Regizoarea Anca Damian, invitată de onoare a Festivalului „Animation First” din New York
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizoarea-anca-damian-invitata-de-onoare-a-festivalului-animation-first-din-new-york/

În perioada 27-29 ianuarie, la New York, va avea loc cea de-a VI-a ediţie a Festivalului „Animation First”, singurul festival de animaţie francofonă de pe teritoriul Statelor Unite, proiect organizat de FIAF (Institutul Francez şi Alianţa Franceză de la New York).

Un articol de Liliana Matei|27 ianuarie 2023

Cu această ocazie, ICR New York sprijină prezența invitatei de onoare a Festivalului, regizoarea și artista media Anca Damian, în metropola americană, cu ultimul său film muzical de animație, „Insula”, dar și cu expoziția de realitate augmentată „În căutarea paradisului A.R.”. Expoziția va putea fi vizitată la Thinker Auditorium din cadrul FIAF în perioada 28-29 ianuarie, iar proiecția filmului va avea loc la Florence Gould Hall în 29 ianuarie, fiind urmată de o discuție cu regizoarea.

Proiectul este dedicat celebrării a 30 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Organizației Mondiale a Francofoniei.

Co-producție româno-franco-belgiană realizată în 2021, „Insula” a avut premiera europeană la Festivalul Internațional de Film Rotterdam, unde a rulat în competiția Big Screen, urmată de proiecții în selecțiile Goteborg International Film Festival, Black Movie Film Festival, Dublin IFF, Hong Kong IFF sau Gualadajara International Film Festival, printre altele. Animația „Insula” este prezentată în premieră la New York și aduce în prim-plan subiecte sociale curente, precum migrația, ecologia, alienarea, prin folosirea poeziei vizuale și a simbolismului. „În căutarea Paradisului A.R.” este expoziția care însoțește lansarea filmului și propune o intervenție imersivă în universul Insulei, precum și o nouă citire a subiectului prin prisma realității secolului 21, folosind instrumente și medii specifice acestuia.

„Insula” este cel de-al șaptelea lungmetraj al Ancăi Damian, iar „În căutarea paradisului A.R.” marchează primul ei proiect new media.

Festivalul „Animation First” prezintă șase filme de animație de lung metraj și șase calupuri de filme de scurt metraj însumând 65 de producții, alături de conversații cu regizori și realizatori de film, dar și expoziții new media, prelegeri și masterclass-uri susținute în diferite universități din New York. Programul complet al festivalului: https://fiaf.org/animation-first-2023/

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: