„Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee”, de Tatiana Niculescu (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/regele-si-duduia-carol-ii-si-elena-lupescu-dincolo-de-barfe-si-clisee-de-tatiana-niculescu-fragment/

Joi, 16 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu are loc lansarea cărţii semnate de Tatiana Niculescu, „Regele şi Duduia. Carol II şi Elena Lupescu dincolo de bârfe şi clişee” (Humanitas, 2019. Colectia: Memorii/Jurnale), un volum fascinant din care vă propunem aici un fragment.

Un articol de Liliana Matei|16 mai 2019

Autoarea reconstruiește, din documente de arhivă, scrisori inedite, memorii, jurnale și mărturii ale contemporanilor, culisele celui mai stăruitor scandal politic din istoria interbelică a României. La eveniment vor vorbi scriitoarele Tatiana Niculescu și Ioana Pârvulescu și istoricul Alina Pavelescu, director adjunct al Arhivelor Naționale.

Pe fundalul prăbușirii imperiilor și a monarhiilor, între noile granițe ale României Mari, viața politică e zguduită de o poveste de dragoste. Prințul moștenitor fuge în lume, în plină epocă antisemită, cu o femeie cu origini evreiești. Despre ei și povestea lor se va vorbi necontenit timp de decenii. Legionarii și, pe linia lor, comuniștii îi vor descrie în contururi îngroșate de ură, invidie și resentiment. Presa internațională va căuta să-i situeze când în descendența marilor iubiri interzise, când în anticamera unor tenebroase intrigi și comploturi politice. Vor fi condamnați de toți, bârfiți, hărțuiți și defăimați în ziare, în manuale și în cărți de istorie. Vor rămâne împreună în ciuda tuturor. Ce se află însă dincolo de bârfe și clișee și ce ascund ele sub masca discursului patriotard, antisemit sau moralizator? Din documente de arhivă, scrisori inedite, memorii, jurnale și mărturii ale contemporanilor, această carte reconstruiește culisele celui mai stăruitor scandal politic din istoria interbelică a României.

Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (fragment)

La câteva zile de la sosire, împreună cu Elena Lupescu și mai mulți prieteni, Carol e invitat la un ceai la Hotel Savoy din centrul Londrei. Presa consemnează imediat evenimentul. Apoi, Barbu Ionescu cumpără toate biletele din loja regală a Teatrului Strand la spectacolul Monstrul, în care joacă o actriță celebră, Ruby Miller. Descinderea lor la teatru împreună cu soții Ionescu e salutată cu ovații de tineri adunați la intrarea în foaier. Elena Lupescu poartă o haină cu guler de hermină și manșete de vulpe. Ziarele de a doua zi îi descriu eleganța simplă și naturalețea. În pauza dintre acte, ea fumează o țigaretă, iar Carol face cunoștință cu actrița Ruby Miller, care primește un buchet imens de flori prin grija lui Barbu Ionescu.

În timp ce ziarele se ocupă frenetic de aparițiile cuplului Carol–Elena Lupescu la evenimente mondene și se bat pentru obținerea unor interviuri exclusive, un fost detectiv de la Scotland Yard contactat din aprilie și plătit de reprezentanți ai guvernului de la București se află pe urmele lor. Harold Brust întocmește meticulos dosarul „Carol al României“. 18 ani de experiență în slujba poliției britanice l-au înzestrat cu cele două aptitudini detectivistice esențiale: observația și deducția. Brust e impresionat de prezența Elenei Lupescu, pe care o descrie ca pe „o actriță de primă mână în cea mai senzațională reprezentație politică a tuturor timpurilor“, remarcându-i farmecul aparte specific evreicelor, toaletele de un desăvârșit bun-gust, tenul care abia dacă are nevoie de vreun machiaj și, mai cu seamă, ochii care strălucesc când ademenitori, când sfredelitori.

Brust informează deopotrivă clienții români care-l plătesc și Foreign Office despre activitățile cuplului și ale lui Barbu Ionescu. E foarte probabil ca, la rându-i, să fi primit și el informații utile despre ei și alți străini cu care se aflau în legătură pe teritoriul Marii Britanii. Reședința de la Godstone e păzită zi și noapte de foști colegi de-ai lui Brust de la Scotland Yard, care au misiunea să asigure securitatea înaltului oaspete, rudă a regelui George V, vărul reginei Maria. Zilnic, apar la porți nenumărați curioși dornici să-i vadă, măcar în treacăt, pe Carol și pe Elena Lupescu, despre care ziarele scriu că trăiesc o dragoste ca-n filme.

