Recital vocal al Adelinei Diaconu, la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/recital-vocal-al-adelinei-diaconu-la-ateneul-roman/

Duminică, 7 iunie, de la ora 19.00, în Sala mică a Ateneului Român, soprana Adelina Diaconu susţine un recital, acompaniată la pian de Krimhilda Cristescu

Un articol de Liliana Matei|5 iunie 2015

Soprana ADELINA DIACONU a absolvit studiile de licenţă şi master ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa de canto Silvia Voinea. De-a lungul timpului s-a remarcat la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale, printre care „Leyla Gencer Voice Competition” Istanbul, 2010 (s-a clasat printre cei 9 finalişti), „Franz Schubert Competition” Ruse, 2009 (Premiul al II-lea) şi Concursul Naţional de Lied „Ionel Perlea” Slobozia, 2012 (Marele Premiu).

Soprana desfăşoară, încă de la vârsta de 15 ani, o bogată activitate concertistică, atât în ţară, cât şi în străinătate. A interpretat, de asemenea, diverse roluri, printre care se numără: Norina din opera Don Pasquale de Donizetti, Fata de Împărat din opera Luceafărul de N. Bretan, Sylvie din opera La Colombe de Gounod, Adela din opereta Liliacul de Johann Strauss, Stasi din opereta Silvia şi Liza din opereta Contesa Maritza de E. Kálmán. În prezent, este solistă a Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi.

KRIMHILDA CRISTESCU a absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, Bucureşti, Facultatea de Instrumente şi Canto, secţia pian principal în 1965, ca şef de promoţie. A participat la nenumărate masterclass-uri, precum: Conservatorul „Rimski – Korsakov” din Leningrad, cu Tatiana Petrovna Kravcenco şi Master „Marguerite Long” la Paris. De asemenea, a realizat imprimări Radio şi TV, dar şi CD-uri personale: integrala sonatelor pentru vioară şi pian de Beethoven şi integrala sonatelor pentru vioară şi pian de Mozart alături de violonistul Octavian Raţiu. Din 1965 este cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, în prezent profesor universitar doctor.

Program:

Antonin Dvořák
Zigeuner Lieder

Felicia Donceanu
Trei cântece pentru Til

Claude Debussy
 Beau soir
Romance
 Les cloches
 Paysage sentimental
 Voici que le printemps

Gioachino Rossini
„Una voce poco fa…Io sono docile” din opera Bărbierul din Sevilla

Gaetano Donizetti
„Ancor non giunse…Regnava nel silenzio…” din oepra Lucia di Lammermoor
„Quando rapito in estasi”  din oepra Lucia di Lammermoor

Vincenzo Bellini
„Care compagne…Come per me sereno…Sovra il sen”  din opera La sonnambula

INFO

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Luni – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

09
/05
/19

Astăzi și mâine (9 și 10 mai 2019), de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de maestrul Horia Andreescu, va avea în program  uvertura operei Nabucco de Giuseppe Verdi, Concertul nr. 3, în do major, pentru pian şi orchestră, op. 26, de Serghei Prokofiev și Simfonia nr. 2, în do major, op. 61 de Robert Schumann. Solistă în concertul lui Serghei Prokofiev va fi pianista Eva Yulin Shen, singura artistă care a primit şapte ani consecutiv distincţia „The Cultural Youth Ambassador Music Talent Awards“ acordată de guvernul taiwanez.

08
/05
/19

Șapte orașe și cinci țări – Germania, Franța, Italia, Canada și Moldova – vor găzdui în acest an reprezentații asociate Festivalului Internațional „George Enescu”, onorând astfel extraordinara moștenire muzicală a marelui compozitor român. Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie. 

07
/05
/19

Opera Națională București prezintă joi, 9 mai, începând cu ora 18:30 Concertul extraordinar cu ocazia Zilei Europei. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea, iar conceptul regizoral poartă semnătura lui Alex Nagy. Pe scenă vor evolua soliștii Oana Andra, Simonida Luțescu, Stanca Maria Manoleanu, Bianca Mărgean, Simona Neagu, Crina Zancu, Lucian Corchiș, Paul Lungu, Daniel Pop, Filip Panait, cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București. 

06
/05
/19

Teatrul Odeon a lansat în stagiunea 2001-2002 programul „Dans la Odeon”, program ce și-a propus să aducă în atenția publicului arta dansului profesionist din România și din străinătate, sub forma unor Gale Extraordinare. Ediția din acest an, a XVIII-a, va avea loc vineri, 17 mai, ora 19:00, în Sala Majestic a Teatrului Odeon.

25
/04
/19

Soprana Nelly Miricioiu, o incomparabilă actriță cu voce de aur – așa cum a numit-o critica internațională -, strălucitoare la Covent Garden, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, se numără printre invitații celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional de Operă “Virginia Zeani”, care va avea loc La Târgu Mureș, Reghin și Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie.

25
/04
/19

Tinerii muzicieni selectați în programul SoNoRo Interferențe 2019 încheie săptămâna de studiu si mentorat cu un concert la Portul Cultural Cetate, sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19:00. Bursierii vor interpreta alături de profesorii lor capodopere de Sergei Rachmaninov, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Antonin Dvorak, Dmitri Șostakovici, Max Bruch, Gabriel Fauré si Felix Mendelssohn-Bartholdy.

22
/04
/19

Opera Națională București prezintă joi, 25 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni - Ruggiero Leoncavallo.  Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparține lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

20
/04
/19

Cea de-a VII-a ediție a SoNoRo Conac se lansează în cadrul Sezonului România-Franța și anunță un program „À la française”!

19
/04
/19

În Joia Mare (25 aprilie – 19.00), în așteptarea sărbătorii Paștelui, Orchestra Națională Radio vă propune unul dintre cele mai cunoscute recviemuri  - dintre cele peste 2000 compuse vreodată! - Recviemul German semnat de Brahms, lucrare a cărei premieră absolută a avut loc în 1868, în Vinerea Mare, la Catedrala din Bremen, cu Brahms însuși ca dirijor.

18
/04
/19

Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiști internaționali împreună cu ansambluri și orchestre locale la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară timp de 23 de zile la București.