Recomandări la final de #FITSonline
https://www.ziarulmetropolis.ro/recomandari-la-final-de-fitsonline/

Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu ediţia specială #online „Puterea de a crede / Empowered”, continuă în acest weekend cu o serie de spectacole şi evenimente de excepţie.

Un articol de Liliana Matei|20 iunie 2020

Teatru, dans, spectacole de stradă, muzică și conferințe speciale cu invitați de marcă, pot fi urmărite pe site-ul FITS și pagina de Facebook FITS. Festivalul continuă până duminică, 21 iunie 2020.

Sâmbătă, 20 iunie, ora 14:30 – Therme Forum. Teatru și Arhitectură – Cultura și identitatea orașului, economie și bunăstare socială. O discuție cu Astrid Cora Fodor, Primarul Municipiului Sibiu, Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, și Robert Hanea, președinte și CEO al Therme Group cu privire la rolul pe care îl joacă cultura în conturarea orașului Sibiu și o perspectivă asupra dezvoltării viitoare.

Invitați:

  • Astrid Cora Fodor – Primarul Municipiului Sibiu
  • Constantin Chiriac – President, Sibiu International Theatre Festival, General Manager, Radu Stanca National Theatre Sibiu
  • Dr. Robert C. Hanea – Founder, Chairman and CEO, Therme Group™
  • Tateo Nakajima – Arup Fellow

Sâmbătă, 20 iunie, ora 20:05 – „Măsură pentru Măsură”, regia Declan Donnellan, Cheek by Jowl & Moscow Pushkin Drama Theatre

Printr-o combinație de umor și gravitate, Shakespeare tranșează natura guvernării, a iubirii și a dreptății, ridicând întrebări tulburătoare despre modul cum suntem conduși și explorând „relațiile complexe dintre cei aflați la putere și cetățenii de rând” (Kristina Matvienko).

Spectacolul „Măsură pentru măsură” a fost nominalizat pentru cinci premii Masca de aur, printre care Cea mai bună producție de mari dimensiuni și Cel mai bun regizor (Declan Donnellan).

Apreciat la Moscova drept „un tablou izbitor al Rusiei contemporane” (Novaya Gazeta), „Măsură pentru măsură”, creat de Cheek by Jowl, este „un adevărat thriller, ce ajunge la inimile tuturor spectatorilor” (Mir 24) printr-o „serie de scene spectaculoase ce se succed rapid” (Teatral).

Duminică, 21 iunie, ora 11:00 – Octavian Saiu în dialog cu Robert Wilson – conferință specială

Născut în Waco, Texas, Robert Wilson este unul dintre cei mai cunoscuți artiști vizuali și de teatru. Spectacolele sale neconvenționale conțin o varietate largă de mijloace artistice, inclusiv dans, mișcare, lumini, sculptură, muzică și text. Imaginile create de el au o estetică impresionantă și încărcătură emoțională, iar producțiile lui au câștigat aprecierea publicului și a criticilor din toată lumea. Acesta și-a pus amprenta și pe opere precum: „Ultima bandă a lui Krapp” de Beckett, „Opera de trei parale” de Brecht/Weill, „Pelléas et Melisande” de Debussy, „Faust” de Goethe, „Odiseea” lui Homer, „Fabule” de Jean de la Fontaine, „Madama Butterfly” de Puccini și „La Traviata” de Verdi. Wilson a primit multe premii de excelență, inclusiv o nominalizare la Premiile Pulitzer, două Premii Ubu, Leul de aur la Bienala de la Veneția și un Premiu Olivier. A fost ales membru al Academiei de Litere și Arte din America, precum și al Academiei de Arte din Germania, primind titlul de Doctor honoris causa de opt ori. A fost numit Comandant al Ordinului literelor și artelor (2003) și în 2014, Ofițer al Legiunii de onoare a Republicii Franceze, precum și Ofițer al Ordinului de merit al Republicii Federale Germane.

Duminică, 21 iunie, ora 18:05 – Kibbutz Contemporary Dance Company – ”If At All”, coregrafia Rami Be’er (dans)

Un spectacol emoționant având la bază linii circulare metaforice și abstracte, mergând dinspre forme închise spre structuri deschise.

Spațiul fizic în mișcare, construit pe o serie de evenimente alcătuite din relații interpersonale diferite și în continuă schimbare.

„Un spectacol plin de forță și de emoție… O capodoperă puternică, o punere în scenă extrem de încrezătoare…” – The Jerusalem Post

Spectacolele și evenimentele din cadrul ediției speciale #FITSonline sunt difuzate gratuit, în limbile română și engleză, exclusiv pe site-ul festivalului www.sibfest.ro/fits-online și pe pagina de Facebook FITS, în limba română. Pe site, spectacolele sunt transmise și în reluare, în fiecare seară, după încheierea premierelor. Pe pagina de Facebook sunt difuzate doar premierele, conform programului de pe site.

Foto credit: Johan Persson

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.