REGINA MARIA A ROMÂNIEI (Portretul realizat de scriitorul Paul Morand)
https://www.ziarulmetropolis.ro/regina-maria-a-romaniei-portretul-realizat-de-scriitorul-paul-morand/

La 100 de ani de la 1 Decembrie 1918, vă propunem să ne amintim de regina cu rol neîndoielnic în realizarea României Mari: Maria a României, aşa cum a surprins-o celebrul scriitor, diplomat şi călător al perioadei interbelice – francezul Paul Morand, în volumul „Bucureşti” (editura Humanitas).

Un articol de Alina Vîlcan|30 Noiembrie 2018

Regăsesc căpșorul mândru care îl încânta pe Marcel Proust, nasul acvilin, armonios, gâtul prelung ce susține ferm greutatea unor perle enorme; revăd ochii atât de albaștri, atât de britanici în franchețea lor optimistă, atât de verzi în stranietatea pătrunzătoare și profunzimea lor slavă. Cariatida regală capabilă să poarte pe umerii puternici cele mai mari imperii, fiică a unei rase de semizei, regina e totuși foarte feminină, duioasă, nuanțată, sofisticată. Adolescentă, a crescut în bungalow-uri englezești așa cum alții trăiesc în palate; regină, a trăit în palate ca în cabane de țară. A format o generație; toți bărbații au fost îndrăgostiți de ea și încă mai sunt; bucureștenii s-au îmbrăcat, au trăit, au râs și au vorbit ca suverana lor. A deschis larg ferestrele, iar româncele au putut respira. S-a sustras etichetei greoaie de curte germană impusă de bătrânul rege și a instaurat dictatura animalelor și a florilor. A renunțat la tenebrosul brad al dinastiei Hohenzollern și l-a înlocuit cu flori parfumate din comitatul Kent. Și-a dezvelit dinții superbi, rareori ca să muște, mereu pentru a râde, înveselindu-i pe toți; căci nimeni nu știe să râdă ca regina: are accese de veselie atât de spontane încât, în anumite ocazii oficiale, cei din jur se agață de trena ei implorând-o: „Dont be funny”.

În castelul reginei, la Balcic

Păstrez o amintire minunată a zilelor petrecute în urmă cu cinci-șase toamne pe malul Mării Negre, în castelul de la Balcic al reginei. În acest sat românesc, aproape de granița cu Bulgaria, în care mai poți vedea câteva minarete, grădina englezească a reginei Maria coboară până la mare. Sub soarele torid, semințele aduse de la Sutton au izbucnit în jerbe calculate să înflorească în fiecare anotimp. Această feerie de culori britanice în mijlocul deșertului era, într-adevăr, un spectacol! (…) Văd și acum silueta înaltă, violetă, a reginei Maria, oprită la capătul unei alei…

Nici o regină din Europa nu are această ținută, această majestate simplă a gestului: în picioare, când întinde mâna pentru a fi sărutată; când dă un ordin aghiotantului; când se retrage cu un surâs. Mii de femei au încercat, zadarnic, s-o imite. Recunoști la ea o strălucire nordică pentru care apropiații au numit-o Frosty morning… A fost Venus și zâna Morgana; rămâne încă superbă, cu tenul de un roz delicat și mușchi de oțel. Călare, regina Maria îi întrecea pe toți ofițerii Regimentului 4 roșiori, regimentul ei, iar după o noapte de bal o vedeai dimineața cu un coș de fructe în față, singurul ei mic dejun, surâzătoare, proaspătă, gata s-o ia de la capăt…

Această suverană are eleganța unei europene și vitalitatea unei americance. Ceea ce s-a văzut în timpul călătoriei sale în Statele Unite. Povestirile din această călătorie sunt un izvor de veselie:

„… La Cleveland, într-o seară, când am vrut să mă culc, am văzut, imaginați-vă, că lenjeria de pat era tricoloră; saltele în culorile României! Dimineața, mi-au spus: «Puteți să le luați cu dumneavoastră…»”

„… La Seattle, m-au rugat să inaugurez un muzeu; le-am spus că nu prea am timp. «Dar nu durează mult, mi-au răspuns. Majestatea Voastră îl poate vizita din mașină!» Zis și făcut: mașina a intrat într-o sală imensă, deocamdată goală, și a traversat-o fără să se oprească.”

„… La Detroit, o firmă celebră mi-a dăruit un automobil blindat, rezistent la gloanțe. Abia intrasem în uzină, când au răsunat împușcături: pentru a-mi dovedi calitatea mărfii lor, inginerii americani împroșcau mașina cu gloanțe… Trăgeau și în șofer, în ciuda țipetelor mele.

– Poate executau un gangster

– Nici vorbă. Șoferul era și el blindat.”

Regina Maria în S.U.A.

