REROTIKON, prima expoziție de artă erotică la Galeria Rotenberg-Uzunov
https://www.ziarulmetropolis.ro/rerotikon-prima-expozitie-de-arta-erotica-la-galeria-rotenberg-uzunov/

“Rerotikon”, prima expoziţie de artă erotică găzduită de Galeria Rotenberg-Uzunov din Bucureşti, va fi vernisată joi, 6 aprilie, ora 19.00. Semnatara picturilor expuse este tânăra artistă Diana Manole, care explorează puterea de seducţie a nudurilor umane, cu accente vintage din pin-up-ul american într-o combinaţie cu tuşa mult mai recentei Școli de la Cluj.

Un articol de |5 aprilie 2017

Tablourile Dianei Manole vorbesc despre seducție și puterea de seducție a imaginii, fie că au sau nu reprezentări umane directe.

Corpul este o creație divină și, prin urmare, el este perfect – eu doar încerc prin mijloace plastice să arăt frumusețea ce mi se dezvăluie. Am fost captată, de-a lungul căutărilor mele artistice, de gingășia feminină în revelarea ei senzuală. Prin femeile din picturile mele vreau să transmit senzualitate, erotism, dar și mister. – Diana Manole.

Lucrările sale pot fi admirate în galeria Rotenberg-Uzunov în perioada 06-30 aprilie 2017.

“Obiect și nu subiect, femeia a fost privată de egalitate sexuală în toate culturile patriarhale, ducând până la circumcizia feminină practicată și în zilele noastre. În ochii artistei aceasta este cauza majoră a faptului că „woman is the nigger of the world”. Picturile, atemporale și cu personaje fără față dematerializează actul sexual, aducând în prim plan dreptul la egalitate erotică între femeie și bărbat. În acest sens expoziția este un strigăt feminist postmodern”, spune Mihail Rotenberg, co-fondator al galeriei Rotenberg-Uzunov.

Absolventă a Universității Naționale de Arte București, artista Diana Manole (născută în 1988 la Bacău) și-a format paleta în zona artei figurativ contemporane, axandu-se atât pe trăsăturile psihologice ale personajelor cât și pe redarea structurii anatomice și a carnației. Esențializarea lor fiind accentuată prin contrastul cu backgroundul de factură abstractă ce creează un spațiu atemporal.

Privitorul, devine actant, tocmai prin identificarea sa cu noțiunea de om, element principal al picturii înregistrat de la Altamira până în prezent. Cu fiecare expoziție personală, artista își reafirmă viziunea sa asupra omului, înregistrând cu aceasta, REROTIKON, percepția lumii asupra femeii și a sexualității ei.

Majoritatea creăm, cred eu, inconștient. Transpunem subconștientul în materie fără să realizăm, ne ghidează fără ca noi să fim conștienți de REROTIKONasta.Într-o oarecare măsură, cred că am fost influențată de artiști clasici precum Velázquez și Caravaggio, apoi am fost fascinată de corpurile feminine care emană o senzualitate puternică și care, deși timide la prima vedere, sunt, de fapt, puternice – ele se lasă descoperite în nuditatea lor pentru că vor, pentru că-ți îngăduie ție, ca privitor, să faci parte din lumea lor.

Nu am cum să anticipez evoluția mea artistică, nu știu ce voi crea pe viitor, dar la momentul actual, erotismul și senzualitatea își au loc în lucrările mele și cred că va mai continua așa. Descoperirea figurii umane este un subiect inepuizabil, din punctul meu de vedere, iar mie îmi place să înfățișez frumosul. Erotismul este frumos. Există o întreagă polemică în dihotomia frumos-urât – ambele, în opinia mea, au un țel atât revelator, cât și moralizator. Lumea e yin și yang, nu poți aprecia frumosul fără urât. Toate au o logică, un echilibru care trebuie căutat. Eu încerc să găsesc acel echilibru, între lumea exterioară și lumea încadrată în rama pânzei. –  Diana Manole.

GALERIA  ROTENBERG-UZUNOV

Inițiativa a colecționarilor de artă Mihail Rotenberg și Eduard Uzunov, Galeria de artă Rotenberg – Uzunov este un omagiu adus artei romanești, găzduind opere de mare valoare din arta românească a secolului trecut, dar și remarcabile lucrări de artă contemporană. Situată pe strada Constantin Esarcu, lângă Ateneul Român, Galeria Rotenberg – Uzunov pune la dispoziția colecționarilor și iubitorilor de artă excepționale lucrări semnate de Camil Ressu, Gheorghe Petrascu, Theodor Aman, Oscar Han, Octav Băncilă sau Samuel Muetzner.

Galeria este o operă de artă în sine, cu o fațadă unică, ce răspunde criteriilor de siguranță, dar și celor estetice și practice, un prețios obiect de design urban, care se integrează minunat în contextul arhitectonic în care este amplasat.

Foto: Rerotikon – Galeria Rotenberg-Uzunov

27
/03
/18

În fiecare an, în 27 martie sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului. Anul acesta, Centrul de Cultură Arcuș împreună cu Teatrul Andrei Mureșanu, în parteneriat cu proiectul artistic Romanian Actors by Simion Buia, vizibil pe www.romanianactors.com, organizează o expoziție unică de fotografie.

21
/03
/18

14 tineri animatori din România și Republica Moldova au realizat animațiile pentru un scurtmetraj documentar despre Street art-ul bucureștean în cadrul celei de-a zecea ediții ale atelierului intensiv de animație Animation Worksheep, organizat de festivalul Anim’est. Clipurile animate vor fi proiectate sâmbătă, 24 martie, în cadrul petrecerii de închidere a ediției aniversare, ce va avea loc la Club Control. Documentarul integral va fi lansat în cadrul  celei de-a treisprezecea ediții ale festivalului Anim’est, toamna aceasta.

21
/03
/18

Ajunsă anul acesta la cea de-a 14-a ediție, Noaptea Muzeelor, organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, se va desfășura pe 19 mai. Un eveniment cultural de amploare dedicat circuitului muzeal și evenimentelor conexe, Noaptea Muzeelor invită publicul să descopere și anul acesta oferta culturală a muzeelor, a organizațiilor culturale, a asociațiilor și a galeriilor de artă din București și din țară.

18
/03
/18

Sărbătorile Pascale și luna aprilie aduc motivație, soare, energie pozitivă, dăruire, ținute colorate și vesele, planuri pentru vacanță şi cȃte şi mai cȃte. La Bounty Fair #33, Ediția de Florii și Paști, vei găsi un tȃrg care reuneşte aproximativ 60 de artişti romȃni și creații lucrate manual, cu design propriu.

13
/03
/18

Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Federația Comunităților Evreiești din România, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (CNR UNESCO), Federația Europeană a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO (FEACCU) organizează expoziția „Dăruire”, la un an de la dispariția unuia dintre cele mai importante nume ale artei contemporane - pictoriţa şi graficiana Alma Redlinger.

08
/03
/18

Cea de-a cincea ediție Art Safari București va avea loc în această primăvară, între 11 și 20 mai, în Piața George Enescu din București. Evenimentul va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, drept principale focusuri, o expoziție de artă contemporană organizată de Hervé Mikaeloff (curatorul Louis Vuitton Foundation din Paris) și o expoziție dedicată artei românești importante, curatoriată de Alina Șerban.

05
/03
/18

Astazi, de la ora 20.00, va avea loc la ARCUB, cea de a doua ediție Microistoria. Povești adevărate spuse pe viu. Proiectul arhivează povești ale oamenilor obișnuiți, spuse live chiar de ei, și capabile să-i inspire și pe alții.