Regizorul israelian Eran Kolirin: Umorul adaugă profunzime vieţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorul-israelian-eran-kolirin-umorul-adauga-profunzime-vietii/

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 iunie 2022

În LET IT BE MORNING (SĂ FIE DIMINEAŢĂ, 2021), al patrulea său lungmetraj, regizorul israelian Eran Kolirin se întreabă care e starea de spirit a arabilor israelieni. Un bărbat, soţia sa şi băiatul lor rămân prinşi din cauza unei blocade într-un sat arab din Israel, unde s-au dus pentru o nuntă în familia lor arabă şi de unde nu se mai pot întoarce la Ierusalim, unde e viaţa lor.

Aproape ca orice producţie din Orientul Mijlociu,  LET IT BE MORNING e un film politic. Dar, mai mult decât atât, este un film existenţialist, iar Eran Kolirin redă asta printr-un amestec de comic absurd, melancolie şi rupturi dese de ritm şi de stil (prin diverse tertipuri de mizanscenă) care blochează orice încercare a spectatorului de a anticipa ce se va întâmpla şi produce o stare de disconfort stimulantă.

Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, unde filmul său a avut două proiecţii, Eran Kolirin a vorbit într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre provocarea şi riscurile de a face un film bazat pe o carte scrisă de un autor palestinian (Sayed Kashua), despre înclinaţia spre absurd şi obligaţia ca cineaştii să fie critici la adresa societăţilor în care trăiesc.

Ionuţ Mareş: La un festival de film din SUA aţi spus că alegerea acestui roman pentru a-l ecraniza a fost ca un act sinucigaş pentru dvs. De ce aţi afirmat asta?

Eran Kolirin: Pentru că discursul actual, în special în SUA, despre identitate, despre politică, despre cine ce poveşti poate să spună a luat proporţii uriaşe, aproape vulgare, până în punctul în care toată lumea se teme. Lumea a început să fie divizată. Când am primit invitaţia de la Sayed Kashua, care este palestinian, de a-i ecraniza romanul, am spus că trebuie să o fac. Mi-am spus că nu-mi pasă ce reacţii va stârni: povestea îmi place şi Sayed Kashua şi-a pus încrederea în mine, aşa că pot să o fac.

Nu spun că nu e o discuţie importantă. Este normal să existe întrebări despre cine spune o poveste sau alta. Dar nu este o lege a naturii. Nu e ca şi cum Dumnezeu a dat o lege şi niciodată nu se mai poate face ceva de genul a ceea ce a am vrut să fac şi eu şi care să funcţioneze. Nu este adevărat.

Credeţi că este mai dificil astăzi să faci filme despre Celălalt, pentru a încerca să îl înţelegi?

A devenit un fel de concept interzis. Din anumite motive, este justificat, dacă te uiţi în trecut, la felul în care s-a dezvoltat cinema-ul, la felul în care multe filme l-au portretizat pe Celălalt. Însă viaţa se schimbă mereu. Există întotdeauna cazuri specifice. Aşa că nu faci legi. Ok, poţi vorbi despre asta, poţi chestiona. Şi pentru mine a fost o întrebare şi am analizat care este locul meu. Nu sunt împotriva discuţiei, dar nu îmi place că oamenii o tratează ca pe un fel de lege.

Cum a fost primit filmul în Israel?

Ca la orice film, au fost oameni cărora le-a plăcut şi oameni cărora nu le-a plăcut. De critică a fost foarte bine primit. Publicul general a fost divizat, în funcţie de viziuni politice şi de gusturi.

Bineînţeles, filmul propune mai multe niveluri de înţelegere. Dar mi se pare evident că vorbim şi de un film politic. Sunteţi de acord cu o astfel de etichetă?

Orice film poate fi politic. Este o întrebare la care puteţi răspunde mai degrabă dvs. Scopul meu nu este politicul. Scopul meu este fiinţa umană. La finalul zilei, poţi spune că filmul are şi un înţeles politic. Respect asta. Dar nu este punctul meu de pornire.

