Regalul unor repetiții și un turneu strălucit, cu Olga Tudorache
https://www.ziarulmetropolis.ro/regalul-unor-repetitii-si-un-turneu-stralucit-cu-olga-tudorache/

A uimit lumea teatrului cu tăcerile ei senine şi a impus respect. Olga Tudorache împlineşte 87 de ani şi s-a retras discret din lumea teatrului. S-a născut în 11 octombrie 1929, la Oituz, judeţul Bacău.

Un articol de Monica Andrei|10 octombrie 2016

A absolvit Facultatea de Teatru, la clasa Moni Ghelerter şi Marioara Voiculescu, cu rolul Veta din spectacolul cu piesa „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale. A jucat din 1951, iar cariera ei adună o lungă galerie de personaje. Colegul de Conservator, regizorul Mihai Berechet își amintește despre atmosfera de la repetițiile spectacolului cu piesa Sarah”, de John Murrell.

Regizorul Mihai Berechet povestește în memoriile sale despre cum, aflat într-un turneu la Copenhaga, vede spectacolul „Sarah”. Face rost de drepturile de autor, traduce piesa, apoi îi propune lui Radu Beligan să interpreteze rolul Bietul Piton. „E pentru tine, un rol… unic! Sarah Bernhardt” o convinge Radu Beligan la telefon pe Olga Tudorache, propunându-i ca partener pe Octavian Cotescu, motivând că el avea mari angajamente prin alte părți și nu voia să încurce pe nimeni.

Contactat de regizorul Mihai Berechet, Octavian Cotescu refuză rolul motivând că avea prea multe pe cap la Institut (era profesor la Facultatea de Teatru și Rector I.A.T.C.), deși i-ar fi plăcut. „Îl simțeam de-o perfectă sinceritate, așa încât nu ne-am mai văzut niciodată deoarece, în nici un an de la conversația noastră telefonică, dispărea după o criză cardiacă, în lumea cealaltă”.

„Olga semăna mult cu Sarah Bernhardt”

Se întâmpla prin 1984, în plin comunism, cu toate rigorile și lipsurile de toate felurile. Plecarea în turneu, în Israel, cu spectacolul, căci atunci se ieșea greu din țară, presupunea așteptări lungi pentru obținerea vizei și multe piedici. După multe discuții cu Olga Tudorache, care se ocupa de tot și de toate în vederea turneului, ne-am hotărât la Ștefan Iordache. Era liber și, mai ales, voia… Avea mulți prieteni în Israel, iar rolul îl pasiona sau, poate, invers”.

Cu distribuția stabilită, regizorul Mihai Berechet îi învită pe cei doi mari actori în apartamentul lui din centrul Bucureștiului, unde alături de soția sa, Anca Șahighian, au început repetițiile. Iată ce scrie regizorul în jurnalul său:

„Ștefan Iordache aducea cu el la repetițiile de la noi din casă, în afară de silueta (cea mai elegantă siluetă masculină din teatrul românesc) în afară de violența sonoră a glasului său, admirabil uzitată în marile roluri shakespeariene pe care le-a creat, acea punctualitate rară, care îl caracteriza. Cu el și cu Olga, un regizor nu pierdea nicio cadență în lucrul său. Piton, personajul pe care îl interpreta Ștefan Iordache, era antidotul rolurilor pe care le jucase acest atât de versatil actor. Candid, ridicol, dulce, aiurit, neîndemânatic, aproape asexuat. Lupta lui se dădea cu acel monstru sacru care era Sarah Bernhardt, chiar în totalul opus al temperamentului său, pentru că Sarah Bernhardt, în piesa lui John Murrell, este o Sarah sclerotică, plină de îndoieli și finale nostalgii.

Repetițiile cu acești doi mari actori erau un regal… Plutea deasupra noastră acel duh al antantei artistice care numai rareori se poate dobândi. O piesă cu două personaje, am spus-o, nu este ceva ușor… Aragazul abia mai pâlpâia. Anca mea dragă se scula la cinci dimineața, pentru a încerca să încălzească cu un radiator camera și să fiarbă o cafea, ca să-i poată încălzi pe cei doi actori veniți la repetiție, îmbrăcați ca pentru schi, cu treninguri vatelinate și clăpari. Doamne, Sarah Bernhardt, regina sofisticată și rafinată a eleganței, era Olga Tudorache, în clăpari, dotată cu batiste prin buzunarele costumului de schi, căciulă groasă pe cap…

Repetițiile înaintau. Turneul trebuia să aibă loc în februarie. Și a avut… După multe avataruri – se repetase și în picioare, pe aeroport – am ajuns pe scena Teatrului Habima, teatrul lor național, unde a avut loc premiera. Nu vreau să-mi aduc aminte decât frumusețea succesului, de faptul că a doua zi impresarul creștea tot timpul prețul biletelor, că publicul venea din ce în ce mai elegant și rafinat, la spectacolul care se deosebea cu mult de altele […], de Olga Tudorache, datorită perseverenței căreia s-a făcut acest strălucit turneu.

