Regina Maria, Caravaggio & Jane Austen
https://www.ziarulmetropolis.ro/regina-maria-caravaggio-jane-austen-18-iulie/

Într-o zi de 18 iulie s-a stins din viaţă regina Maria, a doua regină a României, soţia regelui Ferdinand I al României şi mama regelui Carol al II-lea. A fost supranumită de popor “Mama Regină”, “Mama răniţilor” sau “Regina soldat”, datorită acţiunilor sale din perioada Primului Razboi Mondial.

Un articol de Petre Ivan|18 iulie 2016

Regina Maria, născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii şi a ţarului Alexandru al II-lea, verişoară cu ţarul Nicolae al II-lea, cu regele George al V-lea al Angliei şi cu împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.

Regina Maria a avut un rol politic crucial atunci când România şi-a declarat neutralitatea în anul 1914, dar mai ales când ţara a intrat în război, în august 1916. Alianţa de vederi dintre Regina Maria şi premierul filofrancez Ionel Brătianu l-a determinat pe regele Ferdinand să deschidă Consiliul de Coroană de la 27 august prin a spune că înclină spre Antanta.

În timpul războiului, regina aflată în exil la Iaşi dovedeşte o energie extraordinară. Se ocupă personal de asistenţa medicală, obţine hrană, ridică moralul trupelor şi sprijină populaţia civilă. În plus, se foloseşte de relaţiile ei dinastice pentru ajutor militar.

Principele Ferdinand, Principesa Maria și copiii Carol, Elisabeta, Maria și Ileana, 1913

Principele Ferdinand, Principesa Maria și copiii Carol, Elisabeta, Maria și Ileana, 1913

La începutul anului 1918, Regina Maria s-a opus cu înverşunare încheierii păcii separate cu Germania şi Austro-Ungaria. Era atât de vehementă, încât Berlinul şi Viena au renunţat la pretenţia de înlăturare a dinastiei româneşti.

Recunoaşterea României Mari s-a datorat în parte conexiunilor şi charismei Reginei Maria. A făcut lobby pentru ţară în 1919, la Paris, când România cerea Transilvania, Bucovina şi întreg Banatul, adică respectarea garanţiilor din anul 1916, deşi semnase pacea separată cu Germania prin guvernul Marghiloman.

După moartea regelui Ferdinand în anul 1927, regina Maria şi-a pierdut influenţa politică. Reîntoarcerea în ţară a lui Carol al II-lea, care renunţase iniţial la tron şi fusese dezmoştenit, duce chiar la izolarea ei.

Tot într-o zi de 18 iulie:

64: Roma a fost cuprinsă de un incendiu de proporții; împăratul Nero s-a folosit de acest eveniment pentru a începe persecuția asupra creștinilor.

1711: Marea confruntare de la Stănilești dintre forțele ruso–române, conduse de țarul Petru I al Rusiei și de Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, și cele otomane. Victoria turcilor a obligat pe Cantemir să–și părăsească tronul și să se refugieze în Rusia, unde a devenit consilierul țarului.

1898: Marie și Pierre Curie au anunțat descoperirea unui nou element și au propus să se numească poloniu.

1925: Adolf Hitler a publicat manifestul său personal, intitulat Mein Kampf.

S-au născut:

1845: Tristan Corbière, poet francez (d. 1875)

1900: Nathalie Sarraute, scriitoare franceză (d. 1999)

1917: Henri Salvador, cântăreț francez (d. 2008)

1918: Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Republicii Africa de Sud, laureat al Premiului Nobel (d. 2013)

1967: Vin Diesel, actor american

1968: Florin Piersic Jr, actor, regizor, scenarist şi scriitor român

S-au stins din viaţă:

1610: Caravaggio, artist italian (n. 1573)

1721: Antoine Wateau, pictor francez (n. 1684)

1817: Jane Austen, scriitoare engleză (n. 1775)

1937: Julian Bell, poet englez (n. 1908)

1938: Regina Maria (Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg), soția lui Ferdinand I, regele României (1914–1927) (n. 1875)

2010: Mircea Micu, poet, prozator și dramaturg român (n. 1937)

Foto cu: ReginaMaria, Jane Austen & Caravaggio – wikipedia

08
/04
/20

De la strângeri de fonduri pentru cei care au nevoie de sprijin în această perioadă, la diferite activități adaptate zilelor în care #stămacasă, români din toată țara continuă să creeze noi inițiative pe Facebook, cu scopul de a aduce un impact pozitiv în lupta cu epidemia de COVID-19. Indiferent de tema abordată, acestea reușesc să folosească instrumentele online pentru a aduce împreună comunități și a găsi soluții la dificultățile cu care se confruntă.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.

30
/08
/19

Pentru cei pasionați de tenis, amintim că, la New York, în ultimul turneu de Grand Slam al anului, a mai rămas în competiție un singur reprezentant al României. E vorba despre Sorana Cîrstea, care o va întâlni în turul 3 al US Open pe această domnișoară, Taylor Townsend, 23 de ani, reprezentanta gazdelor și, pentru următoarele luni, coșmarul Simonei Halep.

28
/05
/19

În calitate de broadcaster oficial - producător exclusiv al conţinutului audio-video al tuturor evenimentelor şi ceremoniilor prilejuite de vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc - TVR oferă cea mai amplă transmisie în direct din istoria televiziunii în România, urmărind îndeaproape toate cele 12 locuri ale vizitei Suveranului Pontif.  

24
/05
/19

S-au împlinit, zlele trecute, 27 de ani de la premiera filmului (cu un succes fenomenal) „Basic Instinct“, una dintre cele mai controversate pelicule din istoria cinematografiei din cauza violenţei groteşti şi a sexualităţii explicite.

Pagina 1 din 2012345...1020...Ultima »