Regizorii români ai viitorului
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorii-rom%c3%a2ni-ai-viitorului/

ANCHETĂ Vă prezentăm cinci dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari – scurtmetrajele lor stau deja mărturie – să tot auzim de ei în anii următori: Octav Chelaru, Ana-Maria Comănescu, Ruxandra Ghiţescu, Roxana Stroe şi Andrei Tănase.

Un articol de Ionuţ Mareş|3 Decembrie 2017

Până acum, au realizat doar scurtmetraje, care au circulat la importante festivaluri din ţară şi din întreaga lume. Iar acesta a fost unul dintre criterii: ca tinerii regizori selectaţi pentru ancheta de faţă să nu fi făcut încă lungmetraj, dar să fie aproape de debut.

Bineînţeles, a contat în primul rând valoarea scurtmetrajelor. Filme care lasă să se întrevadă stiluri şi interese artistice diferite şi pot spune câte ceva despre cum vor arăta viitoarele lor lungmetraje.

Numărul debuturilor ambiţioase, unele radical-diferite de direcţiile estetice principale ale Noului Cinema Românesc, s-au înmulţit în ultimii ani, posibil semnal al unor transformări mai profunde ale filmului românesc.

În 2015, a fost „Lumea e a mea”, de Nicolae Constantin Tănase. În 2016, „Câini”, de Bogdan Mirică. În 2017, „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, de Emanuel Pârvu, şi „Mariţa”, de Cristi Iftime. Iar pentru începutul lui 2018 se pregăteşte „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, explozivul prim film de ficţiune al regizoarei Ivana Mladenovici. Şi acestea sunt doar cele mai vizibile şi mai discutate.

Însă care vor fi regizorii şi debuturile despre care vom auzi în următorii ani? Încercăm să anticipăm posibilele răspunsuri la această întrebare şi să prezentăm cinci dintre cei mai talentaţi şi promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Bineînţeles, lista ar putea fi completată cu cel puţin alte cinci nume, într-o potenţială a doua anchetă.

Deocamdată însă, pariem pe aceşti cinci cineaşti, despre care se vorbeşte în lumea filmului românesc de cel puţin 2-3 ani: Octav Chelaru, Ana-Maria Comănescu, Ruxandra Ghiţescu, Roxana Stroe şi Andrei Tănase.

I-am rugat să completeze şi o scurtă fişă biografică, tocmai pentru ca datele despre trecutul şi cariera lor de până acum să vină direct de la sursă şi să rămână în forma lor corectă, într-un mediu online în care informaţiile nu sunt întotdeauna fidele realităţii.

Şi i-am întrebat de ce fac filme, ce tip de cinema le este cel mai apropiat şi cum va arăta primul lor film de lungmetraj.

………………………….

Octav Chelaru

Data și locul nașterii: 30 septembrie 1991, Piatra-Neamț

Facultatea absolvită: Facultatea de Informatică, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași

Anul absolvirii: 2013

Scurtmetraje regizate:

„Fals pozitiv” (2014)

„Ocupat” (2015)

„Petrecere privată” (2017)

„Haine negre” (2017)

 

De ce faci filme?

Nu știu să răspund la întrebarea asta. Sunt de părere că un regizor nu face filme la modul general, la fel cum un scriitor nu scrie cărți sau un pictor nu pictează tablouri. Cred că un regizor, un artist, face doar filmele lui, filme pe care vrea și pe care poate să le facă.

Despre asta aș putea vorbi. Sunt unele povești, unele senzații care nu pot fi transmise altfel decât prin cinema și doar de către unii regizori. Imaginați-vă „Vertigo” făcut de ruși sau „Moartea domnului Lăzărescu” făcut la Los Angeles. Ar fi complet altceva. Cred că cinema-ul e un instrument foarte puternic care, folosit cu răspundere, poate schimba lumea. De asta mă interesează.

Ce tip de cinema îți e cel mai aproape ca regizor?

Am văzut atât de mult încât, oricât de lung ar fi acest răspuns, tot ar fi incomplet. Dar o să fiu foarte franc. Cinema-ul de care sunt cel mai apropiat e cel românesc. Nimic nu se compară, pentru mine, cu filmele vorbite în limba română, din care pot extrage personaje pe care să le leg în mintea mea de oameni pe care i-am întâlnit, lângă care am stat la masă, pe care i-am avut profesori, rude, prieteni, colegi. Nimic nu se compară, pentru mine, cu filmele făcute de Pintilie, Daneliuc, Puiu, Mungiu, Netzer, Porumboiu, Muntean și tot ce avem mai bun. Sunt filme la care mă simt acasă.

Despre ce va fi sau ai vrea să fie primul lungmetraj și cum ai vrea să arate?

Primul meu lungmetraj va fi egal cu felul în care simt, gândesc și trăiesc în momentul în care îl voi face. Tematic, va îngloba preocupări din scurtmetrajele mele, dar n-aș vrea să dezvălui detalii. N-am o serie de cuvinte-cheie referitoare la aspect și starea filmului, dar îmi doresc foarte mult să fie un film sincer, în care cea mai mare sursă de spectacol să fie omul.

