Renaşterea
https://www.ziarulmetropolis.ro/renasterea/

TURISM CULTURAL Despre Toscana şi Umbria, revăzute la începutul anului 2016 după Hristos, înainte de sfârşitul lumii.

Un articol de Andrei Crăciun|5 februarie 2016

Nu cunosc modalități de îndurare a vieții în afara Renașterii. Așa că iau, categoric, drumul Toscanei la un interval de timp, deloc oarecare – la fiecare o mie de zile. Voi proceda așa până la sfârșitul segmentului de existență care mi s-a dat.

Merg în Toscana și mă îmbăt cu marea frumusețe așa cum alții o fac cu un Morellino di Scansano. Ideea e să fii tot timpul beat, după cum știm de la marele poet Baudelaire – nu contează că ești beat de la vin sau de la virtute sau de la altceva.

Merg în Toscana pentru picturi și pentru sculpturi și pentru toate acele semne că măcar unii dintre oameni au visat cândva mai departe de orizontul nostru. Intru la Uffizi, în Florența, ca într-un rai în care, iată, te poți întoarce.

Urc apoi în Fiesole și văd de acolo, din acel paradis, cum se desfășoară, ca un evantai strălucitor, urmând râul Arno, Florența întreagă. E cel mai frumos loc din lume, nimic nu mă mai poate clinti din această credință.

Florenţa

Florenţa

Văzând acestea, încep să mă cred poet și simt chemarea lui Ponte Vecchio. Cobor. Calc pe unde a călcat și Dante, și simt că, totuși, istoria poate să aibă, totuși sens. M-aș stabili într-un loc peste care Palazzo Pitti să arunce umbre, întocmai ca Dostoievski. De aici cred că până și eu aș putea scrie “Idiotul”.

Iau apoi un tren. Merg în Pisa sau în Siena sau poate că în Lucca merg, văd dealuri, văd amurguri și văd răsărituri, cobor în gări mici, pășesc pe pietre cubice, și mă simt vechi, dar cu sens.

Mă așez la o terasă, beau un ristretto și privesc oamenii. Mă minunez de conversațiile lor banale, de înghețatele cu care se încântă indiferent de anotimp. Îi înțeleg. Ca să poată trăi s-au imunizat la trecut, la toată această insupotabilă măreție, și la tânărul Michelangelo, și la Madonnele lui Duccio. Iar când soarele strălucește, în Pizza del Campo, în Siena…

Privesc oamenii. Ei nu sunt contemporanii mei. Eu vin din anii `80, de dincoace de Cortina de Fier. Am călătorit mult ca să mă pot odihni, acum, aici, și am cheltuit întotdeauna tot ce aveam. Sunt ca un jucător la ruletă care pierde întotdeauna pe numerele de negru. Nu pariez întotdeauna pe numerele de negru.

Dar sfârșitul nu e nici aici. Merg mai departe, înspre Umbria. Abia acum descopăr că există un epilog la marea frumusețe toscană. Marii maeștri au avut, la rândul lor, maeștri, învățători. Vin în Umbria, fiindcă eu cred în Rafael Sanzio, pictorul, ca într-un Dumnezeu al artelor. Dar până și Rafael al meu a avut un maestru. Maestrul său a fost Pietro Vannucci. I se spunea Perugianul. Ajung în Perugia ca să îl înțeleg pe Perugian. Îl înțeleg.

Astăzi, Perugia e un oraș mai degrabă mic, dar nu a fost dintotdeauna așa. Are o universitate fondată la 1308. Este și astăzi un centru universitar excepțional. Aici s-a înălțat una dintre cele mai bune universități italiene pentru stranieri, adică pentru noi, străinii.

Dacă aș mai avea douăzeci de ani sau măcar douăzeci și cinci de ani, aș urma filosofia aici, ceea ce firește că nu mi-ar folosi la nimic, dar aș amâna, aș amâna viața, doar ca să zăbovesc în acest decor cu atâtea moșteniri medievale. Iar dacă aș avea acum vârsta retragerii din lume, aș păși, iar și iar, prin Rocca Paolina, m-aș retrage dintre cei vii ca într-o cetate.

Da, aș putea fără niciun regret să mor la Perugia, mâncând ciocolată “Baci”, în timpul marelui festival de jazz din oraș. Contemplu această perspectivă în timp ce mănânc humus într-un restaurant libanez ținut de un om aflat de decenii în Exil. Iubita mea mănâncă o salată. Aș vrea să îi recit din Pasolini, bolognezul, dar nu știu niciun poem de Pasolini. Tac. Mă gândesc la Roma. Roma e la nici trei ore de Perugia, și toate drumurile acolo duc.

Perugia

Perugia

Dar n-am murit nici în Perugia. Am mers mai departe, nu la Roma. Am mers la Assisi, aproape de un capăt de linie. De aici a plecat pe pământ cel care avea să fie Sfântul Francisc d’Assisi, ocrotitor al săracilor. Nu cred în Dumnezeul Bisericii, dar cred în Internaționala Oamenilor Buni. Sunt un pelerin sărac dintr-un mileniu târziu. Citesc despre viața Sfântului și mă trezesc gândindu-mă și la el ca la un frate. Assisi a dominat cândva Umbria, a fost mai important decât Perugia însăși, iar asta se vede.

Cei care trăiesc acum în Assisi trăiesc într-un muzeu. Îi invidiez. Ajung din nou într-o gară mică. Plec din Assisi gândindu-mă la picturile lui Pietro Lorenzzeti, și la Hriștii din tablourile sale. Niciodată n-am mai văzut un Iisus Hristos cu un păr atât de aprins de soare.

Plec, traversez Europa înspre trecut, mă întorc dincoace de Cortină, gândindu-mă la toți acești oameni din secolele XIV, XV, XVI, XVII… La credința cu care au așteptat viitorul.

Încep o lungă așteptare de o mie de zile. Mă voi întoarce în Toscana, mă voi întoarce în Umbria, voi fi deja bătrân, și poate mai înțelept, atunci.



28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.