Olga semăna mult cu Sarah Bernhardt și Maria Ventura. Un cocktail dinamită. Un temperament, o acuitate de priviri, un mers felin masculinizat și, în același timp, câtă ocultă feminitate. Cariera ei, o lungă galerie de ilustre personaje făcute de un mare artist: ea însăși! Păstrez pentru ea tandrețea colegului de Conservator și recunoștința pentru cum a realizat Sarah și pentru perseverența cu care a organizat turneul din Israel din februarie 1985.”

Ce spune, la rândul său, Olga Tudorache? „Pe scenă îmi era frică de el. În spectacol nu-mi permitea să uit nicio replică, să improvizez. Totul trebuia să meargă ceas. La repetiții făceam eforturi mari să nu contrariez. Este singurul partener din toată viața mea cu care am avut această grijă. Pentru că, în general, dacă era vorba să incomodeze cineva, eu eram acea persoană. Dacă nu l-aș fi prețuit atât de mult, n-aș fi acceptat să joc în aceste condiții. Dar, pentru că era atât de bun profesionist, atât de charismatic ca actor, înghițeam această pastilă amară. Într-un turneu în Israel cu Amintirile Sarei Bernhardt, am avut revelaţia a ceea ce ne apropie de fapt. Eram amândoi la Grădina Ghetsimani, lângă măslinul unde s-a rugat Iisus. Ştefan a tăcut acolo, mult. La un moment dat, m-a strigat: Olga, îţi dai seama că aici şi lui Iisus i-a fost frică? Doamne, în momentul acela, l-am iubit, l-am cunoscut, am înţeles cine este. Omul acesta, care pe dinafară este ca și mine, un cactus, în ființa lui este atât de profund! A fost între noi ca o atingere de suflet…”

Spectacolul a fost mutat din Israel la București, la Teatrul „I.C. Nottara”. Cu mare succes la public, a fost unul longeviv, până când actorul Ștefan Iordache nu a mai vrut să joace, fără să spună de ce. Partenerul Olgăi Tudorache a devenit actorul Mircea Jida, înzestrat însă cu puțină activitate și fără notorietate. După Revoluție, spectacolul a fost scos din repertoriu. (Sursa: Mihai Berechet, 9 caiete albastre”, Editura Florile Dalbe)

Doamne, Sarah Bernhardt, regina sofisticată și rafinată a eleganței, era Olga Tudorache, în clăpari, dotată cu batiste prin buzunarele costumului de schi, căciulă groasă pe cap…

Foto: Cinemagia

01
/08
/15

Născut pe 31 iulie 1952 la la Târgu-Jiu (dar trecut în acte pe 1 august), Horaţiu Mălăele a jucat în zeci de piese de teatru şi filme, a regizat cu aceeaşi pasiune şi este un talentat autor de caricaturi şi picturi.

29
/06
/15

Este unul dintre cei mai buni şi mediatizaţi actori din generaţia lui. Poate fi văzut în spectacole de teatru, în filme, în scurtmetraje (aproape în toate scurtmetrajele), ba chiar (foarte des) şi în reclame la televizor.

26
/06
/15

Joc teatru puțin pentru că așa a fost să fie destinul meu, pentru că în România posturile în teatre sunt blocate, colaboratorii sunt puțini și aceeași peste tot, pentru că se formează trene de admirație, pentru că am făcut film și mi s-a pus ștampila că sunt actriță “de film”, cu toate că am 6 ani de “antrenament” pentru teatru și roluri principale deja făcute la niste regizori mari și minunati (ce bine că ei au avut încredere în mine). – Ana Ularu

28
/04
/15

Prima sa experienţă cinematografică a venit după vârsta de 40 de ani. De atunci a fost distribuit de majoritatea regizorilor importanţi de film din România, interpretările sale impresionante aducându-i notorietate şi aprecierea publicului.

11
/03
/15

Actorul Ion Besoiu împlineşte astăzi 84 de ani. Artistul a fost omagiat cu două premii pentru întreaga activitate – din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER), în 2008, şi la Gala Gopo din 2011.

26
/02
/15

"Niciodată nu se știe ce e aia "generația de aur". Pentru George Vraca, de pildă, George Constantin nu făcea parte din nicio generație de aur, era un tânăr care juca și el teatru binișor, dar pentru George Constantin generația de aur era Vraca, dar Vraca pentru Nottara nu era generație de aur, și uite așa, când actorul ajunge la vârsta maturității, nu a vieții, a maturității sale artistice, conform destinului, putinței, talentului (...) devine un actor important al teatrului unde este, al teatrului românesc, al locului unde este proțăpit de soartă și devine și el un metal prețios." - Alexandru Repan