 ………………………….

Ana-Maria Comănescu

Data și locul nașterii: 14.01.1993, Bucureşti

Facultatea absolvită: „Regie Film” la UNATC şi Masterat „Arta Regiei de Film” tot la UNATC

Anul absolvirii: 2014 – Licenţă; 2016 – Master

Scurtmetraje regizate:

„In the House” (2014)

„Te mai uiţi si la om” (2015)

„Pipa, sexul şi omleta” (2016)

 

De ce faci filme?

E o formă de călătorie, de explorare, cred. Când scrii un scenariu, eşti forţat să ai o poziţie foarte clară în capul tău vizavi de ce se petrece în el, pentru că bineînţeles că toate filmele au ceva din tine. Şi cum eu sunt o persoană care se gândeşte poate mult prea mult la tot ce i se întâmplă şi îşi pune zeci de întrebări pe zi, filmul mă ajută să le găsesc răspunsuri.

Pe lângă asta, având norocul de a lucra cu o echipă de oameni care îmi sunt prieteni şi care cred cu adevărat în proiecte, întotdeauna e o experienţă plăcută, memorabilă şi foarte intensă.

Ce tip de cinema îți e cel mai aproape ca regizor?

Cinema-ul clasic american, cu siguranţă. Îmi place cum construieşte relaţia ecran-spectator, îmi place cum sunt gândite personajele şi îmi place faptul că situaţiile sunt asumate. Nu aş generaliza, bineînţeles, mai ales că mie îmi plac filmele care au un anume fel de a spune povestea, un anume look.

Dar îmi place că acest tip de cinema mizează pe toate elementele: spre exemplu, dacă o secvenţă transmite o anume stare de tristeţe, mi se pare just ca decupajul, lumina, muzica şi culorile acelei secvenţe să ducă toate în acea direcţie. Până la urmă, seamănă mult cu felul subiectiv în care noi, oamenii, percepem realitatea în funcţie de stare.

Despre ce va fi sau ai vrea să fie primul lungmetraj și cum ai vrea să arate?

Nu vreau să divulg prea multe, pentru că încă scriu scenariul şi lucrurile se mai schimbă. Va fi un road movie prin toată ţara, cu o poveste de maturizare („coming of age”, cum i se spune) a personajului care îşi caută marea iubire din copilărie şi întâlneşte în drumul său tot felul de oameni şi situaţii. Cred că va fi un film foarte personal din multe puncte de vedere. Mi-ar plăcea să arate cumva foarte cald, foarte proaspăt, ca un tablou cu peisaje de Hopper sau de Hockney. Dacă din punct de vedere vizual există undeva o intersecţie între cum arată, să zicem, „The Straight Story”, „Raising Arizona” şi „Paris, Texas”, cam pe acolo mi-ar plăcea să fie. Bineînţeles, cu un „touch” autohton.

 ………………………….

Ruxandra Ghiţescu

Data și locul nașterii: 21.07.1981, Constanţa

Facultatea absolvită: ASE – „Politici de Marketing” în cadrul Facultăţii de Comerţ (2000-2004); Hochschule für Gestaltung, Karlsruhe, Germania (2005- 2012); Prediplomă 2008, Diplomă 2012

Anul absolvirii: 2012

Scurtmetraje regizate:

„Nina” (2008)

„Genealogia unui sărut” (2008)

„Urban Groove” (2010)

„Probleme de familie” (2012)

„Perfuziunea” (2012)

„Ana se întoarce” (2016)

De ce faci filme?

Cred că este o compulsie, nu pot să nu fac. Am început prin a experimenta cu filmul pentru că mă interesa ca mediu şi la un moment dat a devenit ceva ce mă reprezintă.

Ce tip de cinema îți e cel mai aproape ca regizor?

Ce mă bucur că nu trebuie să numesc regizorul preferat! Zona asta de „character driven story”  mă interesează cel mai tare şi cred că asta mă atrage în mai multe genuri cinematografice. Cred că cel mai tare mă atrage zona de film indie american, şi aici am o selecţie eclectică de autori, de la Cassavetes la Harmony Korine.

Despre ce va fi sau ai vrea să fie primul lungmetraj și cum ai vrea să arate?

Va fi despre maturizare, despre asumarea vinei şi a supravieţuirii şi despre muzică.  Nu ştiu cum să răspund la asta despre cum o să arate. Nu îl gândesc ca pe un film foarte sincer ca mijloace. Aş vrea să combin zona asta de realism, în care ne asumăm camera ca martor, cu o chestie mai expresivă, o asumare a camerei ca instrument care participă la dramatizarea poveştii. Poate pentru că e primul, ţin şi eu musai să fiu în el, ca autor. Când am prezentat proiectul în diverse circumstanţe ce ţin de industrie, am spus că va fi o explozie de emoţie… dar acum, că mă gandesc, o să fie o explozie dupa un foc mocnit.

………………………….

