Tânărul regizor activ la Viena a montat la Timişoara „Copiii nopţii”, un spectacol de văzut de către tineri dar şi de adulţii care sunt martorii tribulaţiilor celor aflaţi la începutul maturităţii. Un spectacol ca o felie pulsândă de viaţă, autentică, frustă şi revelatoare.
Un articol de Cristina Enescu Aky|24 aprilie 2022
Alexandru Weinberger-Bara are 27 de ani, este originar din Oradea și a studiat regia la Viena, unde și activează în prezent. „Copiii nopții”, spectacolul său recent de la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara, este a doua montare individuală a sa în România (el colaborând anul trecut și la mega-proiectul de grup „Ziua Hektomeron” de la Teatrul Marin Sorescu din Craiova). Se simte în acest spectacol pulsația unui om de teatru care și-a început drumul cu o expresivitate lucidă și o prospețime de o interesantă maturitate.
Pentru montarea textului scris de Andrei Radu și premiat la FEST-FDR (Festivalul Dramaturgiei Românești) din 2021, regizorul a colaborat cu Corina Grămoșteanu, scenografă versatilă ce a colaborat cu mari nume ale teatrului printre care Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Gábor Tompa și Gigi Căciuleanu, precum și în proiecte de operă. Alături de designerul video Sebastian Hamburger, scenografa a creat un decor simplu și direct (câteva incinte cubice deschise, cu elemente minimale de decor), cu proiecții video pe alocuri halucinante (plus o mașină de spălat de-a dreptul spooky) – un fundal prin intermediul căruia curg, explodează și se recompun viețile interioare, de cuplu și de grup ale celor 6 personaje.
Distribuția spectacolului reunește trei actori ai Teatrului Național și trei studenți masteranzi. Simbioza personajelor se naște pe scenă când nici nu îți dai seama, și surprinde prin energie și dinamică. Regizorul Weinberger-Bara demonstrează un interesant simț al nuanțelor, emoțiilor și stărilor, și ghidează aici personajele într-un mod care le face nu doar foarte inteligibile publicului ci și surprinzător de asimilabile – căci trăirile și dilemele cu care se confruntă acești tineri sunt cumva ale noastre tuturor, chiar dacă cei mai maturi decât ei găsesc poate alte debușee și au deja mai multe răspunsuri.
Începutul spectacolului pare nu foarte închegat, cu doi tineri care zac la televizor, mai fumează, mai beau, și discută „de-ale lor” precum și unde să iasă în acea seară. Pare că e un spectacol pe care îl vei urmări cu indulgența nu foarte atentă a spectatorului care vrea să dea o șansă „unor tinere talente”. După care la un moment dar, brusc, fără să-ți dai seama când s-a întîmplat – te trezești imersat într-un spectacol despre care uiți că e spectacol, și că ești martorul unor felii de viață autentice, cu căutările (rătăcirile?), zbuciumul (haosul?) și pasiunea (patimile?…) pe care știai vag că le trăiesc tinerii la vârsta studenției – dar despre care parcă nu știai că sunt chiar atât de copleșitoare și complexe.
Tinerii aceștia explorează iubirea, suferința, loialitatea, compasiunea și multe altele cu inima în palmă la bine și la greu, cu o prezență care uneori îi dă de toți pereții, alteori îi arată luminoși, iar alteori pur și simplu îi arată de o stângăcie și ingenuitate emoționante și comice. Ca noi toți de altfel, însă ce au ei în plus față de adulții cu sufletele bătătorite de viață și mințile pline de prejudecăți e că ei, „copiii nopții”, trăiesc și explorează totul din plin, cu tot ce au și ce sunt. Droguri, traume familiale, doruri, prietenii și iubiri, pasiuni și dileme – toate sunt trăite visceral. „Noaptea” acestor copii e una a căutărilor (cine sunt eu, cine sunt ceilalți, cum ne putem întâlni, cum facem față durerilor și extazurilor?…), dar în fiecare dintre ei e și o lumină (compasiune, bunătate, răni care tânjesc să se vindece, și multă iubire, bezmetică, aprinsă – dar totuși iubire).
L-am descusut puțin pe Alexandru Weinberger-Bara despre experiența lucrului la acest spectacol și despre proiectele sale ulterioare – pe care vă invit să le urmăriți, pentru că cel mai probabil „Copiilor nopții” îi vor urma și alte spectacole care vor stârni valuri, gânduri și emoții.
Cum e viața ta ca tânăr regizor format și activ la Viena, care a început să monteze și în România?
Înainte de toate mă consider extrem de privilegiat că am ocazia să lucrez în mai multe țări, cu mentalități diferite și cu oameni foarte diverși. Am învățat că nu trebuie să mă raportez diferit la unele contexte față de altele, și am redescoperit interesul față de propriile rădăcini – le interoghez, probabil, mult mai aspru.
Cum ai ajuns la acest text, și de fapt despre ce e spectacolul?
În cazul de față textul m-a ales pe mine, proiectul fiind o propunere a Teatrului Național din Timișoara, și pot să spun că sunt foarte bucuros că m-a ales pe mine. Piesa reușește să asambleze un mozaic foarte crud și amuzant al unor trăiri care în general sunt clasificate aproape instantaneu ca fiind specifice persoanelor tinere. Nesiguranțele, frica de abandon și escapismul nu sunt fazele unei singure vârste, ci sunt exact trăirile care ne dictează modul în care ne raportăm la macro-univers și la cei din jur. Și asta indiferent de vârstă.
Cum a fost colaborarea cu Corina Grămoșteanu?
Am avut parte de o echipă foarte generoasă și creativă, care au dat tot ce pot pentru acest spectacol; în sensul acesta am avut parte de o colaborare foarte bună cu teatrul.
Lucrul cu Corina Grămoșteanu a fost un rollercoaster, nu doar datorită experienței și talentului ei, dar și a modului în care a reușit să simtă ca om. Tocmai această chimie a făcut colaborarea cu ea să fie atât de frumoasă. „Smooth” e o descriere care se potrivește de minune în contextul ăsta.
Iar cu actorii a fost minunat. Multitudinea de input-uri și perspective diferite față de un „coming-of-age story” a dat spectacolului dimensiunea autenticității, ba chiar a pus-o în prim plan.
Ce transmite important acest spectacol pentru tineri dar și pentru publicul de alte vârste?
Să nu îți fie frică de vulnerabilitate, pentru că nu ești singur.
Următoarele tale proiecte și planuri?
Momentan reiau „Șefele” de Werner Schwab în Viena la Theater Delphin, care trebuia să iasă în 2020 însă restricțiile și programele încărcate ale celor implicați l-au amânat până acum. Iar pentru deschiderea stagiunii următoare pregătesc „Amsterdam” de Maya Arad Yassur, text montat pentru prima dată în Austria, la teatrul Hamakom Nestroyhof tot din Viena.
Proiectele mele de suflet sunt foarte multe, dar printre primele se numără „Visul unei nopți de vară”, piese din teatrul antic grec, însă adaptate și rescrise, și „Jurnalul lui Mihail Sebastian”.
*
„Copiii nopții” de Andrei Radu
Regia: Alexandru Weinberger-Bara
Scenografia: Corina Grămoșteanu
Video & sound design: Sebastian Hamburger
Distribuție:
Andrei – Andrei Chifu
Vlad – Marin Lupanciuc
Iulia – Cristina König
Bianca – Iulia-Victoria Ioana
Bogdan – Otniel Floruț
Mihai – Alexandru Negrea
Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara
Foto credit: Adrian Pîclișan
