Record pentru Festivalul Internațional George Enescu: în două ore s-au vândut și rezervat 20.000 de bilete individuale
https://www.ziarulmetropolis.ro/record-pentru-festivalul-international-george-enescu-in-doua-ore-s-au-vandut-si-rezervat-20-000-de-bilete-individuale/

20.000 de bilete individuale pentru Festivalul Internaţional George Enescu au fost vândute şi rezervate în numai două ore de la punerea în vânzare, în această dimineaţa, de la ora 10.00, în reţeaua Eventim.

Un articol de Andrada Văsii|15 aprilie 2013

20.000 de bilete individuale pentru Festivalul Internațional George Enescu au fost vândute și rezervate în numai două ore de la punerea în vânzare, în această dimineața, de la ora 10.00, în rețeaua Eventim.

Numai online, pe site-ul Eventim, s-au plasat peste 2500 de comenzi în aceste prime două ore, depășind un număr total de 13,500 de bilete.

Deși mulți ar crede că astfel de cifre sunt posibile numai pentru meciuri de fotbal sau concerte rock, iată că Festivalul George Enescu a bătut toate recordurile privind vânzarea de bilete. 20.000 de bilete în primele două ore de vânzare reprezintă o performanță până acum unică și suntem siguri că până la sfârșitul zilei cifra va crește semnificativ. Chiar dacă Festivalul George Enescu nu necesită reconfirmări, ne bucură că acest eveniment emblematic pentru România are resurse suficiente pentru a crește în permanență în calitate și popularitate.

Valentin Vasiloiu,

Directorul Eventim

Evenimente sold-out

Numai în primele 10 minute de la startul vânzării biletelor individuale pentru Festivalul Internațional George Enescu, existau deja evenimente sold-out din seria Recitaluri și Concerte Camerale: recitalurile pianiștilor Radu Lupu și Evgeny Kissin, Virtuozii din București, recitalul Murray Perahia. La acestea, s-au adăugat în mai puțin de o oră, majoritatea evenimentelor din seria Recitaluri și Concerte Camerale, precum și multe dintre evenimentele din Seria Concertele de la Miezul Nopții (Orchestre de Chambre de Lausanne, Saint Martin in the Fields, Accademia Bizantina, Europa Galante etc.).

Bilete la seria Mari Orchestre ale Lumii 

Într-un timp foarte scurt au fost sold-out și biletele pentru seria Mari Orchestre ale Lumii de la Sala Palatului, primul dintre ele fiind chiar evenimentul de deschidere a ediției 2013 a Festivalului: concertul Staatskapelle Berlin, dirijat de Daniel Barenboim, avându-l solist pe pianistul de origine română Radu Lupu. Până la ora difuzării acestui comunicat de presă, biletele pentru încă cinci evenimente sunt sold out sau în curs de epuizare: concertul Staatskapelle Berlin din data de 2 septembrie, precum și concertele susținute de Pittsburgh Symphony Orchestra (3 septembrie), London Philarmonic Orchestra (13 septembrie), Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam (22 septembrie), Royal Philarmonic Orchestra (27 septembrie).

Info:

Aproximativ 40.000 de bilete individuale pentru Festivalul Internațional George Enescu au fost puse în vânzare astăzi, de la ora 10.00, atât online, pe siteul www.eventim.ro, precum și la birourile Eventim din București (Str. Polonă, nr.15), Cluj și Timișoara.

Biletele au fost puse în vânzare și în magazinele reațelei Eventim din țară: Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și librăriile Cărturești.

Biletele pot fi procurate, de asemenea, și de pe siteurile Eventim din străinătate și în rețelele Eventim internaționale.

Foto credit: Alexandra Jitariuc

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.

25
/03
/13

Răspundeţi la întrebarea „Care este titlul celui mai recent proiect muzical al lui AG Weinberger?“ şi sunteţi înscrişi automat la tragerea la sorţi pentru două invitaţii a câte două locuri fiecare. Rezultatele vor fi anunţate luni, 1 aprilie, pe www.ziarulmetropolis.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Metropolis.

Pagina 150 din 151« Prima...102030...147148149150151