Requiem pentru Arlechino
https://www.ziarulmetropolis.ro/requiem-pentru-arlechino/

Se joacă în Laboratorul de la Bulandra spectacolul „Arlechino moare?“, un alt atelier condus de Antoaneta Cojocaru, aceeaşi care ne-a dat „Pescăruşul“.

Un articol de Andrei Crăciun|2 martie 2014

Se joacă în Laboratorul de la Bulandra spectacolul „Arlechino moare?“, un alt atelier condus de Antoaneta Cojocaru, aceeași care ne-a dat „Pescărușul“.

„Arlechino moare?“ este, la bază, un text de Nikolai Evreinov. Trebuie să vă spun cine a fost acest Evreinov, căci a fost mare personaj. La șapte ani avea gata prima sa piesă de teatru. Era sfârșitul secolului al XIX-lea, oamenii mureau mai tineri, așa era atunci, începeau mai devreme să muncească, dar orișicât acest fiu al unui inginer rus și al unei franțuzoaice cocheta cu geniul.

Multe a făcut el într-o viață de om. A fost clovn (da, a fost clovn!), dar a lucrat și la Ministerul Căilor Ferate (vă imaginați cum trebuie să arate un astfel de minister în Rusia!). S-a întâmplat să prindă vremuri prea interesante, inclusiv Revoluția Bolșevică. Ce a făcut și ce nu a făcut Evreinov în context? Pentru un răspuns coerent, ar trebui o lucrare de specialitate. Nu e nici timpul, nici locul. Precizez totuși că artistul a murit în 1953, supraviețuindu-i șase luni lui Stalin.

„Arlechino moare?” (bună adaptarea Oanei Turbatu, cu minusul consistent al unor replici apărute de nicăieri și greșit în piesă, căci, serios, poate că e prea mult să menționezi Carrefour-ul într-o piesă veche, rusească) e un spectacol în care se pariază, la fel ca în cazul „Pescărușului”, pe muzicalitate (posibilele explicații în copilăria Antoanetei Cojocaru, așa cum rezultă de aici.

Se poate să îți placă ideea unei morți care cântă, se poate, cum a fost și cazul meu, să o găsești inutilă, dar nu poți să nu-i recunoști experimentului de la Bulandra virtuțile.

Arlechino se devorează

Adrian Ciobanu, cu arta sa corporală binecunoscută, face un Arlechino foarte viu, deși, cum știm, Arlechino se pregătea să moară. Tocmai de aceea, tocmai de aceea. Se consumă în jocul său, se devorează, dacă preferați hiperbola. Reușește performanțe fizice la care alți actori nici măcar nu visează.

Își joacă teatrul cu grația unui balerin, nu greșește făcând așa, arată că știe cum arată curajul în fața morții, dar știe și să intre în hainele nefericirii. Are și momente în care cuvintele pur și simplu evadează din el, nu mai e capabil să le prindă în fraze. Știe să cânte și să danseze și să se scufunde, cu demnitate, în cada sa, pe care o rotește amețitor pe scena improvizată.

O inimă

Antoaneta Cojocaru însăși reușește să facă un rol memorabil. E mai bună în „Pierrot” decât a fost în „Nina” din „Pescărușul”. De mult n-am mai văzut o actriță care să se dăruiască așa. La sfârșitul piesei, cei care se uitau atent spre scena întunecată de la Bulandra puteau să vadă cum acolo rămăsese o inimă.

„Arlechino moare?” nu e perfect, e chiar departe de perfecțiune, dar rămâne un experiment necesar, de care, la cât teatru nu știu, pot să scriu, cu convingere, că teatrul românesc avea nevoie ca de inima Antoanetei Cojocaru. Desigur, aș putea să scriu cuvintele „spulberarea convențiilor”, „armonia cu simbolismul autorului”, ba chiar și „comedia dell’arte”. N-are rost.