Roxana Stroe

Data și locul nașterii: 18 septembrie 1991, Constanța

Facultatea absolvită: UNATC – Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică  „I. L. Caragiale”, București; Licență și Masterat ȋn „Regie de Film”

Anul absolvirii: 2015

Scurtmetraje regizate:

„Plante perene” (2013)

„Black Friday” (2015)

„O noapte ȋn Tokoriki” (2016)

 

De ce faci filme?

E un viciu de care nu pot și nu vreau să scap 🙂 E un alt mod de a vedea lucrurile și de a te raporta la viață, pentru că cinema-ul nu ȋți oferă ceea ce ȋți dorești, ci ȋți spune cum să dorești.

Ce tip de cinema îți e cel mai aproape ca regizor?

De cele mai multe ori, este vorba despre o poveste care ȋți spune ceva, de personaje pe care le simți aproape sau un univers anume, și nu ține de tipul de cinema ȋn care vin ȋmpachetate. Am anumiți regizori de la care nu ratez nimic și filme la care tot revin. Îmi plac Roy Andersson și Yorgos Lanthimos în aceeaşi măsură în care îmi plac documentarele lui Bert Haanstra, Joris Ivens sau Chantal Akerman și fie că mă uit la dramele „Decalogului” lui Kieślowski, fie la „Pisica neagră, pisica albă” al lui Kusturica, urmăresc cu același interes.

Dar cel mai mult iubesc exuberanța ȋn cinema, iubesc „La dolce vita”, „Roma” sau „La grande bellezza” al lui Sorrentino. Fellini spunea: „Cinema-ul adevărului? Prefer cinema-ul minciunilor. Minciuna este sufletul spectacolului”. Autentică trebuie să fie doar emoția simțită atunci când privești sau atunci când o exprimi.

Despre ce va fi sau ai vrea să fie primul lungmetraj și cum ai vrea să arate?

Mă număr printre acele persoane care preferă să vorbească despre planuri și intenții abia ȋn momentul ȋn care s-au concretizat și se poate vedea rezultatul lor. O imagine cât o mie de cuvinte.

………………………….

Andrei Tănase

Data și locul nașterii: 16 noiembrie ’82, Bucureşti

Facultatea absolvită: „Regie Film”, UNATC

Anul absolvirii: 2005

Scurtmetraje regizate:

„Claudiu şi crapii” (2013)

„Vacanţă la ţară” (2015)

„Prima noapte” (2016)

De ce faci filme?

Te uiţi la filme peste filme, îţi plac, îţi displac, vrând-nevrând le analizezi, ţi se pare că înţelegi care e şpilul şi îţi zici că ai putea şi tu să faci. Şi dacă ai norocul să fie adevărat, să poţi face filme, să-ţi iasă privibile, nu prea te mai poţi opri.

Ce tip de cinema îți e cel mai aproape ca regizor?

Cinema-ul cu mister, cu imprevizibil. Îmi place să nu mă prind din primele 5 minute ce urmează să-mi ofere filmul. Să nu-i ghicesc prea uşor direcţia şi intenţiile, să mă ţină lipit de scaun. Thriller-ul „de autor” mi-e un gen foarte drag.

Despre ce va fi sau ai vrea să fie primul lungmetraj și cum ai vrea să arate?

 Scenariul e în lucru. Deocamdată pot spune doar că include animale sălbatice de talie mare, vii.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

08
/10
/19

Pe durata festivalului, Asociatia Cinemascop, organizatoarea Les Films de Cannes à Bucarest, continuă să organizeze, ca și în anii precedenți, ateliere pentru diferite comunități ale industriei de film din România, în încercarea de a oferi cât mai multe oportunități membrilor acestora.

07
/10
/19

Unul dintre cele mai puternice filme autohtone ale toamnei este „Arest”, în regia lui Andrei Cohn, care spune povestea unui intelectual torturat într-o închisoare comunistă din România anului 1983. În rolurile protagoniștilor, actorii Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu.

06
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Regizoarea Anca Damian revine cu a treia animaţie de lungmetraj din carieră, "Călătoria fantastică a Maronei", povestea unei căţeluşe care trece pe la diverşi stăpâni. Filmul îmbină inspirat mai multe stiluri de animaţie şi etalează o fantezie exuberantă, afectată însă uşor de repetitivitatea unor momente de reverie.

04
/10
/19

Prima producţie marca Vertical Content, comedia ,,Inve$titorii” a început filmările în localitatea Cristian, unde sub îndrumarea regizorului Iura Luncaşu, actorii: Codin Maticiuc, Cosmin Natanticu, Andrei Mateiu, Radu Gabriel şi Maria Popovici vor interpreta în unul dintre cele mai ambiţioase proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani.

04
/10
/19

A câștigat Leul de Aur, marele premiu de la Festivaul de Film de la Veneția, în același timp a impresionat presa de specialitate la nivel mondial, iar de astăzi mult aclamatul „Joker”, în interpretarea lui Joaquin Phoenix, poate fi vizionat în premieră în cinematografele din toată țară.

Page 1 of 24912345...102030...Last »