Repere din viața unui geniu. Constantin Brâncuși
https://www.ziarulmetropolis.ro/repere-din-viata-unui-geniu-constantin-brancusi/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Talent? Har? Iniţiere? De mai bine de o sută de ani, critici de artă (şi nu numai) din lumea întreagă privesc, discută, comentează opera celui care avea să promoveze esenţa simbolică a formei, ca manifestare artistică definitorie pentru secolul XX: Constantin Brâncuşi (1876-1957).

Un articol de Georgeta Filitti|7 noiembrie 2017

Copil de țăran din Hobița Gorjului, mai mult cioban decât școlar, viitorul părinte al sculpturii moderne abstracte trăiește în natură, înconjurat de formele arhaice de viață ale Olteniei natale. Cioplește lemnul ca să deslușească taine ale materiei și deopotrivă ca să dea noi înțelesuri acesteia.

La Târgu Jiu, Slatina sau Craiova, unde ajunge în căutare de lucru (ucenic într-o vopsitorie, argat la un băcan, apoi la un cârciumar) își continuă dialogul cu lemnul. Înțelege că nu e de ajuns să lucreze singur, neîndrumat, neșcolit. Avea 18 ani când s-a înscris la Școala de Arte și Meserii din Craiova. În prealabil a trebuit însă să învețe să scrie și să citească.

Aceeași chemare spre perfecțiune îl îndeamnă să călătorească. Drumul și șederea la Viena și le-a plătit ca cioplitor în lemn. Căci opțiunea lui era făcută: avea să fie sculptor. Așa intră în Școala de arte Frumoase din București. Simte însă nevoia să-și lărgească orizontul, să ia contact cu lumea artistică occidentală, să vadă creațiile atât de controversate ale lui Auguste Rodin, în jurul cărora discutau, pătimași, „avangardiștii” și „academiștii”.

Călătorește în Germania și ajunge la Paris unde se înscrie la École des Beaux-Arts. Este elevul lui Antonin Mercié, iar în 1906 are prima expoziție personală în capitala Franței. Influența lui Rodin e sesizabilă în această creație de început, după constatarea specialiștilor.

Prima sa lucrare reprezentativă a formelor abstracte ce îi vor caracteriza opera este Rugăciunea, sculptură funerară realizată la comanda unui buzoian. Lucrează și expune în țară (la Salonul Tinerimii Artistice din București) și la Paris.

În 1908 execută Sărutul, ca prim experiment de rafinare a formelor; el va fi deja urmat de alți artiști de avangardă ca italianul Modigliani. Din 1910 începe să sculpteze forma ovoidală în bronz Muza adormită, iar peste doi ani, Măiastra, pasărea în zbor, devine o emblemă a creației sale; a cunoscut 28 de variante – toate caracterizate printr-o șlefuire a bronzului dusă până la ultimele consecințe.

În 1913 e prezent pentru prima dată în America. Expune la New York, Boston și Chicago. Piesa de greutate a fost bustul stilizat intitulat Domnișoara Pogany. Acolo avea să deschidă expoziții în mai multe rânduri, să găsească cumpărători ai operelor sale.

Primul Război Mondial îl marchează pe sculptor în mod dramatic și transfigurează artistic emoția sa în ceea ce va rămâne piesa de referință în spațiul românesc, Coloana Infinitului sau Coloana fără sfârșit (inaugurată în 1937, alături de Poarta Sărutului și Masa Tăcerii). Ultima sa lucrare, Țestoasa zburătoare, datează din 1943.

Cetățean francez din 1952, Constantin Brâncuși a oferit țării de adopție atelierul său (cu 80 de sculpturi), restaurat astăzi și aflat în vecinătatea muzeului Beaubourg (Centre Pompidou).

În România receptarea operei sale s-a făcut cu destulă rezervă, complexul de la Târgu Jiu fiind admirat, dar prea puțin înțeles. Regimul comunist l-a tratat ca transfug și doar copleșitoarea faimă internațională a făcut ca numele lui să nu fie interzis în România.

După Revoluție, un critic de artă a încercat să doboare Coloana (fără să reușească, deoarece are o formulă de construcție ideală care o face imună la șocuri). Un ministru a căutat cu orice preț să-i aducă rămășițele pământești din cimitirul parizian la Hobița. În fine, Cumințenia Pământului, una dintre capodoperele artistului, a făcut obiectul unei târguieli publice fără a putea intra în colecțiile statului român, care nu are niciodată bani pentru achiziții din sfera culturii.

Privind opera celui mai important sculptor al secolului XX, ca și exegeza extraordinară în jurul creației sale, ar trebui să ne întrebăm rușinați dacă acest om de geniu merită să fie socotit român sau doar cetățean al lumii?

Călătorește în Germania și ajunge la Paris unde se înscrie la École des Beaux-Arts. Este elevul lui Antonin Mercié, iar în 1906 are prima expoziție personală în capitala Franței.

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

14
/03
/17

Aşa îl socoteau englezii pe inginerul Gogu Constantinescu (1881-1965), în ajunul Primului Război Mondial. Pricina era puzderia de aplicaţii, inovaţii şi proiecte cu care genialul inventator venea în lumea tehnică a Marii Britanii.

06
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

03
/03
/17

Pe 4 martie 2017 se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a îndoliat România. Atunci s-a stins din viață genialul nostru actor Toma Caragiu. Soția sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

14
/02
/17

MEMORIA CULTURALĂ „Sînt actor, deci liber de a fi oricînd adolescent“, mărturisea Grigore Vasiliu Birlic, într-o scrisoare adresată teatrului şi publicului. „Cei trei pereţi între care ne mişcăm sînt din carton vopsit, dar simbolizează adevărul, binele şi frumosul. Iar voi — onorat şi iubit public — consideraţi-vă invitaţi la cel mai nobil banchet: totul s-a făcut pentru voi, prin voi“. Ziarul Metropolis vă prezintă un text emoţionant, publicat de marele actor, acum 60 de ani, în revista Teatrul.

14
/02
/17

A interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la granița dintre tragic și comic. A rămas în memoria cinefililor prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme și a fost, de asemenea, un excepțional pedagog, printre studenții săi numărându-se Horațiu Mălăele, Mariana Mihuț, Valeria Seciu (cea care avea să-i devină soție), Dan Condurache și Maria Ploae. 

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.