Regresie, scurtmetrajul lui Robert Popa, proiectat la Chinese Theatre din Hollywood
https://www.ziarulmetropolis.ro/regresie-scurtmetrajul-lui-robert-popa-proiectat-la-chinese-theatre-din-hollywood/

Scurtmetrajul „Regresie“, de Robert Eugen Popa, a fost prezentat într-o serie specială de proiecţii organizată de Festivalul HollyShorts la Chinese Theatre, unul dintre cele mai cunoscute cinematografe de la Hollywood, Los Angeles.

Un articol de Andrada Văsii|12 noiembrie 2013

Scurtmetrajul „Regresie“, de Robert Eugen Popa, a fost prezentat într-o serie specială de proiecţii organizată de Festivalul HollyShorts la Chinese Theatre, unul dintre cele mai cunoscute cinematografe de la Hollywood, Los Angeles.

Astfel, scurtmetrajul Regresie, în regia lui Robert Eugen Popa, a avut proiecţia pe 6 noiembrie, la Chinese Theatre, acolo unde, de-a lungul timpului, au avut premiera filme precum „Începutul/ Inception”, „Ticăloşi fără glorie/ Inglourious Basterds”, „007: Coordonata Skyfall/ 007 Skyfall“, filmele din franciza „Matrix” şi cele din seria „Kill Bill”.

Criticii de la Hollywood au primit cu entuziasm scurtmetrajul lui Robert Eugen Popa şi l-au descris ca fiind „o comedie ingenioasă”, cu „actori excelenţi”.

Filmul, produs de Silver Bullet Film, spune povestea lui Ciprian Drăgulescu, interpretat de Dorian Boguţă, un fost veteran român în Afganistan, care suferă de regresie mintală şi este urmărit de fantezia recurentă că ar fi star într-un film indian.

Protagonistul, un marginal contemporan în insolvenţă acută, este vânat de Guvernul României, care suspectează că „regresia” nu este altceva decât o fraudă, dar şi de doi agenţi CIA, care, pe baza participării întâmplătoare a personajului în captura unui lider Al Qaeda în Afganistan, au concluzionat că Drăgulescu deţine informaţii cruciale despre Osama Bin Laden.

18 nominalizări pentru scurtmetrajul Regresie

Scurtmetrajul, care a obţinut deja patru premii şi 18 nominalizări la festivaluri internaţionale, precum Palm Beach International Film Festival, Mumbai International Short Film Festival şi Athens International Film Festival, a stârnit râsete în sala Chinese Theatre şi ropote de aplauze la final.

Daniel Sol, directorul festivalului de scurtmetraje de la Hollywood HollyShorts – care s-a bucurat de prezenţa unor nume mari cinematografia internaţională, precum David Lynch, Paul Haggis, James Caan, Demi Moore -, a declarat despre scurtmetrajul românesc că impactul pe care l-a avut la Hollywood este notabil şi se poate traduce într-un şi mai mare viitor succes.

Regresie

Afişul filmului Regresie

„Publicul festivalului este reprezentat de iubitori ai filmului şi profesionişti, care recunosc şi apreciază producţiile de calitate din toată lumea (…) Datorită tradiţiei noastre de a proiecta filme puternice, cu o varietate de genuri umoristice şi stiluri vizuale, am fost încrezători că publicul va reacţiona pozitiv la această proiecţie”, a spus acesta.

În recenzia făcută de criticii de la HollyShorts, filmul lui Robert Eugen Popa este descris ca fiind „o comedie ingenioasă, cu ritm foarte rapid şi tonuri accentuate de farsă”, notează Mediafax.

Criticii din Hollywood îi remarcă pe Valentin Popescu, în rolul birocratului cartonat/ fără suflet pe care se bazează intervenţia ocultă a Guvernului în viaţa protagonistului, şi pe Geo Dobre, în rolul „nedogmaticului”, dar machiavelicului şef al Comisiei de Evaluare.

Foto credit: IMDB, filmul Regresie

11
/11
/13

Timp de trei zile, între 14 și 16 noiembrie, la Sala Union („Paul Călinescu”) a Cinematecii Române, vor putea fi vizionate cele mai interesante și expresive scurtmetraje și mediu metraje ale studenților și absolvenților școlilor de film din București (promoțiile 2012, 2013).

11
/11
/13

CRONICĂ DE FILM Inspirat din nuvela cu acelaşi titlu a lui Mircea Eliade şi promovat ca primul horror românesc, „Domnişoara Christina”, în regia lui Alexandru Maftei, este un film de o platitudine regretabilă, care nu doar că nu produce fiorii scontaţi, dar frizează uneori şi ridicolul.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

07
/11
/13

The Bed is Broken, premiat la atelierul de film documentar Aristoteles Workshop 2012, a fost ales în selecţia oficială a uneia dintre cele mai importante competiții din lume: Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA).