Recital vocal al Adelinei Diaconu, la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/recital-vocal-al-adelinei-diaconu-la-ateneul-roman/

Duminică, 7 iunie, de la ora 19.00, în Sala mică a Ateneului Român, soprana Adelina Diaconu susţine un recital, acompaniată la pian de Krimhilda Cristescu

Un articol de Liliana Matei|5 iunie 2015

Soprana ADELINA DIACONU a absolvit studiile de licenţă şi master ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa de canto Silvia Voinea. De-a lungul timpului s-a remarcat la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale, printre care „Leyla Gencer Voice Competition” Istanbul, 2010 (s-a clasat printre cei 9 finalişti), „Franz Schubert Competition” Ruse, 2009 (Premiul al II-lea) şi Concursul Naţional de Lied „Ionel Perlea” Slobozia, 2012 (Marele Premiu).

Soprana desfăşoară, încă de la vârsta de 15 ani, o bogată activitate concertistică, atât în ţară, cât şi în străinătate. A interpretat, de asemenea, diverse roluri, printre care se numără: Norina din opera Don Pasquale de Donizetti, Fata de Împărat din opera Luceafărul de N. Bretan, Sylvie din opera La Colombe de Gounod, Adela din opereta Liliacul de Johann Strauss, Stasi din opereta Silvia şi Liza din opereta Contesa Maritza de E. Kálmán. În prezent, este solistă a Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi.

KRIMHILDA CRISTESCU a absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, Bucureşti, Facultatea de Instrumente şi Canto, secţia pian principal în 1965, ca şef de promoţie. A participat la nenumărate masterclass-uri, precum: Conservatorul „Rimski – Korsakov” din Leningrad, cu Tatiana Petrovna Kravcenco şi Master „Marguerite Long” la Paris. De asemenea, a realizat imprimări Radio şi TV, dar şi CD-uri personale: integrala sonatelor pentru vioară şi pian de Beethoven şi integrala sonatelor pentru vioară şi pian de Mozart alături de violonistul Octavian Raţiu. Din 1965 este cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, în prezent profesor universitar doctor.

Program:

Antonin Dvořák
Zigeuner Lieder

Felicia Donceanu
Trei cântece pentru Til

Claude Debussy
 Beau soir
Romance
 Les cloches
 Paysage sentimental
 Voici que le printemps

Gioachino Rossini
„Una voce poco fa…Io sono docile” din opera Bărbierul din Sevilla

Gaetano Donizetti
„Ancor non giunse…Regnava nel silenzio…” din oepra Lucia di Lammermoor
„Quando rapito in estasi”  din oepra Lucia di Lammermoor

Vincenzo Bellini
„Care compagne…Come per me sereno…Sovra il sen”  din opera La sonnambula

INFO

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Luni – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

07
/12
/14

Duminică, 7 decembrie, începând cu ora 17.00, la Opera Comică pentru Copii are loc premiera spectacolului “Poveste de Crăciun”. În decursul celor două săptămâni în care rulează, vor evolua în cadrul spectacolului nume sonore precum Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi și Vlad Rădescu.

06
/12
/14

Legendara trupă Phoenix și Nicolae Covaci au lansat recent noul album Phoenix, „Vino, Țepeș!“, precum și volumele I (reeditare) şi II din istoria Phoenix, publicate de editura Integral și așteptate de multă vreme de fani și de public.

05
/12
/14

Invitata Marinei Constantinescu la ediţia Nocturne de vineri, 5 decembrie, este cântăreaţa şi actriţa Margareta Pâslaru. „Faptul că am fost aleasa atâtor mari regizori şi compozitori m-a îmbogăţit enorm. Am fost obişnuită cu schimbul de iubire şi tandreţe", îşi începe firul poveştii Margareta Pâslaru în emisiunea ce poate fi urmărită de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

26
/11
/14

Seria de evenimente speciale programate la Sala Radio în luna decembrie, adevărate cadouri muzicale de cel mai înalt nivel artistic, debutează miercuri, 3 decembrie (19.00) cu recitalul extraordinar susţinut de pianistul SERGIU TUHUŢIU, unul dintre cei mai valoroşi tineri artişti români, aplaudat adesea în străinătate, care a devenit cunoscut publicului larg ca urmare a câştigării unui pariu încheiat cu un studio de înregistrări din Londra.

24
/11
/14

Doi muzicieni români de cel mai înalt nivel artistic se întâlnesc pe scena Sălii Radio: CRISTIAN MĂCELARU, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia, cu o frumoasă carieră în special în S.U.A şi Canada şi violonistul GABRIEL CROITORU, care deţine dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”.

21
/11
/14

De la Opera House din Toronto, Opera de Stat din Hamburg, Staatsoper din Viena, Metropolitan Opera din New York sau Covent Garden din Londra, marea artistă vine duminică, 23 noiembrie, de la ora 24.00, la Garantat 100% de la TVR 1, TVR HD şi TVR+

21
/11
/14

Am văzut-o nu doar în reclame la bijuterii exclusiviste, ci şi la vopsea de păr, deci, da, cred că Anna Netrebko este suficient de cunoscută nu numai ca vedetă a teatrului liric, ci şi ca personalitate promovată la nivel mondial.