Respir Shakespeare, un festival cu spectacole de teatru şi proiecţii de filme
https://www.ziarulmetropolis.ro/respir-shakespeare-un-festival-cu-spectacole-de-teatru-si-proiectii-de-filme/

Cea de-a patra ediţie a festivalului Respir Shakespeare, care va include spectacole de teatru, proiecţii de filme, lansări de carte şi conferinţe, va avea loc în perioada 6 – 9 noiembrie, în Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|17 octombrie 2013

Cea de-a patra ediţie a festivalului Respir Shakespeare, care va include spectacole de teatru, proiecţii de filme, lansări de carte şi conferinţe, va avea loc în perioada 6 – 9 noiembrie, în Bucureşti. Ediţia din acest an a festivalului va avea două secţiuni: pe de o parte spectacole şi lansări de carte şi pe de altă parte conferinţe şi filme.

Astfel, pe 6 noiembrie, de la ora 20.00, la Respir Shakespeare se va desfăşura spectacolul „Yorick”, de Ion Chelaru – spectacol lectură cu Claudiu Bleonţ, Mircea Rusu, Ionuţ Ştefănescu şi Ion Chelaru -, iar, de la ora 21.30 are loc „Red Light Shakespeare”, cu Smaranda Caragea, Theodora Stanciu, Catinca Maria Nistor şi Alexandra Sălceanu, în regia Alexandrei I. Popescu.

Pe 7 noiembrie, de la ora 20.00, are loc evenimentul de lansare a cărţii „Intimitate şi obiectivitate”, de Sebastian Grama (Editura Universităţii din Bucureşti, 2013), iar de la ora 20.30 se desfăşoară la Respir Shakespeare spectacolul „Vorbe, vorbe, vorbe”, pe cinci texte de Dumitru Solomon, cu Luminiţa Bucur, Oleg Apostol şi Alexandru Sinca, în regia Deliei Nartea.

Lansări de carte la festivalul Respir Shakespeare

De asemenea, pe 8 noiembrie, de la ora 20.00, se desfăşoară „Test”, one-woman show cu Valentina Zaharia, iar, de la ora 21.00 „Discurs asupra metodei”, un spectacol de Sebastian Grama.

Volumul „Gramatica filmului”, de Daniel Arijon (Editura Oscar Print în colaborare cu Asociaţia Cultură şi Imagine şi IBU Publishing, 2013) va fi lansat la Respir Shakespeare pe 9 noiembrie, de la ora 20.00, iar, de la ora 21.00 se desfăşoară spectacolul „Richard. Al III-lea”, cu Şerban Gomoi şi Alexandra Fasolă, în regia Elenei Morar.

Citiţi şi: Vorbe vorbe vorbe şi alte spectacole, la Teatrul Mignon

În ceea ce priveşte conferinţele şi filmele din cea de-a patra ediţie a Festivalului Respir Shakespeare, acestea vor avea loc la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, iar intrarea este liberă.

Respir Shakespeare

Spectacolul ,,Vorbe, vorbe, vorbe…“ va fi prezent în cadrul festivalului Respir Shakespeare

Astfel, pe 7 noiembrie la Respir Shakespeare, de la ora 16.00, are loc „Alcoolul în opera lui William Shakespeare”, o conferinţă cu Alexandru Buican (Universitatea din Bucureşti), iar, de la ora 17.00, „Filmu’ lui Adam, 1″, o proiecţie de scurtmetraje (realizator Andrei Adam).

Pe 8 noiembrie, de la ora 16.00, va avea loc conferinţa „Hamlet: imagini ale degradării”, cu Şerban Anghelescu (cercetător la Muzeul Ţăranului Român), iar, de la ora 17.00 „Filmu’ lui Adam, 2″, notează Mediafax.

De asemenea, pe 9 noiembrie, de la ora 16.00, are loc „Manifestul antropofag”, iar, de la ora 17.00 „Filmu’ lui Adam, 3″.

Info:

Spectacolele şi lansările de carte din cadrul festivalului Respir Shakespeare, au loc la Clubul Ţăranului. Biletul costă 15 lei pe seară, iar la trei bilete cumpărate o seară este gratuită.

Foto credit: Gabriel Ghizdavu, spectacol prezent la Respir Shakespeare

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu

27
/10
/23

A ştiut dintotdeauna că vrea să fie actor. Şi-a urmat visul - joacă teatru sau în filme artistice. De peste 12 ani, o ţară întreagă îl iubeşte şi pentru rolul din serialul „Las Fierbinți”. Despre independență, talent, curaj și asumare – luni, 30 octombrie, ora 23.00, la „Nocturne”, cu Marina Constantinescu și Adrian Văncică.