Arlechino moare Antoaneta Cojocaru

Antoaneta Cojocaru / Arlechino moare / Teatrul Bulandra / se joacă joi, 6 martie, la Sala Izvor

Vă scriu ceva mai intim: mi-a plăcut, în definitiv, „Arlechino moare?”, poate pentru că am jucat, de-atâtea ori, pe discreta scenă a vieții personale, rolul arlechinului murind. Îl recunosc până la nuanță.

Am plecat din teatru gândindu-mă, vă jur, deodată, la un om evocat, în „Femeia la treizeci de ani“, de Balzac: gândindu-mă la Jean-Baptiste Gaspar Deburau. Acest Deburau a fost un popular, un celebru actor de circ, un mim, un acrobat, proverbial pentru calmul cu care se lăsa încadrat de cuțitele aruncate împrejurul lui. El este, în artă, creatorul personajului Pierrot.

A murit la cincizeci de ani, iubit cât Chaplin. L-au înmormântat la Père Lachaise, la Paris, desigur. În timpul vieții a insistat să joace doar în fața naivilor și a entuziaștilor.

Citiţi şi: ANTICRONICI Arlechino moare, dar cum trăieşte un spectacol?

INFO

Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei Laborator)

Arlechino moare?

de Nikolai Evreinov

Atelier condus de Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu/Raluca Botez, Raluca Oprea, Vlad Oancea/Marius Chivu

Scenografia: Mihai Păcurar

Foto din Arlechino moare – Teatrul Bulandra

07
/05
/15

Astăzi se împlinesc 10 ani de la premiera spectacolului „Avarul îndrăgostit”, de Cristian Juncu, după Molière, în regia lui Vlad Massaci, jucat la Teatrul de Comedie. Ziarul Metropolis publică eseul despre „Avarul” scris de Ioan Chelaru, interpretul rolului principal. Astăzi - prima parte.

06
/05
/15

AG Weinberger revine la formula de band de data aceasta însă cu o nouă dimensiune componistică şi într-o manieră stilistică diferita, reunind în repertoriul său piese de jazz, blues, soul, blues-rock, piese mai rar auzite, adunate într-un concert de colecţie.

06
/05
/15

Emoție, tensiune dusă la extrem și încercări surprinzătoare ale unor cineaști tineri de a revigora filmul de gen se vor regăsi anul acesta în Competiția Festivalului Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie).

06
/05
/15

Vineri, 8 mai 2015, ora 19:00 şi duminică, 17 mai ora 19:00, la Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu, are loc premiera pentru presă a spectacolului Fazanul de Georges Feydeau (traducerea: Doru Mareş), în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, decorul realizat de Ştefan Caragiu, costumele semnate de Alexandra Mâzgăreanu şi muzica lui Alexandru Suciu.

06
/05
/15

Eleva Iris Tincu de la Colegiul de Artă ”Octav Băncilă” din Iaşi a câştigat ediţia din acest an a Concursului Naţional de Dramaturgie "Matei Vişniec", organizat la Suceava în prezenţa dramaturgului. Juriul acestei ediţii a competiţiei destinate liceenilor a fost format din criticii de teatru Oltiţa Cântec şi Octavian Jighirgiu, iar preşedintele juriului a fost Matei Vişniec.

06
/05
/15

Aşa arăta Berlinul în iulie 1945, după capitularea Germaniei, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Imagini fascinante, restaurate în format High Definition, îi arată pe locuitorii oraşului cum încercau să-şi reia viaţa normală, în apartamentele fără pereţi, în care se vedea din stradă sau printre clădiri bombardate. Un colaj din materiale de arhivă, produs de Kronos Media.

06
/05
/15

Ziarul Metropolis vă prezintă în rubrica „Metropolis Viral“ cele mai interesante materiale video de arhivă, filmări rare, care au păstrat câte un zâmbet sau câte o declaraţie spectaculoasă de la personalităţi culturale din România sau care aduc în prezent nostalgia unor vremuri.

05
/05
/15

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti sărbătoreşte 79 de ani de la înfiinţare printr-o serie de evenimente, între care se numără expoziţii, colocvii, recitaluri folclorice, târguri de meşteri populari, dar şi un Festival al culturii thailandeze.