Regizorului Emir Kusturica îi este interzis să viziteze Ucraina
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorului-emir-kusturica-ii-este-interzis-sa-viziteze-ucraina/

Regizorului Emir Kusturica, premiat de două ori cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, i-a fost interzis accesul în Ucraina, după ce, în repetate rânduri, s-a exprimat în favoarea anexării Crimeei de către Rusia.

Un articol de Liliana Matei|18 iulie 2015

Regizorul trebuia să participe la mai multe evenimente, inclusiv un concert care avea scopul de a marca 1.000 de ani de la înmormântarea la Kiev a prinţului Vladimir cel Mare (958 – 1015), la sfârşitul acestei luni, potrivit thehollywoodreporter.com, preluat de Mediafax.

Însă ministrul ucrainean al Culturii a discutat cu ministrul de Interne şi serviciile de securitate a statului, cerându-le să-i interzică regizorului accesul în Ucraina, având în vedere numeroasele sale comentarii vizavi de sprijinul faţă de politicile Rusiei, inclusiv anexarea Crimeei, în martie 2014. Multe personalităţi culturale ale Ucrainei şi-au exprimat sprijinul faţă de demersul ministrului ucrainean al Culturii.

„Lui Emir Kusturica îi va fi interzis accesul în Ucraina”, a declarat o sursă din sistemul judiciar din această ţară, pentru agenţia de presă Ukrainian National News.

Ulterior, s-a anunţat că un concert la care urma să cânte Kusturica, alături de mai mulţi artişti ruşi şi ucraineni, pe 28 iulie, a fost anulat.

Kusturica s-a pronunţat de repetate ori ca un susţinător al poziţiei Kremlinului în urma evenimentelor din martie 2014 de la Kiev, când revoluţia Maidan din Ucraina a dus la demiterea fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici şi la anexarea Crimeei de către Rusia.

„Rusia trebuie să protejeze etnicii ruşi care trăiesc în Ucraina şi să salveze ţara de la catastrofă”, a declarat Kusturica la momentul respectiv, comparând evenimentele care aveau loc în Ucraina cu ceea s-a întâmplat în fosta Iugoslavie la începutul anilor 1990.

Emir Kusturica vizitează des Rusia şi a susţinut anul trecut un turneu muzical în această ţară, alături de The No Smoking Orchestra.

Emir Kusturica a primit la Festivalul de Film de la Cannes prestigiosul Palme d’Or pentru peliculele „Tata în călătorie de serviciu” (1985) şi „Underground” (1995), dar şi premiul pentru regie pentru „Vremea ţiganilor” (1988). Filmul său de debut, „Do You Remember Dolly Bell?”, a câştigat primul său mare premiu, Leul de Argint, la Veneţia. De asemenea, Kusturica are în palmares un debut american răsunător, „Arizona Dream” (1993), iar în 1998, el a câştigat Leul de Argint la Festivalul de Film de la Veneţia, cu „Pisică albă, pisică neagră/ Black Cat, White Cat”, o scandaloasă comedie despre ţigani. Cel mai recent film al său, „Maradona by Kusturica”, este un lungmetraj documentar, rod al mai multor întâlniri pe care cineastul le-a avut cu „Dumnezeul fotbalului” Diego Maradona.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.