Regizorul Radu Afrim, invitat la Londra, la proiectul „Theatre of Europe”
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorul-radu-afrim-invitat-la-londra-la-proiectul-theatre-of-europe/

Radu Afrim, unul dintre cei mai originali şi recunoscuţi regizori români ai momentului pe plan mondial, se va afla la Londra pentru o serie de conferinţe, ateliere şi întâlniri cu oameni de teatru britanici, programate în proiectul „Theatre of Europe”.

Un articol de Liliana Matei|17 iunie 2014

Astfel, între 16 şi 23 iunie, alături de Radu Afrim se vor mai afla şi alţi regizori europeni, precum cipriota Athina Kasiou, germanul Nicolas Stemann şi francezul Stéphane Olry, cu toţii în căutarea celor mai bune metode de a intensifica prezenţa creativităţii europene pe scena britanică, unde spectacolele europene nu sunt atât de prezente.

În săptămâna care urmează, Radu Afrim se va întâlni cu directorii artistici ai Barbican Centre, Riverside Studios, Park Theatre şi The Yard, la Londra, dar va călători şi la Newcastle, unde va avea o întrevedere cu directorul artistic al Northern Stage, şi la Birmingham, unde se va întâlni cu reprezentanţii Birmingham Rep.

Proiectul în cadrul căruia au loc toate aceste întâlniri şi evenimente este intitulat „Theatre of Europe” (Teatrul Europei) şi este coordonat de promotorul cultural Henriette Morrison, fiind realizat cu sprijinul clusterului EUNIC Londra şi al Reprezentanţei Comisiei Europene în Marea Britanie. Scopul său este de a intensifica circulaţia teatrului continental în Marea Britanie.

Prezenţa regizorului român Radu Afrim la Londra a fost decisă în luna noiembrie a anului trecut, când Henriette Morrison a călătorit în România, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) şi al Uniunii Teatrale din România (UNITER) în perioada Festivalului Naţional de Teatru, special pentru a vedea piese montate de Radu Afrim, notează Mediafax.

Opera îndrăzneaţă şi, uneori, controversată, a regizorului Radu Afrim a fost şi este jucată pe scenele cele mai importante din Europa şi în aproape toate teatrele din România.

El este cel care a introdus publicului român autori precum Dea Loher, Vassili Sigarev, Jon Fosse şi Jean-Luc Lagarce şi care a montat clasici români precum I. L. Caragiale, în manieră modernă, originală, suscitând controverse, dar având un mare succes la public.

25
/06
/15

Eseistul George Banu, profesor onorific al Departamentului de Studii Teatrale din cadrul Universităţii Sorbonne Nouvelle – Paris 3, a participat şi anul acesta la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, recent încheiat: a coordonat întâlniri, a moderat conferinţe, a dialogat cu personalităţi ale teatrului mondial, a văzut spectacole.

25
/06
/15

În mai puțin de zece zile începe a treia ediție a festivalului Jazz TM, care aduce în piața Victoriei din Timișoara nume importante din jazzul mondial și artiști români de referință. Diversitatea, multiculturalitatea și jazzul se pregătesc să încânte mii de oameni în perioada 3-5 iulie.

25
/06
/15

"Nu sunt niciodată mulţumit de ceva. Sunt un perfecţionist; este o parte din mine." - Michael Jackson. În urmă cu 6 ani, pe 25 iunie 2009, cu mai puţin de o lună înaintea mult-aşteptatului turneu de revenire, se stingea din viaţă "Regele muzicii pop", considerat cel mai de succes artist din toate timpurile.

24
/06
/15

Scrisă de un muntenegrean - Liubomir Giurkovici, adusă în scenă de un sloven - Nick Upper şi desemnată cel mai bun spectacol, în Macedonia, Tobelia va avea o singură reprezentaţie la Bucureşti, în 31 august, ora 18.00, la TNB, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015!

24
/06
/15

Actori nominalizați sau premiați la Oscar, precum Al Pacino, Ewan McGregor, Brad Pitt, Cate Blanchett, Rachel Weisz, Audrey Tautou, , Richard Gere, Julianne Moore, Christina Hendricks și Julie Delpy îțipot fi văzuţi începând din iunie, pe FilmBox Live, pentru o experiență de vizionare Ultra HD, disponibilă acum doar printr-o conexiune de internet obișnuită.

24
/06
/15

Filarmonica « George Enescu » anunţă un nou concert al trio-ului PRO ARTE alcătuit din Anda Petrovici – vioară, Marin Cazacu – violoncel şi Nicolae Licareţ- pian. Ca de fiecare dată, muzicienii alătură în programele lor lucrări de referinţă din istoria genului semnate Haydn, Beethoven şi Schubert la care adaugă acum şi o partitură enesciană mai puţin cunoscută.

24
/06
/15

Sâmbătă, 20 iunie, la Leicester Square Theatre, în inima Londrei, programul „Moromeții 60: Jubileul unei capodopere”, organizat de ICR Londra în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, Muzeul Literaturii Române din Bucureşti şi Teatru ACT, a continuat cu o reprezentaţie unică a spectacolului „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, o aducere la viaţă a personajelor lui Marin Preda prin teatru, realizată de Cătălin Ştefănescu, în regia cunoscutului Alexandru Dabija, prin intermediul a doi îndrăgiţi actori români: Marcel Iureş şi George Mihăiţă.

23
/06
/15

"Jurassic World", produs de studiourile Universal, a devenit filmul care a obţinut cel mai rapid - în 13 zile - încasări de peste 1 miliard de dolari pe plan mondial. Precedentul record fusese stabilit de cel mai recent film din franciza "Furios şi iute", produs tot de Universal, care depăşise pragul încasărilor de 1 miliard de dolari după 17 zile de la lansare, în luna aprilie.