Recorduri de audienţă la Teatrul Naţional din Timişoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/recorduri-de-audienta-la-teatrul-national-din-timisoara/

Naţionalul timişorean adaugă succes după succes în palmaresul instituţiei. Două dintre spectacolele cu care a deschis stagiunea 2014 – 2015 ridică sala în picioare. Și nu doar acasă, ci şi în străinătate.

Un articol de Ziarul Metropolis|8 octombrie 2014

Spectacolul-eveniment Maria de Buenos Aires (foto sus), după opera-tango compusă de Astor Piazzolla și textul lui Horacio Ferrer, a înregistrat un nou record de audiență. La cererea publicului, Teatrul Național a programat în mod exceptional o a doua reprezentație a spectacolului în luna octombrie, pe data de 20. În doar șapte zile, locurile s-au epuizat.

Ca și reprezentațiile precedente, și aceasta se va juca cu casa închisă, semn că spectacolul semnat de Ada Lupu continuă să acapareze interesul timișorenilor. Maria de Buenos Aires aduce pe scena Sălii 2 bandul Nuevo Tango Quintet, căruia i se alătură și alți muzicieni.

Distribuția îi reunește pe actorii Sânziana Târța, Victor Bucur, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Cristina König, Iuliana Crăescu, Corina Dohanici, Adriana Sâncrăian, Matei Chioariu, Raul Bastean, Raul Lăzărescu, Adrian Cozan, dar și pe dansatorii Cristina Daju și Silviu Gușat.

Săptămâna trecută, vineri, 3 octombrie, Badisches Staatstheater din la Karlsruhe a ales să celebreze Ziua Națională a Germaniei cu premiera spectacolului Pe ceas. Cu 60 de minute mai bătrân, de Peca Ștefan, coproducție care a deschis noua stagiune a Naționalului timișorean la începutul lunii septembrie.

Pe ceas. Cu 60 de minute mai bătrân 19_resize

Imagine din spectacolul „Pe ceas. Cu 60 de minute mai bătrân“

Spectacolul, realizat în cadrul proiectului european Art of Ageing, derulat sub umbrela European Theatre Convention, s-a bucurat de un mare succes de public, atât la premiera din 3 octombrie, cât și la reprezentația de a doua zi.

Premiera a fost precedată de o expoziție dedicată Banatului și celor 25 de ani de la Revoluția română începută la Timișoara, precum și de o conferință în care Jan Linders, directorul artistic la Badisches Staatstheater, dramaturgul Peca Ștefan, Elsa Varenne din partea ETC și Codruța Popov, secretarul literar al Teatrului Național au schițat contextul european al proiectului, premisele, modul de lucru și importanța acestei colaborări în plan cultural european, dar și felul în care aceasta a devenit o demonstrație concretă a înfrățirii celor două orașe, dincolo de domeniul politic ori economic.

În preambulul spectacolului, pe scena germană a urcat și Corul Șvabilor Bănățeni din Karlsruhe. Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii Naționalului timișorean, Colin Buzoianu și Sabina Bijan, și pe cei ai Badisches Staatstheater din Karlsruhe – Jan Andreesen și Sophia Löffler.

Decorul și costumele aparțin scenografei germane Anna von Leen, conceptul video este creat de Lucian Matei, iar regia spectacolului este semnată de regizorul Malte C. Lachmann.

Fotografii Adrian Pîclișan / TNTm

21
/07
/14

GOOGLE îl sărbătoreşte, astăzi, pe Vasile Alecsandri printr-un logo special, care marchează împlinirea a 193 de ani de la naşterea acestei personalităţi a culturii române.

20
/07
/14

Lungmetrajul "Hercules", regizat de Brett Ratner şi care îi are în distribuţie pe actorii Dwayne Johnson, John Hurt şi Ian McShane, va avea premiera în cinematografele din România pe 25 iulie, informează distribuitorul, Forum Film România.

19
/07
/14

Oare ce-ar face Hitler dacă s-ar trezi, viu și nevătămat, în Berlinul anului 2011? Poate că ar deveni... vedetă de televiziune. Acest scenariu este imaginat de Timur Vermes, în romanul „Ia uite cine s-a întors”.

18
/07
/14

Miercuri, 23 iulie, de la ora 19.00, editura Humanitas vă aşteaptă la Librăria sa din Cişmigiu alături de Sandra Ecobescu, Alexandra Rusu, Andreea Răsuceanu şi Radu Paraschivescu pentru a afla povestea vieţii lui Constance, soţia celebrului scriitor englez Oscar Wilde.

17
/07
/14

Am fost la avanpremiera spectacolului „Viză de clown”, la Odeon, montat dintr-un text de un umor brutal, semnat de Saviana Stănescu. Saviana Stănescu a plecat și ea la New York, New York, să-și întâlnească destinul.

17
/07
/14

Cineastul Ron Howard a anunţat că va produce şi va regiza un lungmetraj documentar despre trupa The Beatles, care se va concentra pe perioada cuprinsă între anii 1960 şi 1966 din cariera grupului britanic.