania Muzical
https://www.ziarulmetropolis.ro/recital-alexandru-tomescu-la-mall-ziua-radio-romania-muzical/

 În ziua în care Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat muzicii clasice, împlineşte 21 ani de existenţă, violonistul Alexandru Tomescu va cânta la ParkLake Shopping Center din Bucureşti, într-un eveniment din cadrul campaniei “Ascultă 5 minute de muzică clasică”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 24 martie, de la ora 18.00.

Un articol de Petre Ivan|19 martie 2018

Pe scena de la parter, Main Square ParkLake Shopping Center (str. Liviu Rebreanu nr.4, sector 3), Alexandru Tomescu va interpreta câteva opusuri celebre, va interacționa cu publicul și va oferi autografe pe discurile sale, care pot fi achiziționate de la standul Cărturești aflat lângă scenă.

Alexandru Tomescu, celebrul violonist, recunoscut și pentru implicarea sa în proiecte nonconformiste de promovare a muzicii culte, este din martie 2018 ambasador al proiectului “Ascultă 5 minute de muzică clasică”, organizat de Radio România Muzical. Campania aduce înregistrări cu muzică clasică în marile centre comerciale, sedii de firmă, muzee, etc. din întreaga țară, în fiecare zi a lunilor martie și octombrie. Programul se derulează și în școlile din România, oferind copiilor înregistrări de referință însoțite de explicații pe înțelesul lor.

Mă bucur foarte mult să particip, în calitate de ambasador al campaniei „Ascultă 5 minute de muzică clasică”, la acest prim eveniment, la ParkLake Shopping Center. Vom arăta o dată în plus că muzica clasică este la ea acasă în orice loc unde sunt oameni cu inimile și sufletele deschise la frumos. – Alexandru Tomescu

Ziua Radio România Muzical este sărbătorită și în toate librăriile Cărturești și Humanitas din întreaga țară: 24 martie este Ziua muzicii clasice, cu reduceri de 15% la toate discurile cu muzică clasică.

 Radio România Muzical a emis pentru prima dată în 24 martie 1997. Sub deviza “Muzică clasică pentru toți”, postul poate fi ascultat  24 ore din 24, pe frecvențele 97.6 și 104.8 FM, live online la www.romania-muzical.ro sau pe aplicațiile din Appstore și Google Play.

Foto: Alexandru Tomescu, Ziua Radio Romania Muzical – facebook

 

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.