Regii valsului revin în România pentru al 11-lea an consecutiv
https://www.ziarulmetropolis.ro/regii-valsului-revin-in-romania-pentru-al-11-lea-an-consecutiv/

Muzicienii austrieci Johann Strauss Ensemble, supranumiţi de presa internaţională „Regii Valsului”, vor străbate ţara noastră într-un turneu naţional, între 10 şi 21 decembrie. Concertul de la Bucureşti va avea loc pe 21 decembrie în proaspăt renovata Sală Mare a Teatrului Naţional.

Un articol de Petre Ivan|7 august 2015

Turneul muzicienilor austrieci va cuprinde oraşele Iași, Bacău, Bistrița, Târgu Mureș, Cluj, Arad, Oradea, Timișoara, Sibiu, Brașov și București.

Concertul de la București va avea loc pe 21 decembrie în proaspăt renovata Sală Mare a Teatrului Național. Acest spațiu creează decorul ideal al unei seri de neuitat, al unui basm perfect sincronizat cu perioada sărbătorilor de iarnă.

Farmecul incontestabil al acestui ansamblu stă în pasiunea de a reda sunetul pur vienez. Pentru a se apropia cât mai mult de culoarea autentic straussiană, muzicienii concertează în stilul Stehgeiger.

Acest lucru se referă la dublul rol al concertmaestrului, el fiind, în același timp, și dirijor și solist. Această tehnică a fost folosită de Johann Strauss cu scopul de a sparge barierele dintre orchestră și public.

Dirijorul ansamblului, Russell McGregor, nu a dezamăgit niciodată exigența publicului român. Înzestrat cu o energie molipsitoare, muzicienii, precum și spectatorii, rezonează sub bagheta sa.

Vioara la care cântă a fost fabricată în anul 1697 de către Carlo Giuseppe Testore, aceasta fiind „sora mai mică” a celebrei viole a lui Wolfgang Amadeus Mozart.

În fiecare an, austriecii se întorc cu entuziasm, afirmând că ar putea aduna într-un roman peripețiile prin care au trecut în turneele românești.

De la simple anecdote, la inedita reprezentație din 2010, când autocarul cu recuzită a rămas blocat pe drumurile înzăpezite, iar muzicienii au concertat în blugi si pulovere.

Johann Strauss Ensamble reunește unii dintre cei mai talentați muzicieni ai Austriei, rețeta succesului lor fiind calitatea incontestabilă a actului artistic, precum și ușurința de a se conecta cu publicul.

Regii Valsului vă invită să vă rezervați cele mai bune locuri pentru a întâmpina magia sărbătorilor de iarnă, invocată de ritmurile lui Strauss.

Foto: Regii valsului, Johann Strauss Ensemble – johannstraussensemble.at

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.