Regal de comedie la TNB, la final de an
https://www.ziarulmetropolis.ro/regal-de-comedie-la-tnb-la-final-de-an/

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” a programat pentru finalul lunii decembrie o serie de reprezentaţii cu două dintre cele mai solicitate spectacole din repertoriul curent, comediile „Dineu cu proşti”, de Fracis Veber în regia lui Ion Caramitru şi recenta premieră „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, în regia lui Horaţiu Mălăele.  „Scrisoarea” se va […]

Un articol de Andrada Văsii|9 noiembrie 2012

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” a programat pentru finalul lunii decembrie o serie de reprezentaţii cu două dintre cele mai solicitate spectacole din repertoriul curent, comediile „Dineu cu proşti”, de Fracis Veber în regia lui Ion Caramitru şi recenta premieră „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, în regia lui Horaţiu Mălăele.

 „Scrisoarea” se va juca pe 27 şi 28 decembrie, iar spectacolul „Dineu cu proşti” va putea fi văzut pe 29 şi 30 decembrie, ambele spectacole urmând să se joace pe scena Sălii Mari a TNB, potrivit unui comunicat al instituţiei de cultură remis vineri AGERPRES.

Biletele pot fi achiziţionate începând de sâmbătă de la Agenţia de Bilete a TNB. Pentru spectacolul „Scrisoarea” tichetele pot fi cumpărate la preţurile de 60 lei (rândurile 2-12), 50 lei (rândurile 13-19), 40 lei (loji), 20 lei (balcon), iar pentru „Dineu cu proşti” acestea se găsesc la preţurile de 70 lei (rândurile 2-12), 60 lei (rândurile 13-19), 50 lei (loji), 20 lei (balcon).

„Dineu cu proşti” este o antrenantă comedie despre prostie a lui Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru, cu Horaţiu Mălăele, Medeea Marinescu, Alexandru Bindea.

Tratând într-o savuroasă cheie comică tema larg răspândită a prostiei, piesa pleacă de la ideea năstruşnică a unui dineu organizat într-un grup de prieteni intelectuali, snobi şi sarcastici, dineu ai căror invitaţi candidează, fără s-o ştie, la titlul de prost perfect. La finalul unui astfel de dineu amânat şi al unui festin comic desfăşurat cu tot tacâmul, autorul serveşte, spre desert, o lecţie de viaţă tratată cu rafinament şi subtilitate franţuzească.

Spectacolul „Scrisoarea” după „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, în regia lui Horaţiu Mălăele, a fost prima premieră a actualei stagiuni. În distribuţie pot fi văzuţi printre alţii Mircea Rusu, Virgil Ogăşanu, Marius Rizea ori Mihai Constantin.

Sursa: Agerpres

07
/08
/14

Am văzut la Metropolis, în plină iarnă, spectacolul „Îngeri în America”, în regia maestrului Victor Ioan Frunză. Au trecut de atunci două anotimpuri încheiate și nu găseam puterea să încep acest text. Poate că este și aceasta – tăcerea prelungită - o unitate de măsură pentru forța unei piese de teatru.

07
/08
/14

Cele mai frumoase concerte ale toamnei sunt gratuite la Concursul Enescu: publicul va putea asculta peste 230 de candidați din 36 de colțuri ale lumii, în cadrul a 40 de concerte și recitaluri cu intrare liberă. Procedura de înscriere a fost făcută publică pe site-ul Festivalului și Concursului.

07
/08
/14

Marţi, 12 august de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei întâlniri prilejuite de apariţia la Humanitas Fiction a bestsellerului internaţional Madame Mallory şi micul bucătar indian de Richard C. Morais, transpus acum în filmul cu titlul Război în bucătărie

07
/08
/14

În cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL (12 – 17 august, București), vor avea loc concerte care vor preceda proiecțiile de la Verde Stop Arena în fiecare seară, începând cu ora 20.00. Accesul se face zilnic de la ora 17.30, iar intrarea este liberă.

06
/08
/14

MEMORIA CULTURALĂ. A regizat într-o vreme când nu exista şcoală de regie de teatru (și a dat mari spectacole), a format actori şi regizori, a lansat dramaturgi (l-a descoperit pe Mihail Sebastian). I se datorează succesul în teatru al marelui actor Grigore Vasiliu şi povestea numelui „Birlic”. Sică Alexandrescu s-a născut la 15 august 1896, la București.

06
/08
/14

Regizorul James Cameron a prezentat la New York documentarul "Deepsea Challenge", un film despre scufundarea cineastului în Oceanul Pacific, care i-a permis acestuia să devină primul om din lume care a explorat de unul singur locul cu cea mai mare adâncime din scoarţa terestră, Groapa Marianelor.

05
/08
/14

Filmul "Balanţa", de Lucian Pintilie, cu Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu şi Victor Rebengiuc, va fi proiectat, pe 21 august, la Institutul Cultural Român (ICR) din Viena, informează instituţia din capitala austriacă.

05
/08
/14

Echipa care anul acesta va realiza cel mai bun film documentar în cadrul Aristoteles Workshop, atelierul organizat de Dan Nuțu, va primi un premiu în valoare de 2000 de euro, datorită susținerii Farmexim. Compania a susținut atelierul și anul trecut, după ce în perioada 2008-2011, premiul pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului a fost oferit de Institutul Cultural Român (ICR).

05
/08
/14

Opera Comică pentru Copii are un nou director: Felicia Filip. Desemnată manager în urma câștigării concursului organizat de Primăria Municipiului București, soprana de renume mondial va ocupa acest post până la finalul anului 2017.