Regele Mihai, sărbătorit oficial la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/regele-mihai-sarbatorit-oficial-la-londra/

Regele Mihai I va fi omagiat la Londra printr-o serie de evenimente, în cadrul unei vizite pe care acesta o efectuează în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în perioada 6 – 8 noiembrie. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Familiei Regale, Regele Mihai I va efectua această vizită împreună cu Principesa moştenitoare […]

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2012

Regele Mihai I va fi omagiat la Londra printr-o serie de evenimente, în cadrul unei vizite pe care acesta o efectuează în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în perioada 6 – 8 noiembrie.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Familiei Regale, Regele Mihai I va efectua această vizită împreună cu Principesa moştenitoare Margareta şi Principele Radu. Alături de Regele Mihai se vor afla şi Principesa Elena, împreună cu fiica ei, Elisabeta Karina.

Astfel, marţi, Principesa Margareta şi Principele Radu vor lua parte la Gala Anuala a Crucii Roşii Internaţionale, eveniment ce se află anul acesta sub înaltul lor patronaj.

Miercuri, Regele Mihai I va avea o întâlnire cu primarul Londrei, Boris Johnson.

Miercuri seară, Regele Mihai, Principesa Margareta, Principele Radu, Principesa Elena şi Elisabeta Karina vor lua parte la un dineu oficial oferit de ghildele tradiţionale ale Londrei, la Wax Chandlers Hall, unul dintre monumentele istorice ale capitalei britanice.

Joi, în ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil, Familia Regala a României va participa la o slujbă religioasă în capela regală Savoy, sediul Ordinului Regal Victorian. Ceremonia va avea loc în onoarea Regelui Mihai şi va fi condusă de capelanul reginei Elizabeth a II-a şi capelan al Ordinului Regal Victorian, reverendul prof. Galloway.

Evenimentul este prilejuit de împlinirea a 75 de ani de când Regele Mihai a primit Ordinul Regal Victorian în grad de Mare Cruce. Cu această ocazie, Regele Mihai devine primul suveran străin al cărui blazon este aşezat în capela ordinului.

Ceremonia va fi urmată de un dineu oficial, la care vor participa, alături de Familia Regală a României, ducele şi ducesa de Gloucester, ca reprezentanţi ai reginei Elizabeth, dar şi membri ai Guvernului britanic, oficiali ai oraşului Londra, membri ai corpului diplomatic, personalităţi din mediul de afaceri şi ale societăţii civile din Marea Britanie.

Sursa: Mediafax
11
/07
/16

Un concert al trupei Blazzaj, prezentarea unei noi lucrări video-muzicale semnate de Thy Veils, un workshop de film documentar susţinut de regizorul Răzvan Georgescu şi un atelier de bandă desenată coordonat de ilustratoarea Sorina Vazelina sunt evenimentele conexe proiecţiilor de film la cea de-a treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care are loc între 14 şi 17 iulie la Timişoara şi Gottlob.

11
/07
/16

Ziarul Metropolis a demarat campania „Noua generaţie de aur“, prin intermediul căreia îşi propune să vă prezinte interviuri cu actori de elită ai României – cu acele nume care redimensionează idealurile „Generaţiei de aur“ a teatrului şi a filmului românesc.

11
/07
/16

Portugalia este regina Europei din punct de vedere fotbalistic, dar trebuie să recunoaştem că regina balului de la finalul turneului a fost molia, multiplicată în câteva sute de mii de exemplare. Ca orice oaspete nepoftit, a fost prezentă în toate momentele cheie ale finalei, de la fluierul de start până la accidentarea lui Ronaldo, golul lui Eder şi decernarea trofeului.

10
/07
/16

CRONICĂ DE CARTE Alexandru Solomon nu este doar unul din cei câţiva autori importanţi de filme de nonficţiune din România şi coordonatorul unui festival de gen (One World). Dar este şi un foarte interesant comentator al ideilor despre cinema, aşa cum o dovedeşte pasionanta sa carte „Reprezentări ale memoriei în filmul documentar”.

10
/07
/16

În versiunea sa portugheză a Şeherazadei, cineastul Miguel Gomes include un episod, inventat sau stilizat, în care un cocoş este adus în faţa justiţiei pentru a-şi justifica infracţiunea în formă continuată. Mai exact, pasărea nărăvaşă din Resende (orăşel din districtul Viseu, care nu-i în Maramureş, deşi sună la fel) tulbura prematur liniştea matinală a locuitorilor.

10
/07
/16

Casa de Producție TVR vă invită ca pe tot parcursul anului 2016 să fiți parte din proiectul Shakespeare 400. Vă va aduce în case montări ale unora dintre cele mai cunoscute scrieri, spectacole de dans, personaje puternice care au scris istoria, dar și istoria teatrului, actori cu har și forță. În 11 iulie se va difuza spectacolul cu numărul 8: OTHELLO.

10
/07
/16

Teatrul Naţional Iaşi anunţă un final de stagiune al excelenţei. Pe scena Sălii Mari, pe 10 şi 12 iulie, de la ora 19.00, va avea loc un eveniment teatral deosebit: ,,GOLDBERG SHOW. Facerea lumii şi alte întâmplări”, cu Marcel Iureș în rolul principal.

08
/07
/16

Sâmbată și duminică, pe 16 și 17 iulie, cele mai înverzite locuri din centrul capitalei, Grădina Verona, J’ai Bistrot și Grădina Sticlarilor, se deschid pentru publicul din oraș cu activități informative și reacreative, produse și meșteri care manifestă alternativa organică a vieții de oras: ORGANIC DAYS – festival de trai simplu, frumos și sănătos.

08
/07
/16

Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Național din București (TNB), a primit în Macedonia titlurile de "Actor al Europei" și Doctor Honoris Causa al Universității de Arte Audiovizuale ESRA din Skopje. "Este o mare onoare să devii parte dintr-o mare familie unită prin festivalul de teatru 'Actor al Europei'", a declarat Ion Caramitru după primirea acestui titlu.

08
/07
/16

Duminică seara cinăm în familie. Cine doreşte poate să şi danseze, dar programul muzical este compus exclusiv din fado şi şansonete. Cina se va lua la ora 22.00 şi are ca fel principal coq au vin, adaptat şi reinterpretat. Se ia un cocoş, puţin mai mic decât Pogba, dar mai înfoiat decât Griezmann, şi se achiziţionează un vin de Maderia, dacă se poate producţie 1985 (anul naşterii lui Ronaldo).