Regizorul Radu Jude, prezent la Festivalul Internațional de Scurtmetraje „Curtas Vila do Condeˮ cu sprijinul ICR Lisabona
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorul-radu-jude-prezent-la-festivalul-international-de-scurtmetraje-curtas-vila-do-conde%cb%ae-cu-sprijinul-icr-lisabona/

Cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Scurtmetraje „Curtas Vila do Condeˮ se va desfăşura, în perioada 9-17 iulie 2022, la Teatrul Municipal, Galeria de artă cinematografică „Solarˮ şi în alte 28 de locuri din oraşul portughez Vila do Conde, dintre cele mai diverse: clădiri istorice, unităţi comerciale, cafenele, grădini, străzi sau pieţe.

Un articol de Petre Ivan|7 iulie 2022

Noul scurtmetraj semnat de Radu Jude, „Potemkiniștii”, produs de microFILM și realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, a fost selectat în Competiția Internațională a Festivalului și va fi proiectat în data de 11 iulie 2022, ora 21.15, la Teatrul Municipal. Regizorul Radu Jude va fi prezent la ediția din acest an a Festivalului, la invitația organizatorilor și cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Lisabona.

Scurtmetrajul „Potemkiniștii” îi are în distribuție pe Alexandru Dabija și Cristina Drăghici. Scenariul și regia sunt semnate de Radu Jude, imaginea îi aparține lui Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuțiu, iar producător este Ada Solomon. În 1905, marinarii de pe Crucișătorul Potemkin primesc azil politic în România – un gest de sfidare la adresa Rusiei. În 2021, un sculptor (Alexandru Dabija) încearcă să facă o lucrare inspirată de acest eveniment. O comedie despre artă, istorie, memorie și cinema. Filmul a fost prezentat anul acesta, în premieră mondială, în programul „Quinzaine des Réalisateurs”, o secţiune paralelă a Festivalului de la Cannes, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Radu Jude a absolvit Universitatea Media – Secția Regie Film în 2003. A lucrat ca asistent de regie pentru filme de lungmetraj precum „Amen”, în regia lui Costa Gavras sau „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu. A regizat mai multe scurtmetraje, printre care „Corp la corp” (2003); „Marea Neagră” (2004); „Lampa cu căciulă” (2006) – cel mai premiat scurtmetraj românesc al tuturor timpurilor, câştigător al marilor premii la Sundance, San Francisco, Los Angeles, Grimstad, Hamburg, Bilbao, Huesca, Trieste, Montpellier, Cottbus, Aspen, Indielisboa, Bruxelles, Mediawave, Cracow, Almeria, Valencia, Uppsala şi selecţionat, printre altele, la Toronto, Telluride, New Directors/NewFilms, Tampere, Rotterdam, Huesca; „Dimineața” (2007); „Alexandra” (2007) – selecţionat în peste 30 de festivaluri, printre care Clermont-Ferrand, San Francisco, Cottbus sau Oberhausen (unde a obţinut Marele Premiu).

Radu Jude a regizat, de asemenea, aproximativ 100 de spoturi publicitare. „Cea mai fericită fată din lume” reprezintă debutul lui în lungmetraj. Până în momentul lansării filmului pe marile ecrane din România, „Cea mai fericită fată din lume” a obţinut Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Sofia, Premiul pentru Cel mai bun scenariu la B-EST Intl. Film Festival și Premiul FIPRESCI la IndieLisboa. Filmul a fost selecţionat în ACID Programme la Festivalul de la Cannes 2009. Filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” a obţinut premiul Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin, în 2021.

Festivalul „Curtas Vila do Conde” marchează cea de-a XXX-a ediție cu o privire simultană asupra trecutului și viitorului, caracteristică ce a devenit deja unul dintre semnele sale distinctive. Sărbătorirea a 30 de ani de Curtas este pretextul pentru ca festivalul să călătorească în multe locuri noi, în oraș și în municipiul Vila do Conde, aducând comunitatea mai aproape de festival și proiectând, de asemenea, un traseu care să-i facă pe spectatorii obișnuiți ai evenimentului să descopere câteva locuri din oraș și din anumite cartiere ale sale. Proiecții de filme, expoziții, ateliere, concerte și spectacole vor fi organizate și prezentate în toate aceste spații, ceea ce reflectă caracterul eclectic al festivalului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.