Repere din viața unui geniu. Constantin Brâncuși
https://www.ziarulmetropolis.ro/repere-din-viata-unui-geniu-constantin-brancusi/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Talent? Har? Iniţiere? De mai bine de o sută de ani, critici de artă (şi nu numai) din lumea întreagă privesc, discută, comentează opera celui care avea să promoveze esenţa simbolică a formei, ca manifestare artistică definitorie pentru secolul XX: Constantin Brâncuşi (1876-1957).

Un articol de Georgeta Filitti|7 noiembrie 2017

Copil de țăran din Hobița Gorjului, mai mult cioban decât școlar, viitorul părinte al sculpturii moderne abstracte trăiește în natură, înconjurat de formele arhaice de viață ale Olteniei natale. Cioplește lemnul ca să deslușească taine ale materiei și deopotrivă ca să dea noi înțelesuri acesteia.

La Târgu Jiu, Slatina sau Craiova, unde ajunge în căutare de lucru (ucenic într-o vopsitorie, argat la un băcan, apoi la un cârciumar) își continuă dialogul cu lemnul. Înțelege că nu e de ajuns să lucreze singur, neîndrumat, neșcolit. Avea 18 ani când s-a înscris la Școala de Arte și Meserii din Craiova. În prealabil a trebuit însă să învețe să scrie și să citească.

Aceeași chemare spre perfecțiune îl îndeamnă să călătorească. Drumul și șederea la Viena și le-a plătit ca cioplitor în lemn. Căci opțiunea lui era făcută: avea să fie sculptor. Așa intră în Școala de arte Frumoase din București. Simte însă nevoia să-și lărgească orizontul, să ia contact cu lumea artistică occidentală, să vadă creațiile atât de controversate ale lui Auguste Rodin, în jurul cărora discutau, pătimași, „avangardiștii” și „academiștii”.

Călătorește în Germania și ajunge la Paris unde se înscrie la École des Beaux-Arts. Este elevul lui Antonin Mercié, iar în 1906 are prima expoziție personală în capitala Franței. Influența lui Rodin e sesizabilă în această creație de început, după constatarea specialiștilor.

Prima sa lucrare reprezentativă a formelor abstracte ce îi vor caracteriza opera este Rugăciunea, sculptură funerară realizată la comanda unui buzoian. Lucrează și expune în țară (la Salonul Tinerimii Artistice din București) și la Paris.

În 1908 execută Sărutul, ca prim experiment de rafinare a formelor; el va fi deja urmat de alți artiști de avangardă ca italianul Modigliani. Din 1910 începe să sculpteze forma ovoidală în bronz Muza adormită, iar peste doi ani, Măiastra, pasărea în zbor, devine o emblemă a creației sale; a cunoscut 28 de variante – toate caracterizate printr-o șlefuire a bronzului dusă până la ultimele consecințe.

În 1913 e prezent pentru prima dată în America. Expune la New York, Boston și Chicago. Piesa de greutate a fost bustul stilizat intitulat Domnișoara Pogany. Acolo avea să deschidă expoziții în mai multe rânduri, să găsească cumpărători ai operelor sale.

Primul Război Mondial îl marchează pe sculptor în mod dramatic și transfigurează artistic emoția sa în ceea ce va rămâne piesa de referință în spațiul românesc, Coloana Infinitului sau Coloana fără sfârșit (inaugurată în 1937, alături de Poarta Sărutului și Masa Tăcerii). Ultima sa lucrare, Țestoasa zburătoare, datează din 1943.

Cetățean francez din 1952, Constantin Brâncuși a oferit țării de adopție atelierul său (cu 80 de sculpturi), restaurat astăzi și aflat în vecinătatea muzeului Beaubourg (Centre Pompidou).

În România receptarea operei sale s-a făcut cu destulă rezervă, complexul de la Târgu Jiu fiind admirat, dar prea puțin înțeles. Regimul comunist l-a tratat ca transfug și doar copleșitoarea faimă internațională a făcut ca numele lui să nu fie interzis în România.

După Revoluție, un critic de artă a încercat să doboare Coloana (fără să reușească, deoarece are o formulă de construcție ideală care o face imună la șocuri). Un ministru a căutat cu orice preț să-i aducă rămășițele pământești din cimitirul parizian la Hobița. În fine, Cumințenia Pământului, una dintre capodoperele artistului, a făcut obiectul unei târguieli publice fără a putea intra în colecțiile statului român, care nu are niciodată bani pentru achiziții din sfera culturii.

Privind opera celui mai important sculptor al secolului XX, ca și exegeza extraordinară în jurul creației sale, ar trebui să ne întrebăm rușinați dacă acest om de geniu merită să fie socotit român sau doar cetățean al lumii?

Călătorește în Germania și ajunge la Paris unde se înscrie la École des Beaux-Arts. Este elevul lui Antonin Mercié, iar în 1906 are prima expoziție personală în capitala Franței.

24
/06
/14

În cadrul serialului „Iubiri care au făcut istorie”, Ziarul Metropolis vă prezintă poveștile de dragoste ale Reginei Maria (1875-1938), despre care se spunea că e una dintre cele mai frumoase și mai senzuale femei din Europa.

22
/06
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE. Debut în regie al directorului de imagine Nicolae Mărgineanu, „Un om în loden” (1979) este un mai mult decât onorabil film polițist, vizionabil și astăzi, în pofida a două mari ghiulele propagandistice care îl trag în jos.

08
/06
/14

A fost idolul masculin al oricărei femei. Era un amestec de straniu, de gesturi elegante. Avea magnetism, dar şi un dram de mister. Pe scenă, a fost un neuitat Romeo marcat de maladia marilor orgolii, un Hamlet romantic, apoi un Oedipe salvat de intensitatea liniştii tragice. Actorul Adrian Pintea ar fi împlinit anul acesta 60 de ani.

03
/06
/14

În perioada în care a jucat, Nineta Gusti (4/27 noiembrie 1913, Iași - d. 4 iunie 2002, Crevedia) a prins momentul de întâlnire a trei generaţii de actori glorioşi care au scris istoria teatrului românesc prin personajele lor. Succesul n-a vrăjit-o, actoria n-a fost o obsesie, iar retragerea n-a devenit o dramă. A bucurat multă lume cu hazul ei unic.

26
/05
/14

Jean Constantin n-a urmat o şcoală de actorie. Dar, exploatând comicul de situaţie cultivat în şcoala cupletului revuistic, apelând la umorul verbal și la efectele unei dicţii particulare, artistul a avut succes. La 83 de ani, când a murit, avea o popularitate uriaşă, ce-l menţinea pe „creasta valului”.

24
/05
/14

Ultima dorință a lui Constantin I. Nottara a fost ca lumea să nu-l uite. Marele actor a jucat timp de 60 de ani, 800 de roluri, și a trăit într-o casă construită din banii strânși de colegii de la Teatrul Național. Locuința, devenită apoi muzeu memorial, riscă să fie vândută.

09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.