Remember Toma Caragiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/remember-toma-caragiu/

Pe 21 august se împlinesc 92 de ani de la naşterea lui Toma Caragiu, unul dintre cei mai importanţi actori de teatru şi film din România, cel care dă numele Teatrului din Ploieşti. Cu această ocazie, instituţia de spectacole care-i poartă numele organizează o serie de manifestări care-i sunt dedicate.

Un articol de Liliana Matei|13 august 2017

Într-un interviu acordat în anul 1971 revistei Teatrul, Toma Caragiu se autodescria în felul următor: „M-am născut la 21 august, am stat o vreme la Silistra, dar am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt deci, ploieștean, get-beget. Am învățat aici la „Petru și Pavel” și făceam un sport de performanță: natație. Desigur, fondist. Aveam de altfel 60 kg, greutate pe care am purtat-o până la 32 de ani! Talentul? Se spune că-i moștenit de la bunica, personaj cunoscut în satul meu natal din Macedonia mai ales prin faptul că-și imita toți cunoscuții… Bineînțeles, jucam teatru – de mic – acasă! Ca mic artist amator am jucat și eu ca mulți alții în Lăutarul din Cremona de Francois Coppe, piesă mereu prezentă la serbările de sfârșit de an sau la cele cu scop filantropic.”

Pe 21 august, Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești organizează mai multe manifestări dedicate actorului, după cum urmează: la ora 10.00 va avea loc o depunere de flori la statuia lui Toma Caragiu din imediata vecinătate a teatrului. La ora 10.30 – deschiderea in foayerul principal al teatrului a expozitiei fotodocumentare „In Memoriam Toma Caragiu”, care prezinta ipostaze actoricești ale lui Toma Caragiu imortalizate atât pe scena Teatrului ploieștean, cât și pe marile scene bucureștene, se arată într-un comunicat de presă.

La ora 10.45 va avea loc rememorarea unor momente din viața marelui actor, prin vizionarea unui material video ce cuprinde interviuri mărturii despre Toma Caragiu cu personalități ale teatrului romanesc – Marin Moraru, Horațiu Mălăele, Florin Zamfirescu, Mihai Mălaimare, Mircea Diaconu.

 

23
/08
/14

Cuvinte precum termenul portughez "saudade" şi cel danez "hyggelig" nu pot fi înţelese cu adevărat decât de vorbitorii nativi, potrivit unei credinţe populare pe care David Shariatmadari de la publicaţia britanică The Guardian încearcă să o demonteze într-un articol publicat pe site-ul ziarului, citat de Mediafax.

23
/08
/14

Vineri, 29 august, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, Editura Humanitas vă invită la o seară dedicată lui Neagu Djuvara prilejuită de lansarea celei de-a şasea ediţii a volumului „Civilizaţii şi tipare istorice“ - ediţie cu 80 de desene documentare de Mihail Coşuleţu şi Simona Vilău, 40 de ilustraţii alb-negru şi 55 de ilustraţii color.

22
/08
/14

Jackie Chan, care va veni pentru prima dată în România pe 11 septembrie, pentru a deschide evenimentul Zilele Filmului Chinezesc, va fi numit de Casa Româno-Chineză ambasador cultural al relaţiilor româno-chineze, pentru a promova produsele culturale româneşti în ţara sa.

21
/08
/14

La cinci ani de la participarea în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Edinburgh (2009), în seara zilei de luni, 25 august 2014, cu începere de la ora 20:00, Casa de Producţie TVR a iniţiat difuzarea pe TVR2 a spectacolului „FAUST” de J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete.

21
/08
/14

Occupation in 26 Pictures - povestea a trei prieteni (un croat, un sârb şi un evreu) cărora războiul le va oferi destine diferite – un film celebru pentru unele dintre cele mai violente şi pline de sex scene din cinematograful ex-iugoslav, va fi proiectat sâmbătă, 30 august, în închiderea Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară.

21
/08
/14

Festivalul RadiRo programează miercuri, 24 septembrie, şi joi, 25 septembrie, la Sala Radio, două concerte ale Orchestrei Simfonice Radio din Stuttgart, care vine la Bucureşti însoţită de dirijorul său principal, Stéphane Denève! Mezzosoprana Ruxandra Donose va fi protagonista primei seri a orchestrei germane la RadiRo, într-un program dinamic şi dens Ravel – Strauss!

20
/08
/14

Nici un actor român n-a cunoscut după al Doilea Război Mondial o asemenea popularitate uriaşă. N-a lansat un personaj, ca apoi, popularitatea să-i crească în rândul publicului, așa cum a fost Grigore Vasiliu care a devenit peste noapte şi “Birlic”; sau Amza Pellea care l-a zămislit pe “Nea Mărin”, cu mare succes la public.

20
/08
/14

Starea de sănătate a cântareţului de operă Placido Domingo se îmbunătăţeşte, după ce tenorul de origine spaniolă a fost diagnosticat cu o infecţie a vezicii biliare şi o alta a căilor respiratorii şi a fost nevoit să îşi anuleze o serie de concerte.

20
/08
/14

A zecea ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF), evenimentul cinematografic anual dedicat iubitorilor de filme care nu sunt distribuite în circuitul multiplexurilor, se va desfăşura în acest an în două etape - între 21-31 august, în Vama Veche, iar în Bucureşti, între 21-28 noiembrie.