Ce e foarte interesant la filmul dvs. este că vorbiţi despre o categorie puţin reprezentată în filmele care vin din acea parte a lumii, arabii care trăiesc în Israel şi au cetăţenia israeliană.

A fost unul din lucrurile interesante în cartea lui Sayed Kashua. În scrierile sale, el spune povestea palestinienilor care sunt cetăţeni ai Israelului. Este un grup foarte specific. Oamenii ne văd uneori pe toţi la fel. Dar există diferenţe. Sunt palestinieni, dar se confruntă cu o altfel de luptă.

Protagonistul şi familia sa sunt prinşi între identitatea palestiniană şi cetăţenia israeliană.

Exact. Sunt prinşi la mijloc şi în ceea ce priveşte clasa socială. Economic vorbind, sunt puţin sub societatea evreiască şi puţin peste societatea din Teritoriile Ocupate şi, bineînţeles, din Gaza. Sunt tot timpul la mijloc. Sunt fascinat de astfel de cazuri, nu de cele extreme.

Filmele dvs., inclusiv acesta, au un tip de umor negru şi elemente de satiră. De ce este important comicul pentru dvs.?

Nu ştiu. Aşa sunt eu în viaţă. Nu pot vorbi doar serios. Cred că umorul adaugă profunzime. Viaţa este foarte ciudată. Dacă ne uităm la ea, nu eşti sigur unde te afli. Aşa este instinctul meu. Îmi place să fac ca fiecare subiect despre care vorbesc să fie şi puţin amuzant.

Un alt lucru ofertant la filmul dvs. este mizanscena. Sunt scene care te fac inconfortabil. Nu poţi anticipa ce se întâmplă, nu poţi spune ce va face sau va spune un personaj sau altul. Sunt multe ruperi de ritm, cu momente fie amuzante, fie emoţionante.

Mă bucur că aţi simţit aşa. Pe măsură ce îmbătrânesc, îmi dau seama că nu am motivaţii speciale pentru acest stil. Aşa simt. Dacă aş fi pictor, aş spune că vine din mână. Este felul de a fi, modul în care percepi lumea. Nu ştiu exact. Probabil este vocea mea.

Cred că filmul este construit ca un mic teatru al absurdului. Îmi place acest sentiment uşor de teatralitate din film. Simţi tot timpul că nu e vorba complet de realitate, dar nu e vorba nici de suprarealism. Înseamnă a fi puţin deasupra pământului, dar nu în cer. Atunci mă simt cel mai confortabil.

Filmul dvs. a fost în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei de anul trecut a Festivalului de la Cannes. Colegul dvs., Nadav Lapid, a fost prezent în competiţie pe Croazetă, cu “Genunchiul lui Ahed”. Ambele filme sunt critice la adresa unor aspecte ale societăţii israeliene. Cum comentaţi asta?

În primul rând, Nadav este un prieten bun. Filmul lui îmi place foarte mult. În al doilea rând, cred că e foarte firesc (ca filmele să fie critice – n.r.). Dacă trăieşti în România, în viaţa ta există trecutul şi viitorul ţării, sistemul de clase sociale, schimbările din societate, imigranţi. Nu există o linie între aceste lucruri.

Dacă nu eşti adeptul unui escapism total, atunci lucrurile astea fac parte din discurs. În fiecare zi se întâmplă ceva care devine subiect de discuţie între oameni. E în aer. Nu poţi spune că nu ai auzit.

Trebuie să acorzi atenţie realităţii înconjurătoare.

Nici nu e măcar vorba de a acorda atenţie, este vorba doar de a fi firesc. Este acolo. Ce poţi face?

Iar ca artist nu poţi închide ochii.

Nu este atât de teoretic. Când ai o poveste în minte, întotdeauna ea este conectată la mediul înconjurător, la sociologie. Când scrii un personaj, te întrebi: Cine este? De unde vine? Unde se duce? Unde trăieşte? Este bogat sau este sărac? Care sunt viziunile sale politice? Toate acestea fac parte din viaţă.

Mi s-ar părea ciudat să facem filme SF, westernuri sau filme despre jafuri bancare în Israel. Sunt genuri americane. Sunt relevante pentru spiritul american. Nu văd cum ar fi relevante pentru spritul israelian. Dar văd că acest conflict este foarte relevant pentru spiritul israelienilor sau palestinienilor.

02
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Bogaţii sunt o ţintă uşoară în filme. De la începuturile cinematografiei a fost aşa. De câte ori nu le-aţi văzut viaţa reprezentată satiric ca cel mai nasol lucru din lumea asta? „Cuibul” („The Nest”, 2020), al doilea film scris şi regizat de cineastul canadian Sean Durkin, după hitul festivalier „Martha Marcy May Marlene” (2011), ar putea părea din aceeaşi tradiţie.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

28
/06
/21

Marți, 29 iunie, Gala Premiilor Gopo sărbătorește cele mai importante realizări ale cinematografiei românești ale anului 2020, desfășurat sub semnul pandemiei de coronavirus. În ciuda dificultăților cu care s-au confruntat, câteva din filmele lansate în cursul anului trecut au avut parte de întâlniri cu spectatorii români, participări la festivaluri de top, nominalizări și premii importante.

28
/06
/21

Vă invităm și în 2021 la o vară la cinema în aer liber: în fiecare joi, timp de două luni, de pe 08 iulie până pe 02 septembrie, ne petrecem seara împreună în curtea de pe I.L. Caragiale 32, în compania câtorva capodopere din întreaga lume. Cinevara #3 prezintă o selecție de 9 filme clasice, realizate între 1939 și 1997, bijuterii ale cinematografiei internaționale, restaurate recent cu eforturi considerabile, pentru a reda publicului larg o perspectivă cât mai bogată și diversă asupra cinemaului mondial.

28
/06
/21

În încheierea atât a retrospectivei dedicate cineastei Ulrike Ottinger, cât și a celei dedicate activității mai puțin cunoscute de militantă feministă a lui Delphine Seyrig, One World Romania va proiecta luni, 28 iunie, de la orele 19.30, la Cinema Elvire Popesco, colaborarea finală dintre cele două, care a fost și ultimul film al actriței franceze: „Ioana D’Arc a Mongoliei”.

24
/06
/21

Filmul românesc este „regina balului” la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august, Cluj-Napoca), mai mult ca niciodată fidel misiunii sale de a promova și susține dezvoltarea cinematografiei autohtone.

23
/06
/21

Pe 23 iunie începe cea de-a 5-a ediție a American Independent Film Festival la București. Toate încasările vor fi donate copiilor din comunitățile vulnerabile prin Asociația Casa Bună.

21
/06
/21

Cel mai stimulant film văzut la ediţia din acest a Festivalului One World Romania, disponibil şi online până la 27 iunie, a fost „N-o să mai fie noapte” (2020), al cineastei franceze Eléonore Weber. Este un documentar făcut doar din imagini înregistrate de camerele instalate pe căştile de protecţie ale soldaţilor aflaţi în misiuni aeriene cu elicopterul în regiuni din Orientul Mijlociu.

20
/06
/21

Prin multe dintre filmele din selecţia din acest an, Festivalul One World, primul mare eveniment cinematografic desfăşurat fizic în 2021 în România, a arătat libertatea uriaşă pe care documentarul şi-o poate lua faţă de norme, atunci când cineaştii nu se tem să caute forme mai radicale pentru subiectele lor. O parte din selecţie poate fi văzută online în perioada 21-27 iunie.

18
/06
/21

După premiul al III-lea ex-aequo de la Cinéfondation de anul trecut, acordat Luciei Chicoș pentru filmul „Contraindicații’’, UNATC revine la Festivalul de la Cannes cu scurtmetrajul „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”, în regia Carinei-Gabriela Dașoveanu.