Detectivul află că într-o tipografie din centrul Londrei, aproape de strada Seven Dials, se multiplică 20.000 de manifeste scrise în românește și adresate „Poporului României Mari“. Brust avea instrucțiuni de la oamenii de legătură din Paris să le furnizeze, cu orice preț, o dovadă a existenței manifestelor. Spre norocul lui, tipografia trimite primele câteva sute de exemplare la Oakhurst Court spre verificare. Sosirea curierului la ușa din dos a conacului, care dă spre bucătărie, coincide, ca un făcut, cu sosirea camionetei care aprovizionează reședința cu carne.

Brust se repede la un măcelar din localitate, cumpără o ciozvârtă strașnică de miel, improvizează o tavă și un halat ca cele ale băieților care livrează carnea și bate și el la ușa din dos. Cum nu-i răspunde nimeni, detectivul încearcă ușa, nu e încuiată, intră, vede imediat coletul cu manifeste printre pachetele cu alimente proaspăt livrate și apucă să-și strecoare câteva în buzunar înainte de a fi surprins de una dintre servitoare, căreia i se recomandă drept băiatul cu carnea și o șterge. „Dacă, în seara aceea, la masă le-o fi fost servită o delicioasă friptură de miel, habar n-au avut Carol și doamna Lupescu cui datorau acest ospăț!“ avea să povestească peste ani fostul detectiv.

Imediat, a trimis la Paris cele câteva manifeste sustrase.

Tatiana Niculescu este scriitoare, autoare a biografiilor istorice Regina Maria: Ultima dorință (Humanitas, 2015, 2016, 2018), Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas, 2016), Mistica rugăciunii și a revolverului: Viața lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas, 2017), Ei mă consideră făcător de minuni: Viața lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018). Sub semnătura Tatiana Niculescu Bran a debutat cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006), care a devenit piesă de teatru în dramatizarea autoarei și în regia lui Andrei Șerban. Același roman a stat la baza filmului După dealuri, în regia lui Cristian Mungiu, care a obținut premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes în 2012. Alte romane: Nopțile Patriarhului, Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut, Tăierea Fecioarelor.

27
/03
/18

Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului, dar și ziua în care sărbătorim un secol de la Unirea Basarabiei cu România, prilej de a readuce în prim plan, pentru o clipă, câțiva dintre artiștii născuți pe teritoriul actual al Basarabiei și deveniți parte integrantă a memoriei, identității și culturii naționale.

25
/03
/18

Publicitar, prozator, dramaturg, Alex Tocilescu (40 de ani) este unul dintre cei mai în vogă oameni de litere din România zilelor noastre. Este foarte urmărit pe rețelele de socializare, unde a dobândit o simpatie aparte pentru fotografiile cu pisicile sale (însoțite de câteva gânduri ale felinelor).

23
/03
/18

Scrisă și regizată de Guillermo del Toro, versiunea cinematografică a romanului Forma apei/ The Shape of Water a intrat în cinematografele din România în data de 23 februarie 2018. Romanul a apărut în această săptămână în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea Veronicăi D. Niculescu.

21
/03
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Misticismul ebraic își găsește expresia concentrată în Cabala. Este o doctrină esoterică despre Dumnezeu și Univers ca formă foarte veche a revelației (de aici și sensul literar al cuvântului cabala, tradiție), transmisă de un lung șir de inițiați.

20
/03
/18

Pornim, astăzi, pe urmele scriitorului de Nobel Gabriel Garcia Marquez (născut într-o zi de 6 martie), prin câteva din multele orașe care l-au găzduit.

20
/03
/18

Nici mare, dar nici minor – îl aprecia G. Călinescu într-o cronică din 1932, pentru ca, în „Istoria literaturii“ din 1941, să găsească strălucita formulă: „El nu-i niciodată aşa de liric încât să fie mare, niciodată atât de facil încât să nu fie poet“. Autorul cunoscutelor „Balade vesele şi triste”, George Topîrceanu, contemporan cu Arghezi, Blaga şi Barbu, s-a născut la 20 martie 1886, la Bucureşti, în familia unui cojocar.

16
/03
/18

Joi, 22 martie, de la ora 19.00, se lansează la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, romanul Visul numărul 9, de David Mitchell, recent apărut în traducerea lui Mihnea Gafița. Într-un registru stilistic uimitor, scriitorul britanic ne poartă în acest roman prin lumea halucinantă a metropolei Tōkyō. Romanul preia titlul cântecului #9 Dream de John Lennon, compozitorul preferat al personajului central.

15
/03
/18

Miercuri, 21 martie, ora 19.00, la Salon für Kunstbuch din cadrul Muzeului Belvedere 21 din Viena, va fi lansat volumul bilingv Dan Perjovschi. The Book of Notebooks / Cartea carnetelor (contribuții de: Jelena Vesić, Alina Șerban, What, How & for Whom / WHW, Kristine Stiles). La eveniment vor participa artistul Dan Perjovschi şi istoricul de artă și curatorul Alina Șerban.