Renaşterea
https://www.ziarulmetropolis.ro/renasterea/

TURISM CULTURAL Despre Toscana şi Umbria, revăzute la începutul anului 2016 după Hristos, înainte de sfârşitul lumii.

Un articol de Andrei Crăciun|5 februarie 2016

Nu cunosc modalități de îndurare a vieții în afara Renașterii. Așa că iau, categoric, drumul Toscanei la un interval de timp, deloc oarecare – la fiecare o mie de zile. Voi proceda așa până la sfârșitul segmentului de existență care mi s-a dat.

Merg în Toscana și mă îmbăt cu marea frumusețe așa cum alții o fac cu un Morellino di Scansano. Ideea e să fii tot timpul beat, după cum știm de la marele poet Baudelaire – nu contează că ești beat de la vin sau de la virtute sau de la altceva.

Merg în Toscana pentru picturi și pentru sculpturi și pentru toate acele semne că măcar unii dintre oameni au visat cândva mai departe de orizontul nostru. Intru la Uffizi, în Florența, ca într-un rai în care, iată, te poți întoarce.

Urc apoi în Fiesole și văd de acolo, din acel paradis, cum se desfășoară, ca un evantai strălucitor, urmând râul Arno, Florența întreagă. E cel mai frumos loc din lume, nimic nu mă mai poate clinti din această credință.

Florenţa

Florenţa

Văzând acestea, încep să mă cred poet și simt chemarea lui Ponte Vecchio. Cobor. Calc pe unde a călcat și Dante, și simt că, totuși, istoria poate să aibă, totuși sens. M-aș stabili într-un loc peste care Palazzo Pitti să arunce umbre, întocmai ca Dostoievski. De aici cred că până și eu aș putea scrie “Idiotul”.

Iau apoi un tren. Merg în Pisa sau în Siena sau poate că în Lucca merg, văd dealuri, văd amurguri și văd răsărituri, cobor în gări mici, pășesc pe pietre cubice, și mă simt vechi, dar cu sens.

Mă așez la o terasă, beau un ristretto și privesc oamenii. Mă minunez de conversațiile lor banale, de înghețatele cu care se încântă indiferent de anotimp. Îi înțeleg. Ca să poată trăi s-au imunizat la trecut, la toată această insupotabilă măreție, și la tânărul Michelangelo, și la Madonnele lui Duccio. Iar când soarele strălucește, în Pizza del Campo, în Siena…

Privesc oamenii. Ei nu sunt contemporanii mei. Eu vin din anii `80, de dincoace de Cortina de Fier. Am călătorit mult ca să mă pot odihni, acum, aici, și am cheltuit întotdeauna tot ce aveam. Sunt ca un jucător la ruletă care pierde întotdeauna pe numerele de negru. Nu pariez întotdeauna pe numerele de negru.

Dar sfârșitul nu e nici aici. Merg mai departe, înspre Umbria. Abia acum descopăr că există un epilog la marea frumusețe toscană. Marii maeștri au avut, la rândul lor, maeștri, învățători. Vin în Umbria, fiindcă eu cred în Rafael Sanzio, pictorul, ca într-un Dumnezeu al artelor. Dar până și Rafael al meu a avut un maestru. Maestrul său a fost Pietro Vannucci. I se spunea Perugianul. Ajung în Perugia ca să îl înțeleg pe Perugian. Îl înțeleg.

Astăzi, Perugia e un oraș mai degrabă mic, dar nu a fost dintotdeauna așa. Are o universitate fondată la 1308. Este și astăzi un centru universitar excepțional. Aici s-a înălțat una dintre cele mai bune universități italiene pentru stranieri, adică pentru noi, străinii.

Dacă aș mai avea douăzeci de ani sau măcar douăzeci și cinci de ani, aș urma filosofia aici, ceea ce firește că nu mi-ar folosi la nimic, dar aș amâna, aș amâna viața, doar ca să zăbovesc în acest decor cu atâtea moșteniri medievale. Iar dacă aș avea acum vârsta retragerii din lume, aș păși, iar și iar, prin Rocca Paolina, m-aș retrage dintre cei vii ca într-o cetate.

Da, aș putea fără niciun regret să mor la Perugia, mâncând ciocolată “Baci”, în timpul marelui festival de jazz din oraș. Contemplu această perspectivă în timp ce mănânc humus într-un restaurant libanez ținut de un om aflat de decenii în Exil. Iubita mea mănâncă o salată. Aș vrea să îi recit din Pasolini, bolognezul, dar nu știu niciun poem de Pasolini. Tac. Mă gândesc la Roma. Roma e la nici trei ore de Perugia, și toate drumurile acolo duc.

Perugia

Perugia

Dar n-am murit nici în Perugia. Am mers mai departe, nu la Roma. Am mers la Assisi, aproape de un capăt de linie. De aici a plecat pe pământ cel care avea să fie Sfântul Francisc d’Assisi, ocrotitor al săracilor. Nu cred în Dumnezeul Bisericii, dar cred în Internaționala Oamenilor Buni. Sunt un pelerin sărac dintr-un mileniu târziu. Citesc despre viața Sfântului și mă trezesc gândindu-mă și la el ca la un frate. Assisi a dominat cândva Umbria, a fost mai important decât Perugia însăși, iar asta se vede.

Cei care trăiesc acum în Assisi trăiesc într-un muzeu. Îi invidiez. Ajung din nou într-o gară mică. Plec din Assisi gândindu-mă la picturile lui Pietro Lorenzzeti, și la Hriștii din tablourile sale. Niciodată n-am mai văzut un Iisus Hristos cu un păr atât de aprins de soare.

Plec, traversez Europa înspre trecut, mă întorc dincoace de Cortină, gândindu-mă la toți acești oameni din secolele XIV, XV, XVI, XVII… La credința cu care au așteptat viitorul.

Încep o lungă așteptare de o mie de zile. Mă voi întoarce în Toscana, mă voi întoarce în Umbria, voi fi deja bătrân, și poate mai înțelept, atunci.



27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.