În camera mea de la Balcic, sau mai curând cabana mea, căci fiecare oaspete o are pe a lui, erau mai multe flori și cărți decât mobile; așezate pe etajere, mă așteptau toate noutățile editoriale din Europa și Statele Unite și toate varietățile de flori. S-a întâmplat să spun că m-ar interesa o carte despre Londra: în aceeași seară am găsit pe noptieră Viața lui Eduard VII de Sydney Lee…

Dimineața devreme, la trezire, am găsit-o pe regină care își îngrijea cârciumăresele ce păreau eșantioane de lână colorate. La colțul teraselor, erau așezați dovleci uriași, ca niște turbane de aur pe mormântul unui sultan; cerul albastru-cobalt, un soare african, un vânt nebun îngheța grădinile sclipind de rouă. În timp ce prințesa Ileana intra în apă, iar eu înotam lângă ea, o navă de război cu pavilionul regal și echipajul în poziție de drepți supraveghea locul. Îmbrăcată în muselină albă, cu părul blond înconjurându-i chipul ca o aureolă, regina Maria ne privește de departe; apoi privește marea: în dimineața asta, îi seamănă.

Dar iată că apare o țărancă bătrână, turcoaică, încărcată cu dulcețuri; bătrâna suie treptele, vine pe terasă și, fără protocol, se așeză la masa cu micul dejun lângă regină și îi mângâie mâna repetând: „Güzel, güzel”. Se pare că înseamnă: „frumoasă, frumoasă”; cum însă nimeni nu știe turcește, conversația continuă cu surâsuri. Suntem mereu uimiți să vedem simplitate la suverani; publicul, care îi vede doar înconjurați de fastul oficial, și-i imaginează la fel și în viața privată; în fapt, Franz Iozef dormea pe un pătuț de campanie, iar Nicolae II, la Țarskoe Selo, își aranja cu mâna lui, într-un colț al anticamerei, bicicleta și umbrela veche. Regina Maria doarme totuși pe un divan acoperit cu broderii prețioase. Spre deosebire de alte capete încoronate care, sub purtări timide de burghezi modești, ascund adesea suflete complicate, capricioase și pline de orgoliu, Maria de România își poartă simplitatea în inimă, iar vastul pe veșminte.

Regii din epocile democratice se rușinează ori se tem să fie regi, și de aceea fac pe țărăncuța, ca Maria Antoaneta, pe șoarecii de bibliotecă, pe numismații, pe lăcătușii; nu este cazul Mariei de România, care nu cunoaște nici teama, nici falsa rușine; e mândră că este regină, o arată, o spune: I, the Queen Este regină ca în basme, ca la teatru, ca în imaginația populară. Trăiește ca în portretele ei, cu crini regali în brațe, cu o coroană pe cap. Diademele ei sunt imense; are cel mai mare safir din lume, cele mai mari perle cunoscute, și le poartă cu o naturalețe asiatică, moștenită de la străbunii ei, țarii. Tot de la ei îi vine pasiunea pentru fastul bizantin.

În ziua încoronării, s-a costumat ca Teodora, împărăteasa Bizanțului. Nu e regina care și-ar ascunde decorațiile sub dantele, ca Elisabeta a Belgiei. Pentru Maria, o regină e altceva decât o rotiță într-un mecanism administrativ; este Semiramida, Elisabeta a Angliei, Ecaterina a II-a cea mare. Nu se teme să spună „poporul meu” și, înainte să surâdeți, aduceți-vă aminte că pentru „poporul ei” a înfruntat pericole de moarte în fiecare zi, timp de un an. Poporul iubește reginele energice, expansive, active, impetuoase; cu un instinct sigur, le simte mai apropiate de el decât pe cele distante; într-adevăr, Maria de România, cu una dintre cele mai nobile ascendențe din Europa, are o forță a sentimentelor întru totul populară, o înțelegere profund democratică a marilor dureri și a micilor griji ale omului de rând. O apropie de popor limbajul direct, generozitatea, încrederea aproape copilărească prin care atrage falși profeți, exaltați vicleni și sfetnici șarlatani, paraziți de tot soiul. De la popor îi vine de asemenea forța sănătoasă a iubirii materne.

Ziua încoronării, la Alba Iulia

Prințesă străină, s-ar fi putut simți pierdută în acest Orient atât de puțin cunoscut, încât prietenii ei din copilărie se așteptau s-o vadă purtând pe față un văl ca turcoaicele. Dar fiind ea însăși profund autentică, s-a dus direct la ce era mai autentic în aceatsă țară: țăranul, animalele, plantele; a susținut și încurajat, cu un respect de genul celui cultivat de John Ruskin, țesutul manual, munca în gospodăria familială, meșteșugurile țărănești.

Nu-i place să se vorbească despre rolul ei în timpul războiului, despre ambulanțele „Regina Maria”. „Nu vreau să ajung exponat la Muzeul Militar…”, spune ea. Femeia aceasta, care pare o întruchipare a bucuriei, a scris pagini sfâșietoare și admirabile despre acele vremuri cumplite: „Am văzut femei ca niște stafii în fața bordeielor făcute una cu țărâna, le-am văzut privind cu ochi rătăciți drumul pe care cei așteptați nu vor mai reveni niciodată. Le-am văzut privind cadavrele copiilor lor, morți de foame. Aveau ochii uscați, o suferință prea mare le secase lacrimile”.

