Recital extraordinar  ÉRDI TAMÁS
https://www.ziarulmetropolis.ro/recital-extraordinar-erdi-tamas/

Duminică, 8 mai, ora 19, pianistul ÉRDI TAMÁS va susţine un recital în Sala mare a Ateneului Român din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|4 mai 2016

Parcursul artistic al pianistului ÉRDI TAMÁS este  cu adevărat extraordinar.  Și-a pierdut vederea din cauza unui incubator defect. Înclinaţia sa către muzică a fost descoperită destul de devreme. Profesorii lui (Becht Erika şi Eckhardt Gábor) transformă partiturile, printr-o metodă specială, vizibile şi pentru el, prin recompunerea pieselor muzicale. Obţine primul succes la vârsta de 15 ani în cadrul Festivalului de Primăvară din Budapesta, interpretând sub bagheta dirijorului Vásáry Tamás unul dintre concertele de pian ale lui Mozart.

La vârsta de 17 ani câştigă Concursul Internaţional de Pian  “Louis Braille” de la Moscova şi este admis la Academia de Muzică din Viena. La 18 ani obţine locul întâi la Concursul de pian Gina Bachauer din Salt Lake City, cu o producţie pentru cinci piane. La 19 ani îi apar două discuri cu muzică de Mozart, care obţin un real succes şi în Canada, în anul 2000. Recitalul din Palatul Artelor din Budapesta, din 2005 a devenit materialul primului DVD de muzică clasică al acestei instituţii, ulterior apărându-i şi alte albume cu compoziţii ale lui Schubert, Chopin, Bartók şi Liszt, precum şi DVD-ul intitulat „Tamás şi prietenii săi din cele cinci continente”.
Duminica, 08 Mai 2016, 19:00 – 21:00
Sala mare
Armonii. Érdi Tamás în turneu central-european

Program

Frédéric Chopin
Fantezie impromptu, op. 66
Nocturna în do diez minor, op. posth.
Balada în sol minor, op. 23
Preludiul în re bemol major, op. 28, nr.15

Franz Liszt
Sposalizio
Consolation, în re bemol major

Zoltán Kodály
Dansuri din Ţinutul Mureşului

Franz Liszt
Jeux d’eau a la Villa d’Este

Béla Bartók
Improvizaţii pe cântece ţărăneşti maghiare
Allegro barbaro
Seara la secui
Dansuri româneşti

Franz Liszt
Rapsodia ungară nr. 6

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Luni – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

În 2002 ÉRDI TAMÁS obţine diplomă de artist la Royal Music Conservatory din Toronto, unde a studiat ca bursier la clasa profesorului Leon Fleisher. În perioada studiilor din Canada susţine concerte cu Orchestra Simfonică din Toronto, Orchestra Simfonica din Islanda, Orchestra Radio din Budapesta, Orchestra Mozart din Viena, Orchestra Naţională din Ungaria, Orchestra Radio, iar în 2011 susţine concertul de închidere a Anului Liszt de la Filarmonica Georges Enescu din Bucureşti. De asemenea a susţinut recitaluri la Carnegie Hall, Lincoln Center şi în importante săli de concerte din Siberia, Kuweit, Liban, America, Canada şi din marile oraşe europene, precum Barbican Center din Londra. În Varşovia a cântat în repetate rânduri sub statuia lui Chopin, în faţa a 4000 de oameni. A concertat sub bagheta unor mari dirijori precum Vásáry Tamás, Kocsis Zoltán, Rico Saccani, Uri Mayer şi Barry Wordsworth.
În anul 2008 ÉRDI TAMÁS obţine premiul Junior Prima, acordat tinerilor talentaţi sub 30 de ani, iar în anul 2010 obţine şi premiul Prima Primissima în categoria muzică clasică, cea mai importantă recunoaştere acordată artiştilor în Ungaria.

În anul 2012 este distins cu Ordinul Crucea de Merit în grad de cavaler.

02
/11
/19

Vineri, 1 noiembrie, la Palatul Cotroceni, a avut loc deschiderea Festivalului SoNoRo. Timp de zece zile, între 1 și 10 noiembrie, publicul din București va putea asista la un colaj de concerte de muzică de cameră, prezentări de carte, expoziții de arte vizuale, proiecții de film și o petrecere unde muzicienii vor deveni gazde.

31
/10
/19

Luna noiembrie începe în Sibiu cu aniversarea a 40 de ani de la prima ediție a celui mai important concurs din România dedicat jazzului. Astfel, între 1 și 3 noiembrie, scena sălii Thalia din Sibiu va fi un spațiu în care formații cu un parcurs surprinzător în lumea jazzului actual se vor întrece în măiestrie.

31
/10
/19

Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Orchestra Filarmonicii Altenburg Gera va susţine o serie de concerte în România. Concertul aniversar de la Bucureşti de duminică, 3 noiembrie 2019, ora 19.00, de la Ateneul Român, va fi condus de dirijorul Laurent Wagner, director general muzical. Solist va fi violoncelistul Mircea Marian.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

29
/10
/19

În cadrul Cursurilor de Măiestrie Artistică 2019, cinstind memoria Haricleei Darclée la 80 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, manifestările din acest an au constituit în acelaşi timp o formidabilă pregătire pentru ediţia din 2020 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, celebrând 25 de ani de remarcabile împliniri.

28
/10
/19

Opera Națională București prezintă miercuri, 30 octombrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de către Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul de către Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

25
/10
/19

30 de muzicieni renumiți, din 25 de țări, vor participa în acest an la Festivalul SoNoRo care se desfășoară în perioada 1-17 noiembrie, pe scenele din București, Sibiu și Cluj-Napoca.

24
/10
/19

Irina Sârbu și dirijoarea Simona Strungaru, alături de Orchestra de Cameră Radio vor susține un concert intitulat „Maria Tănase. Simfonic - Jazz fusion”, o îmbinare de muzică simfonică și jazz, după cântecele inconfundabilei Maria Tănase. Concertul e programat miercuri, 30 octombrie, la ora 19.00, la Sala Radio! Invitați speciali ai serii sunt Bucharest Jazz Orchestra și taraful Frații Cazanoi.