1917

Simona Lahovary, doamnă de onoare a reginei, mi-a povestit grozăvia acelor doi ani, 1916 și 1917. „Aveam mănuși și cizme din cauciuc pe care uneori, când erau urgențe, uitam să ni le punem; într-o zi, intrând în spital, am văzut podeaua mișcând sub tălpile noastre și mi-am spus: e cutremur; de fapt, pășeam pe un covor mișcător de păduchi, păduchii de tifos exantematic…

În fiecare dimineață, o însoțeam pe regină la gară, ca să primim răniți; o dată, am deschis ușa unui vagon; înăuntru, nici o mișcare: cei doisprezece soldați pe care-i așteptam muriseră pe drum.”

– Medicii francezi au fost admirabili, mi-a spus regina evocând acea epocă deja îndepărtată. La fel și generalul Berthelot. Am plâns când și-a luat rămas-bun de la mine… Și trebuie să spun că niciodată nu am fost strânsă la un piept atât de uriaș ca al lui…

Fragmente din volumul București, de Paul Morand, editura Humanitas, 2015.

Nici o regină din Europa nu are această ținută, această majestate simplă a gestului: în picioare, când întinde mâna pentru a fi sărutată; când dă un ordin aghiotantului; când se retrage cu un surâs. Mii de femei au încercat, zadarnic, s-o imite. (Paul Morand, despre Regina Maria a României)

14
/09
/17

Noul roman al scriitorului american Paul Auster, "4321", este una dintre cele șase cărți finaliste ale ediției din 2017 a prestigiosului Premiu Man Booker (Man Booker Prize), decernat celui mai bun roman original în limba engleză. Câștigătorul acestui premiu va fi anunțat pe 17 octombrie la Londra și va primi suma de 50.000 de lire sterline.

12
/09
/17

Romanul „Mary” (traducere din limba suedeză de Elena-Maria Morogan) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction, în anul 2017.

12
/09
/17

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Publicată în colecția Nautilus, Povestea vieții tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.

10
/09
/17

În 13 septembrie la Timișoara și în 19 octombrie la București vor avea loc prezentările instalației performative #dansliteratura, deschise publicului pentru o întâlnire specială cu dansul contemporan și poezia și 8 artiști din București, Timișoara și Brașov.

28
/08
/17

“Simţurile nu înşală, judecata înşală.” - Johann Wolfgang von Goethe / „Dacă ne cercetăm bine, aproape întotdeauna vom găsi la noi un păcat pe care-l osândim la alţii.” – Lev Tolstoi. Lev Tolstoi şi Goethe, doi dintre sei mai importanţi gânditori ai lumii, s-au născut într-o zi de 28 august.

27
/08
/17

Romanul „Clar de femeie” (traducere din limba franceză de Daria-Laura Bârsan) a fost publicat la editura Humanitas Fiction în 2017. În original, cartea a apărut acum patruzeci de ani și a fost ecranizată de Costa-Gavras, în 1979. A ieșit un film de cinema inubliabil, cu Romy Schneider și Yves Montand.

21
/08
/17

Cartea „Confesiunile unei măști” (traducere din limba japoneză de Emil Eugen Pop) a fost publicată la editura Humanitas Fiction.

14
/08
/17

Cartea „Țara Vinului” (traducere din chineză de Luminița Bălan) a fost publicată la editura Humanitas Fiction în anul 2014.

14
/08
/17

Din clipa în care trece pragul grădiniței, copilăria fericită a micului Grégoire se transformă într-un adevărat coșmar. Chestiile sforăitoare cu care îl pisează educatorii și profesorii nu-i intră în cap orice-ar face, colegii își bat joc de el, iar părinții îl cicălesc și-l ceartă fără încetare.

11
/08
/17

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă sâmbătă, 12 august, de la ora 19.30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române spectacolul de muzică şi poezie Poeţi-Actori, Actori-Poeţi, un remember liric dedicat poeţilor-actori și actorilor poeţi Theodor Danetti şi Emil Botta.

10
/08
/17

Balena Albastră, roman semnat de Sebastian Lăzăroiu, a apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”. „Fiecare cuvînt e amintirea arderii unui neg de tuș. Și-n fiecare carte un sacerdot rotofei oficiază beat mariajul cu iluzia eternității. Cînd mă satur de minciuna vieții, scriu despre cealaltă viață. E singura garanție că nu scriu eu, că nu las așa nobilă îndeletnicire în seama mea, păcătosul.” (Sebastian Lăzăroiu)

08
/08
/17

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT anunță numele autorilor români care vor lua parte la sărbătoarea literaturii, în perioada 4-8 octombrie 2017, la Iași. La Casa FILIT publicul se va întâlni cu autorii Dan Alexe, Simona Antonescu, Ioana Bradea, Ruxandra Cesereanu, Andrei Crăciun, Codrin Liviu Cuțitaru, Tudor Ganea, Adrian Georgescu, Mircea Mihăieș, Ioan T. Morar, Andrei Oișteanu, Marius Oprea, Dora Pavel, Mircea Pricăjan și Bogdan-Alexandru Stănescu.

Page 30 of 98« First...1020...2829303132...405060...Last »